20 ianuarie, 2014

Senatorul PSD Nicolae Moga a declarat vineri, pentru AGERPRES, că România şi China vor semna în luna mai contractul pentru construirea reactoarelor 3 şi 4 de la centrala Cernavodă. Departamentul pentru Energie a reacţionat imediat anunţând că negocierile cu Administrația Naționala pentru Energie din China nu s-au încheiat încă, deci nu se ştie când se va încheia un eventual contract.

Vicepreședintele Senatului României, social-democratul Nicolae Moga, a declarat la Constanța că negocierile purtate în prezent de autoritățile române și chineze privind finalizarea lucrărilor de construire a unităților 3 și 4 de la Centrala Nuclear-Electrică (CNE) Cernavodă (sud-est) vor fi finalizate prin încheierea, în luna mai, a unui contract în acest sens, partea chineză urmând să investească peste 5 miliarde de euro în acest proiect.

Potrivit senatorului, „treaba este hotărâtă, se lucrează la contract”: „Chinezii vor avea în acest proiect 51% din acțiuni și noi românii, 49%. Ei vin cu investiții, cu echipamente, contribuția părții chineze va fi în jur de 5,4 miliarde de euro, negociază cei de la Ministerul Energiei. (…) Este foarte important că nu vor veni să lucreze chinezii, vor lucra tot românii, se vor dezvolta între 50.000 și 80.000 de locuri de muncă, pe o perioadă care se va stipula în contract, probabil 3 — 5 ani. (…) Ei au început de mult negocierile, de când a fost premierul Chinei în România. Au lăsat specialiștii lor aici care negociază cu specialiștii noștri și, la sfârșitul lunii mai, se va finaliza contractul, care va fi dat publicității”, a spus Nicolae Moga.


Vicepreședintele Senatului a menționat că, prin unitățile 1 și 2, centrala de la Cernavodă, care funcționează pe baza sistemului canadian tip Candu, este ‘printre primele zece din lume ca fiabilitate, profit și ca siguranță’.

Prin punerea în funcțiune a reactoarelor 3 și 4 ale CNE Cernavodă, a explicat senatorul, sistemul național energetic va avea un plus de 1.500 megawați, ceea ce înseamnă independență energetică.

Românii au prezentat condiţiile, chinezii încă nu s-au decis

„În acest moment, pentru proiectul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă se desfășoară un amplu proces de analiză și negociere, în baza Memorandumului de înțelegere între Departamentul pentru Energie din România și Administrația Naționala pentru Energie din China, semnat în noiembrie 2013, în urma căruia partea chineză va lua o decizie asupra implicării în realizarea proiectului. Vom anunța rezultatele și condițiile unui potențial contract la momentul finalizării acestui proces. Declarația senatorului Nicolae Moga reprezintă o poziție personală”, se arată în punctul de vedere al Departamentului pentru Energie.

Un eventual contract va trebui să respecte legislaţia şi standardele europene, iar chinezii au fost acuzaţi de mulţi dintre est-europenii care au dorit să colabereze cu ei că pun condiţii inacceptabile pentru un stat membru UE.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: