sâmbătă

20 iulie, 2024

Vladimir Ionescu

Procurorii anticorupție efectuează percheziții la 18 adrese din județele Dâmbovița, Ilfov, Giurgiu și municipiul București, într-un dosar care ar totaliza, potrivit Agerpres, un prejudiciu de aproximativ 26 de milioane de euro, fonduri europene. Printre cele 18 adrese se...
5 octombrie, 2015
Autorităţile din Republica Moldova au reţinut, în ultimele 24 de ore, două echipe ale postului rus NTV, cei şase jurnalişti primind interdicţie de intrare pe teritoriul moldovean, astfel că au fost nevoiţi să revină imediat în Rusia, relatează...
5 octombrie, 2015
Militanţii ISIS din nordul Siriei au aruncat în aer un al treilea monument din oraşul antic Palmyra, anunţă Reuters, care citează oficiali şi surse locale. Arcul de Triumf, construcţie cu o vechime estimată de 2.000 de ani, a...
5 octombrie, 2015
Alianţa Nord-Atlantică va efectua, în următoarele săptămâni, cel mai vast exerciţiu militar din ultimii 13 ani, cu participarea a 36.000 de militari din 33 de ţări, inclusiv din România, în contextul tensiunilor dintre NATO şi Rusia pe tema...
2 octombrie, 2015
Peste 300 de oameni- reprezentanți ai Academiei Române, oameni de cultură, diplomați, oameni de afaceri și reprezentanți ai mass-media- au fost prezenți joi, 1 octombrie, la Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu, unde au fost decernate premiile celei de-a doua...
2 octombrie, 2015
Copiii ar putea avea și ei carduri de sănătate, începând din martie – aprilie 2016, a anunțat minsitrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu. „Vreau să extindem varianta de card, varianta informatică, şi pentru categoria 0-18 ani. Ne gândim să facem...
1 octombrie, 2015
În cadrul unui interviu acordat Agerpres, pe care agenţia l-a publicat miercuri, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Koveşi, afirmă că legislaţia privind statutul aleşilor ar trebui modificată în sensul introducerii interdicţiei de exercitare a funcţiei publice după...
30 septembrie, 2015
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție ridică miercuri documente de la Ministerul Finanțelor într-un dosar care privește Loteria Română, anunţă Agerpres care citează surse judiciare. Sursele citate au arătat că acțiunea, care este în derulare, aparține procurorilor DNA — Structura...
30 septembrie, 2015
Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, marţi, pentru a dezbate a patra moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta. Moţiunea a fost respinsă, fiind exprimate 207 opţiuni „pentru” şi opt „împotrivă”. Parlamentarii PSD au fost prezenţi în sală însă...
29 septembrie, 2015
Ambasada Franţei la Bucureşti semnalează că “declarațiile domnului Francois Saint-Paul, Ambasadorul Franței în România, făcute pe  28 septembrie, la Academia Română, nu au fost reluate în integralitate”. Pentru corecta informare, ambasda face trimitere la ştirea Agerpres, pe care...
29 septembrie, 2015
Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a anunțat luni că Guvernul va amâna cu un an prevederea legală potrivit căreia cadrele didactice universitare titulare care nu au obţinut un titlu doctoral pînă la data de 30 septembrie 2015 sunt obligate...
29 septembrie, 2015
NASA a anunţat, luni, într-o conferință de presă, descoperirea unor semne care indică prezenţa apei pe Marte, informează The New York Times şi The Guardian – preluate de agenția Mediafax – în pagina electronică. Cercetătorii afirmă, într-un studiu...
28 septembrie, 2015
Registrul Auto Român (RAR) a contactat conducerea reprezentanței grupului Volkswagen în România și a cerut transmiterea, în cel mai scurt timp, a listei tipurilor de vehicule ale mărcilor pentru care s-au folosit dispozitive sau tehnici de manipulare a...
25 septembrie, 2015
Autoritățile de la București vor înființa, în perioada următoare, un Grup mixt de lucru ce va avea ca misiune identificarea măsurilor pe care statul român trebuie să le impună în cazul Volkswagen, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Grațiela...
25 septembrie, 2015
Ancheta privind traficul de influență pe care-l suspectează DNA la Apa Nova se extinde către vârful companiei. Deși directorul general adjunct al Apa Nova, Epsică Chiru, spune că nimeni din conducerea companiei nu este anchetat, în referatul procurorilor...
25 septembrie, 2015
O busculadă produsă joi în apropiere de oraşul sfânt Mecca a provocat moartea a 717 oameni, cel puţin alţi 800 fiind răniţi, presa internaţională anunţând că acest bilanţ nu este definitiv. Este cea mai mare tragedie produsă în...
24 septembrie, 2015
România ar putea atinge un nivel rezonabil de convergenţă reală pentru aderarea la zona euro în 2022-2013, însă decizia cu privire la momentul aderării este una politică, a declarat joi viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Bogdan Olteanu....
24 septembrie, 2015
Parisul se transformă duminică, 27 septembrie, în „zonă liberă de maşini”: între orele 11.00 şi 18.00, în arondismentele 1, 2, 3 şi 4, adică în centrul capitalei franceze, circulaţia vehicolelor cu motor va fi interzisă. Restricţia va fi...
24 septembrie, 2015
Seria de evenimente regionale Asociaţi în afaceri. Experţii alături de dumneavoastră, organizată de agenţia de evenimente The Associates, a continuat în data de 22 septembrie la Râmnicu Vâlcea, al cincilea oraş dintr-o serie de opt evenimente care se...
23 septembrie, 2015
Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu, a citit, miercuri, în plenul Parlamentului, textul moţiunii de cenzură a liberalilor, intitulată “Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta”. Moţiunea, semnată de 180 de...
23 septembrie, 2015

Eveniment The Associates la Rm.Vâlcea

Seria de evenimente regionale Asociaţi în afaceri. Experţii alături de dumneavoastră, organizată de agenţia de evenimente The Associates, a continuat în data de 22 septembrie

Eveniment The Associates la Rm.Vâlcea

Seria de evenimente regionale Asociaţi în afaceri. Experţii alături de dumneavoastră, organizată de agenţia de evenimente The Associates, a continuat în data de 22 septembrie

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: