24 septembrie, 2015

BogdanOlteanuRomânia ar putea atinge un nivel rezonabil de convergenţă reală pentru aderarea la zona euro în 2022-2013, însă decizia cu privire la momentul aderării este una politică, a declarat joi viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Bogdan Olteanu.

Evaluările noastre arată că 2022-2023 ar putea fi un termen potrivit, din punct de vedere tehnic, pentru aderare, fie că vorbim de convergenţă nominală, fie de cea reală. Convergenţă nominală să rămână în zona ţintită, iar cea reală să atingă un nivel rezonabil. Bineînţeles însă că decizia privind momentul când vom adera va fi una politică, iar cea dacă vom adera a fost deja luată de către societatea românescă”, a declarat Bogdan Olteanu la o conferinţă organizată de BVB şi CCIR, potrivit Mediafax.

Viceguvernatorul BNR a mai arătat că România se numără printre puţinele state din afara blocului monetar care priveşte cu optimism adoptarea monedei unice europene.


La jumătatea lunii, ministrul polonez de Finanţe spunea, spre exemplu, că zona euro nu mai este la fel de atractivă pentru Polonia. El arăta că statul a avut în ultimul deceniu o evoluţie mai bună decât dacă ar fi adoptat moneda unică europeană.

În opinia sa, aderarea la zona euro nu mai este o opțiune la fel de atractivă pentru Polonia.

”Balanța de riscuri și beneficii (a aderării la zona euro, n.r.) s-a schimbat”, a comentat ministrul polonez de Finanțe, Mateusz Szczurek, pentru CNBC.

Oficialul a precizat că statul ar putea avea nevoie de mai mult timp pentru a calcula ce trebuie făcut înainte ca Polonia să ia în considerare aderarea la euro.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Cu siguranta – daca investitiile straine vor fi la fel de invizibile ca dupa 2008, in 2025 (dupa aproape doua decenii de dezintegrare industriala), vom adera la zona Euro – prin vinzarea „pe bucati” a Romaniei!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Cu siguranta – daca investitiile straine vor fi la fel de invizibile ca dupa 2008, in 2025 (dupa aproape doua decenii de dezintegrare industriala), vom adera la zona Euro – prin vinzarea „pe bucati” a Romaniei!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: