Președintele suspendat, Traian Băsescu, a opinat că Rusiei nu-i convine instabilitatea politică din România, însă există ”vânători de afaceri și interese” care își asumă influențe.
”Nu există niciun fel de poziţie oficială a Federaţiei Ruse, exprimată prin Ministerul de Externe, prin Preşedinţie, prin vreun demnitar rus, care să arate că există o susţinere pentru cele întâmplate în ultimele trei săptămâni. Dacă-mi permiteţi o părere personală, Federaţia Rusă n-ar putea fi veselă că la frontierele ei sau în apropiere de frontierele ei se produce o asemenea devălmăşeală”, a spus Traian Băsescu, într-un interviu acordat cotidianului Adevărul.
„Sunt destui vânători de afaceri şi de interese, care îşi asumă, mai mult sau mai puţin voalat, oarecari influenţe. Iar papagali de la noi cad în aceste plase! Se şi compromit cu ocazia asta şi, în niciun caz, nu fac vreun serviciu Federaţiei Ruse. Care, o spun cu responsabilitatea omului politic experimentat, nu are niciun interes în destabilizarea României”, a adăugat Băsescu.
În context, președintele suspendat a precizat că Rusia are, totuși, interese de afaceri în energie în România.
”Are alt tip de interese Federaţia Rusă: să dezvolte afacerile, să fie cât mai implicată în sectorul energetic, pentru că asta înseamnă o oarecare dependenţă. Statele mari aşa lucrează, şi nu cu Kondyakovi… Însă politicienii români atâta minte au!”, a explicat Traian Băsescu, în interviul din Adevărul.
Referirile lui Băsescu la Alexandr Kondyakov vin în contextul în care în presă a fost lansată informația că analistul rus s-a aflat la București în luna iunie 2012, în legătură cu procedurile de suspendare a președintelui român din funcție.
Kondyakov este consilier al Kremlinului, dar și al fostului președinte de la Chișinău Vladmir Voronin.
Mason rus, Kondyakov ar fi avut, la București și în anul 2007, înainte de suspendarea de atunci a președintelui Băsescu, întâlniri cu premierul liberal din acea perioadă, Călin Popescu Tăriceanu.