Belarus nu e Ucraina – șanse infime pentru succesul unei revoluții portocalii la Minsk

Scenele din Belarus cu protestatari care ridică baricade în stradă pentru a opri atacurilor poliției evocă o altă revoltă produsă în zona-tampon dintre Rusia și Uniunea Europeană: revoluția ucraineană din 2014, care a generat fuga președintelui cleptocrat al țării și a inaugurat o nouă eră, e drept, destul de complicată, a vieții din Ucraina.

Aleksandr Lukashenko, care a revendicat duminică un al șaselea mandat prezidențial în urma unor alegeri descrise aproape universal drept farsă, dă dovadă că a înțeles imediat pericolul. ”După cum am avertizat, în Belarus nu va fi nici Maidan, oricât de mult își dorește cineva”, a spus el luni, imediat ce protestele au început să ia avânt.

O analiză Foreign Policy, arată că diferențele dintre cele două revolte populare depășesc cu mult asemănările lor, deși cele două țări sunt și vecine, și foste republici sovietice. Aceste diferențe arată că modelul ucrainean nu se aplică în Belarus.

Primul argument: Belarus este un stat mult mai represiv decât a fost Ucraina sub Yanukovici. Aflat la putere de peste 25 de ani, Lukashenko a construit în Belarus un mecanism de represiune, mai mare, mai intruziv și mai dur decât a existat în Ucraina post-sovietică.

Demonstrația o fac faptele: în primele 3 zile de la începutul protestelor de stradă au fost arestați 6.000 de oameni, 250 au fost răniți și 2 omorâți. Revolta ucraineană, care în final a costat viețile a aproximativ 100 de oameni, a înregistrat prima victimă la două luni de la declanșarea protestelor.

Regimul lui Aleksandr Lukashenko n-a așteptat decât două zile, iar asta arată determinarea regimului de a zdrobi revoltele populare încă înainte să capete amploare.

În toți anii în care a fost la putere, Lukashenko nu a încercat în niciun moment să reformeze sistemului represiv creat de predecesorii săi sovietici. Simptomatic, serviciul de securitate al țării se cheamă azi tot Komitet Gosudarstvennoj Bezopasnosti (KGB), iar unitatea sa de elită, Alpha Unit, este cea care conduce reprimarea protestelor de stradă din Minsk.

Dan Dungaciu, argumente diferite, concluzie similară

Ipoteza dispariției lui Aleksandr Lukașenko de la putere este exagerată, crede și Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române. În Belarus s-a aprins o scânteie, dar flacăra democrației încă nu e pregnantă la Minsk și oricum, schimbările de regim în acest spațiu trebuie privite cu mai multă circumspecție, a explicat profesorul Dungaciu la Digi24.

Argumentele analistului țin de realitățile interne ale Belarusului, dar mai ales de factorii externi: o schimbare de regim la Minsk în acest moment nu este dorită nici de Moscova, nici de Uniunea Europeană și nici de Statele Unite, a explicat Dan Dungaciu la Digi24.

„În primul rând, pentru că nimeni, cu excepția unei bune părți a populației din Belarus, nu pare că dorește modificarea de regim în Belarus.

În al doilea rând, câtă lume din Belarus dorește cu adevărat modificarea de sistem? Sigur că există voci care s-au săturat de Belarusul așa cum îl știu ei de 30 de ani și sigur că vor altceva, e adevărat. Dar în Belarus, în momentul acesta sunt vreo 2,7 milioane de pensionari; există cam un milion de persoane care sunt în administrația regimului. Din 6,9 milioane de alegători, 4 milioane se presupune că ar fi susținătorii lui Lukașenko. Din cele 3 milioane care au mai rămas nu toți sunt neapărat adversarii lui Lukașenko. Deci, din punctul acesta de vedere, indiferent că s-au fraudat alegerile – și cu siguranță că s-au fraudat și în ziua de vot, și de 30 de ani încoace – nu este foarte sigur că majoritatea populației din Belarus dorește schimbare de regim.

Și în al treilea rând: cred că toată lumea e mai precaută. Uitați-vă ce se întâmplă lângă noi, în Moldova și în Ucraina. După 30 de ani de expunere democratică la Uniunea Europeană – tot soiul de parteneriate, planuri de acțiuni, Parteneriat estic cu UE – în Republica Moldova avem un președinte prorus. Jumătate de populație votează cu Estul, jumătate cu Vestul. În Ucraina, în acest moment, populația este relativ divizată între Est și Vest, este mai proeuropeană decât ieri, pentru că zone proruse din Ucraina nu mai aparțin Ucrainei.

Din această perspectivă, schimbările de regim în acest spațiu trebuie privite cu mai multă circumspecție.

Deci, din punctul meu de vedere, în Belarus s-a aprins o scânteie, dar flacăra democrației – să mă exprim un pic pompos – încă nu e pregnantă la Minsk”, a spus Dan Dungaciu.

În Belarus au mai fost manifestații împotriva lui Lukașenko, iar Lukașenko a reacționat de fiecare dată „agresiv, țărănește, colhoznic”, dar până la urmă Lukașneko își revine și devine rezonabil, spune Dan Dungaciu. „Ei bine, acest tip de rezonabilitate a lui Lukașenko, încurajată și de poziția strategică a Belarusului, au făcut ca acest regim să persiste.

Or, astăzi, nici Federația Rusă nu dorește o schimbare de regim la Minsk, nici Uniunea Europeană și cred că nici Statele Unite nu-și pot permite asta, pentru că nu e clar ce se va întâmpla după această schimbare de regim: cine vine acolo? Nu s-a pregătit opoziția din timp. Opoziția este, din păcate, o improvizație la nivel de lideri. Opoziția a părăsit Belarusul în acest moment”, a explicat Dan Dungaciu.

„Unii vorbesc – și la Moscova, dar nu numai la Moscova – de un soi de scenariu Venezuela: așa cum în Venezuela există doi lideri, liderul de jure și liderul de facto, liderul nerecunoscut de multe dintre puterile însemnate ale lumii și liderul recunoscut de occidentali, se speră că și în Belarus se va construi o asemenea situație.

Alminteri spus, Lukașenko rămâne liderul Belarusului, dar în exil se va constitui o putere care va fi cea recunoscută de către Occident. Adică, Occidentul va trebui să construiască în afara Belarusului un regim care să fie pregătit să ia puterea atunci când condițiile vor fi întrunite. Este un scenariu despre care se vorbește, dar am sentimentul că acest scenariu este mai degrabă o aspirație, o dorință a unora – care cu siguranță au întru totul dreptate să se sature de regimul din Belarus, dar nu cred că are acoperire factică, cel puțin suficient de însemnată acum, când vorbim”, a comentat Dan Dungaciu.