vineri

19 iulie, 2024

Vladimir Ionescu

Conducerea constructorului auto francez PSA Peugeot Citroen va analiza o posibilă investiţie de 1 miliard euro din partea companiei auto chineze Dongfeng şi a guvernului de la Paris, în contextul pierderilor şi vânzărilor slabe. Dongfeng, partenerul chinez al...
20 ianuarie, 2014
Senatorul PSD Nicolae Moga a declarat vineri, pentru AGERPRES, că România şi China vor semna în luna mai contractul pentru construirea reactoarelor 3 şi 4 de la centrala Cernavodă. Departamentul pentru Energie a reacţionat imediat anunţând că negocierile...
20 ianuarie, 2014
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri, că USL nu va renunţa la descentralizare, ci așteaptă motivarea CCR la decizia de neconstituționalitate, pentru a modifica legea, deoarece descentralizarea este esențială pentru reforma administrației publice. „Discutăm (cu reprezentanţii PSD din...
17 ianuarie, 2014
Asociația Magistraților din România (AMR) avertizează că intrarea în vigoare a noilor Coduri (penal și de procedură penală), fără consultarea reală a magistraţilor, poate deveni „un experiment dureros” şi „cu consecințe negative ireversibile”. Magistrații arată, într-un comunicat remis...
16 ianuarie, 2014
Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 56.487.840 lei (aproximativ 12,7 milioane euro) 14 companii de pe piața aparatelor electrice și electrocasnice pentru încheierea unor înţelegeri anticoncurenţiale în cadrul campaniilor de tip buy-back. Sancţiunile au...
16 ianuarie, 2014
Modificările aprobate de Camera Deputaților pe marginea Codului Penal sunt neconstituționale, au decis miercuri, în unanimitate, judecătorii Curții Constituționale. CCR a discutat miercuri sesizarea prin care peste 90 de judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție...
15 ianuarie, 2014
România a atras 2 miliarde dolari de pe pieţele internaţionale prin două emisiuni de obligaţiuni, cu maturităţi de 10 şi 30 de ani, la randamente sub nivelurile indicative prezentate investitorilor. Titlurile la 10 ani au fost vândute la...
14 ianuarie, 2014
Preşedintele Traian Băsescu a explicat marţi seară, de ce a returnat Parlamentului mai multe legi, arătând punctual, pe diferite reglementări, ce prevederi consideră că nu sunt în regulă şi fac aceste legi confuze sau incomplete. „S-a plâns domnul...
14 ianuarie, 2014
Guvernatorul Mugur Isărescu crede că riscul cel mai mare cu care se poate confrunta România în 2014 este ca politicul să ia decizii care să nu fie bine înțelese pe plan extern și care să provoace mișcări de...
14 ianuarie, 2014
Comisia Europeană a publicat ghidul practic pentru ”testul privind reședința obișnuită”, care clarifică deplin conceptul de ”reședință obișnuită”, singurul statut care permite cetățenilor europeni care trăiesc într-un alt stat din Uniune să primească beneficii sociale, anunță un comunicat...
13 ianuarie, 2014
Câştigul salarial mediu net a fost de 1.650 de lei în luna noiembrie 2013, cu 35 de lei, (mai mare cu 2,2% decât cel înregistrat în octombrie același an și cu 4,8 față de cel din noiembrie 2012),...
13 ianuarie, 2014
SUA au „un interes profund” în dezvoltarea statului de drept, a justiţiei, a deschiderii economice, a transparenţei în România, a declarat, sâmbătă, Victoria Nuland, pentru afaceri europene şi eurasiatice al secretarului american de Stat. Victoria Nuland (foto) a...
11 ianuarie, 2014
Experţii Comisiei Europene au transmis autorităţilor române că prima versiune a Acordului de Parteneriat (AP) pentru utilizarea fondurilor comunitare în perioada 2014-2020 este lipsită de viziune strategică, prea vagă şi nu dovedeşte că lecţia dată de eşecul cheltuirii...
10 ianuarie, 2014
România a avut cea mai mare creștere din UE a PIB-ului, în trimestrului III al anului 2013, comparativ cu trimstrul II – de 1,6%, potrivit unui comunicat de vineri al Eurostat (biroul european de statistică). România este urmată...
10 ianuarie, 2014
Produsul intern brut în trimestrul III 2013 – a doua estimare provizorie – a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,6% comparativ cu trimestrul II 2013 (date ajustate sezonier), potrivit datelor furnizate de INS. Faţă de acelaşi...
10 ianuarie, 2014
Moneda naţională a continuat să se deprecieze, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat joi un curs de referinţă de 4,5290 lei/euro, nou nivel maxim al ultimelor şase luni. O rata de schimb superioară, de 4,5340...
9 ianuarie, 2014
În luna noiembrie 2013, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a scǎzut faţă de luna precedentă cu 3,4% iar faţă de luna corespunzătoare din anul precedent a crescut cu...
9 ianuarie, 2014
Comisia parlamanetară de anchetă a achiziționării terenurilor din localitatea Nana, județul Clărași, unde Ioana Băsescu a cumpărat 300 de hectare de teren agricol, și-a început activitatea și va avea un site unde sunt invitați să dea informații toți...
8 ianuarie, 2014
Proiectele noi de energie fotovoltaică primesc acum un singur certificat verde, după ce președintele Traian Băsescu a retrimis marți spre reexaminare în Parlament Legea privind aprobarea OUG 57/2013, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Ciprian Ciprian Glodeanu, președintele Asociației...
8 ianuarie, 2014
Prețurile producției industriale pe piața internă au scăzut cu 0,2% în noiembrie 2013 comparativ cu luna precedentă, dar au crescut cu 0,4% pe piața externă, iar pe ansamblu s-au situat la același nivel înregistrat în luna octombrie 2013,...
7 ianuarie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: