luni

22 aprilie, 2024

27 februarie, 2013

Agențiile pentru Dezvoltare Regională (ADR), controlate de autoritățile locale, preiau activitatea organismului intermediar pentru fondurile europene destinate întreprinderilor mici și mijlocii în cadrul Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POSCCE), a decis, miercuri, Guvernul, printr-o hotărâre.

”Având în vedere necesitatea urgentă de asigurare a implementării corecte și eficiente a POS CCE, Agențiile pentru Dezvoltare Regională devin Organisme Intermediare pentru IMM, Autoritatea de Management având astfel posibilitatea de a le delega, în condițiile legii, atribuțiile necesare în baza unor acorduri de delegare ulterioare”, a informat Executivul.

Organismul Intermediar pentru IMM-uri funcţiona la Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri din cadrul Ministerului Economiei.


În schimb, ADR-urile sunt organizații non-guvernamentale care reunesc preşedinţii de consilii judeţene dintr-o anumită regiune de dezvoltare, precum şi reprezentanţi ai municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţele respective.

Guvernul spune că a luat această măsură după ce Autoritatea de audit a Curții de Conturi și Directoratul General Regio al Comisiei Europene au ”identificat deficiențe în funcționarea Organismului Intermediar pentru IMM, în cadrul POS CCE.

Măsura a fost propusă în Guvern, în 2012, de către fostul ministru al Afacerilor Europene, Leonard Orban.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: