Proiectarea şi execuţia lucrărilor de construcţie a secţiunii 2 din autostrada Sibiu – Piteşti vor fi realizate de Asocierea Mapa Insaat Ve Ticaret AS – Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret, a anunţat vineri Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„Joi, 30 decembrie 2021, urmare a finalizării procesului de evaluare a ofertelor, CNAIR a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 2 a Autostrăzii Sibiu – Pitesti, Boiţa – Cornetu”, se arată într-un comunicat de presă.
Valoarea contractului este de 4,25 miliarde lei, fără TVA, iar durata acestuia este de 68 luni, din care 18 luni durata de proiectare şi 50 de luni durata de execuţie lucrări. Totodată, durata de garanţie a lucrărilor este de 120 de luni, iar finanţarea se face din fonduri europene nerambursabile.
Conform CNAIR, traseul are o lungime de 31,33 km.
Această secţiune conţine următoarele lucrări principalele:
- 49 de poduri şi viaducte,
- 7 tuneluri cu lungimi cuprinse între 250 metri şi 1.590 metri şi
- ecoduct în zona localităţii Lazaret.
Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după finalizarea procesului de avizare a acestuia.