10 februarie, 2014

Băncile cu probleme din zona euro vor fi lăsate să falimenteze la viitoarele teste de stres, a avertizat, luni, președintele noii Agenții de Supervizare Bancară (SSM), Daniele Nouy (foto), într-un interviu acordat publicației britanice ”Financial Times” (FT), preluat de AGERPRES.

În primul interviu acordat după numirea sa la conducerea Agenției de Supervizare Bancară, Daniele Nouy a afirmat: ”Trebuie să acceptăm ideea că unele bănci nu au viitor. Trebuie să lăsăm unele instituții financiare să dispară într-un mod ordonat și nu este nevoie să încercăm o fuziune a lor cu alte instituții”.

În opinia acesteia, băncile ar trebui forțate să dețină garanții pentru obligațiunile suverane, pentru a distruge legătura toxică dintre băncile cu probleme și guverne.


Parlamentul European a aprobat, luna trecută, numirea lui Daniele Nouy (Franța) în funcția de președinte al noii Agenții de Supervizare Bancară. Daniele Nouy, în vârstă de 63 de ani, va avea la dispoziție un an pentru a ajuta la construirea de la bază a instituției și pentru a fi gata să-și asume atribuțiile de supervizare a băncilor.

Daniele Nouy, fost oficial la Banca Centrală a Franței, urmează să fie responsabilă de supervizarea celor mai mari 130 de bănci europene, începând cu luna noiembrie 2014. Cifra băncilor supervizate de Daniele Nouy ar putea crește, dacă SSM va fi autorizată să analizeze și băncile mai mici sau dacă țările care sunt membre ale Uniunii Europene, dar nu sunt membre ale zonei euro, vor adera la mecanismul de supraveghere.

Mecanismul Unic de Supraveghere Bancară va fluidiza supervizarea bancară în blocul comunitar prin aplicarea acelorași reguli celor aproximativ 6.000 de bănci din zona euro, ceea ce va îngreuna încercările autorităților naționale de a-și proteja campionii naționali.

Comitetul de Stabilitate Financiară (FSB) a publicat anul trecut și lista celor 29 de bănci considerate ”prea mari pentru a da faliment” (too big to fail) și care vor trebui să îndeplinească cerințe de capital mai stricte, conform noilor măsuri adoptate la reuniunea G20 de la Cannes.


FSB a apreciat că reglementările mai stricte pentru aceste bănci, care trebuie să ajungă până în 2019 la un indice de adecvare a capitalului Tier 1 de 9,5%, vor reduce posibilitatea prăbușirii lor și vor limita efectele negative în eventualitatea falimentului.

Printre cele 29 de instituții de creditare considerate de importanță sistemică se află băncile franceze Societe Generale, credit Agricole, BPCA, BNP Paribas, Dexia, banca italiană UniCredit, grupul olandez ING Bank, banca spaniolă Santander, băncile elvețiene UBS și credit Suisse, băncile britanice HSBC, Royal Bank of Scotland, Lloyds Banking Group, Barclays, băncile americane Goldman Sachs, JP Morgan Chase, Morgan Stanley, Wells Fargo, Bank of America, Citigroup, băncile germane Commerzbank și Deutsche Bank, precum și câteva bănci din Japonia și China.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: