vineri

26 aprilie, 2024

3 mai, 2023

Creșterea surprinzătoare a prețurilor de consum în zona euro în aprilie complică decizia pe care trebuie s-o ia joi BCE privind creșterea dobânzii de politică monetară, în condițiile în care băncile au efectuat „o înăsprire substanțială a standardelor de creditare atât pentru companii cât și pentru împrumuturile ipotecare” în primul trimestru al anului, conform celui mai recent sondaj al BCE, scrie Financial Times

În ciuda creșterii moderate din luna aprilie a inflanției în zona euro, majoritatea analiștilor anticipează că Banca Centrală Europeană va încetini ritmul în care a majorat până acum rata dobânzii în cadrul ședinței de politică monetară programată joi. Eurostat a comunicat pentru luna aprilie o rată a inflației în zona euro în creștere la 7% (estimare flash), primul avans din ultimele șase luni și situată peste estimările analiștilor. În luna martie, rata inflației în zona euro fusese de 6,9%.

Cu toate acestea, analiştii au spus că guvernatorii BCE, care are au ca țintă un nivel de 2%, ar putea fi influenţaţi de reducerea inflaţiei de bază – prețurile care exclud energia, alimentele şi alte elemente extrem de volatile – pentru a diminua presiunile inflaționiste.


Valoarea inflației de bază (core), asupra căreia s-a concentrat atenția BCE în ultimele luni, a scăzut la 5,6% în aprilie, sub vârful consemnat în zona euro, de 5,7% în martie – prima sa scădere din iunie 2022. BCE a crescut agresiv dobânda-cheie de la -0,5% vara trecută la 3% în martie. Decidenții politicii monetare a BCE au spus că se așteaptă să cadă de acord asupra unei noi creșteri a dobânzii, adăugând în același timp că după analiza celor mai recente date vor vedea dacă rămân la creșterea prevăzută de jumătate de punct procentual sau o reduc până la un sfert de punct.

Ludovic Subran, economist-șef al societății germane de asigurări Allianz, a declarat pentru Reuters că, după o creștere mai slabă decât se aștepta, de 0,1% a economiei din zona euro, ultimele date statistice ar acorda „mai multă greutate” unei majorări cu doar un sfert de punct procentual a ratei dobânzii în ședința de joi a BCE, urmată probabil alte câteva salturi înainte de venirea verii.

Analiștii consideră că un alt factor important de care va ține cont BCE pentru o abordare mai moderată a politicii monetare este sondajul trimestrial privind activitatea bancară, care relevă o reducere a creditării în zona euro, băncile înăsprind standardele pentru acordarea de împrumturi la un nivel nemaintâlnit de la izbucnirea crizei financiare în regiune în 2009.

Euro a scăzut în raport cu dolarul după ce sondajul BCE privind creditarea a fost publicat marți dimineață și a continuat să piardă teren după ce au fost publicate datele despre inflație. Cotația obligațiunilor germane cu scadența la doi ani, sensibile la modificările dobânzii, a scăzut de asemenea, investitorii anticipând că BCE va opta pentru o creștere mai redusă a ratei dobânzii.


„Credem că BCE . . . este aproape de sfârșitul ciclului de înăsprire a politicii monetare”, a declarat Annalisa Piazza, analist la MFS Investment Management.

În raportul său realizat în ultima săptămână din martie și prima din aprilie, BCE a arătat că cererea de împrumuturi corporatiste a scăzut cel mai rapid de la criza financiară din 2008. Cererea de credite din partea gospodăriilor a scăzut și ea, într-un ritm doar puțin mai lent decât ritmul fără precedent din trimestrul precedent.

Comportamentul băncilor comerciale este urmărit de băncile centrale cu atenție din cauza falimentelor recente din sectorul bancar, începute cu prăbușirea Silicon Valley din SUA, continuate cu credit Suisse care fost salvată de rivala sa UBS. Economiștii consideră că furtuna care include și recenta dispariție din piață a First Republic din SUA, preluată de organismul de reglementare și cu activele cumpărate de JPMorgan, va intensifica contracția creditării, va micșora cererea de împrumuturi, reducând presiunea inflaționistă, ceea ce favorizează trecerea la o politică mai relaxată din partea BCE.

Studiul a mai constatat că principalii factori care au determinat pierderea apetitului băncilor pentru acordarea de noi credite au fost „percepția mai ridicată a riscului” și „toleranța mai scăzută la risc”. Creșterea abruptă a BCE a costurilor împrumuturilor și reducerea lichidității din piață în ultimele luni au condus la creșterea costurilor de finanțare pentru bănci și implict înăsprirea standardelor pentru creditare.

Restrângerea lichidității din sectorul bancar urmează să se accelereze în iunie, când 480 de miliarde de euro din finanțarea ultra-ieftină acordată de BCE băncilor din zona euro vor ajunge la scadență și se așteaptă ca în continuare banca centrală să accelereze ritmul recuperării portofoliului său de obligațiuni în valoare de 5 miliarde de euro.

În martie, s-a consemnat o nouă reducere a depozitelor la băncile din zona euro, ceea ce a pus o presiune suplimentară pentru finanțarea acestora, arată date separate publicate marți de BCE. Volumele depozitelor au scăzut în aprilie cu 62 de miliarde de euro, doar cu puțin sub nivelul record de ieșiri de 68 de miliarde de euro din luna precedentă. Aceasta se explică prin faptul că deponenții efectuează plăți în contul datoriilor sau își mută banii în obligațiuni sau fonduri monetare care oferă randamente mai bune decât dacă îi păstrează în bănci. Depozitele constituite de persoanele fizice din zona euro au scăzut cu 25 de miliarde de euro, cea mai mare scădere de când a început colectarea acestor date, în 2003.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: