5 octombrie, 2015

apiaProcurorii anticorupție efectuează percheziții la 18 adrese din județele Dâmbovița, Ilfov, Giurgiu și municipiul București, într-un dosar care ar totaliza, potrivit Agerpres, un prejudiciu de aproximativ 26 de milioane de euro, fonduri europene.

Printre cele 18 adrese se numără și trei instituții.

Sunt vizați și mai mulți directori din Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – structura centrală, și de la APIA Ilfo, conform unor surse judiciare citate de Agerpres care spun că persoanele respective vor fi duse la audieri, după terminarea perchezițiilor.


Comunicatul DNA privind perchezițiile:

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și împotriva intereselor Uniunii Europene, comise în perioada 2012. În cursul zilei de 5 octombrie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 18 locații situate în județele Dâmbovița, Ilfov, Giurgiu și municipiul București, dintre care trei în sedii ale unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.


Articole recomandate:

Etichete: , , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: