Președintele Traian Băsescu le-a adresat, sâmbătă, liderilor celor trei partide care formează Uniunea Social Liberală, câte o scrisoare în care le solicită sprijinul pentru revizuirea Constituției în schimbul demisiei lui de la Președinție. Opoziția, reunită în congrese, a respins oferta președintelui.
”Consecvent ideii de respectare a votului electoratului și principiilor Constituţiei îmi permit să vă reamintesc faptul că prin Referendumul din noiembrie 2009 electoratul a votat pentru Parlament Unicameral şi maxim 300 de membri ai Parlamentului”, le scrie Băsescu lui Victor Ponta (PSD), Crin Antonescu (PNL) și Daniel Constantin (PC).
În context, șeful statului le-a cerut celor trei să supună acest deziderat deciziei congreselor partidelor lor, oferindu-le în schimb demisia sa ”în timp util” pentru organizarea de alegeri prezidențiale și parlamentare în acelați timp, în noiembrie 2012.
”În cazul în care veţi accepta revizuirea Constituţiei aşa cum ea a fost cerută prin referendumul din noiembrie 2009, dar şi propunerea mea de reducere a mandatului preşedintelui la 4 ani, vă garantez că în timp util voi demisiona din funcţia de preşedinte al României, astfel încât alegerile legislative din noiembrie 2012 să se desfăşoare simultan cu alegerile prezidenţiale”, susținea Băsescu.
Abonează-te la newsletter aici.
La congres, liderul PSD, Victor Ponta, a rupt pe scenă scrisoarea lui Traian Băsescu, recunoscând că nu a citit-o, dar că în misivă nu scrie ”demisie”.
”Vreau să ştiţi că este un domn în România, domnul Băsescu îl cheamă, care ieri a făcut propuneri pentru ordinea de zi. Am primit şi o scrisoare de la domnia sa. Nu am citit-o. Am sperat că scrie demisie. Nescriind însă demisie, aş vrea, cu permisiunea dumneavoastră, să îi dau un răspuns lui Traian Băsescu. Ăsta e răspunsul nostru pentru ei: nu avem ce discuta şi negocia cu Traian Băsescu, nu avem nevoie de minciunile şi propunerile lui otrăvite. Suntem un partid care a rezistat în aceşti ani împotriva regimului Traian Băsescu. Suntem un partid care ştim ce înseamnă să fim minţiţi de Traian Băsescu”, a spus Victor Ponta.