joi

25 iulie, 2024

Vladimir Ionescu

Liberalizarea prețului la gazele naturale din producția internă destinat consumatorilor casnici ar fi trebuit să aducă, de la 1 aprilie, odată cu intrarea în vigoare a OUG 64/2016, și dispariția taxei pe veniturile suplimentare obtinute de companiile de...
30 martie, 2017
Marian Jean Marinescu (PNL) a fost declarat eurodeputatul anului 2016 la categoria ”Cercetare şi inovare”, în cadrul decernării premiilor MEP Awards 2017, eveniment organizat anual de The Parliament Magazine. Premiul se atribuie europarlamentarilor care contribuie la dezvoltarea unei Uniuni...
29 martie, 2017
Ioan Ficior, fost comandant al Coloniei de muncă Periprava, a fost condamnat miercuri la 20 de ani de închisoare pentru infracțiuni contra umanității. Sentința este definitivă, el urmând să fie încarcerat imediat. El a fost trimis în judecată...
29 martie, 2017
Fostul premier Dacian Cioloș se află, miercuri  și joi, în Malta, unde participă la Congresul PPE, la invitația președintelui Partidului Popular European, Joseph Daul. La congresul PPE vor veni joi și președintele Klaus Iohannis, alți șefi de state...
29 martie, 2017
Certificatele verzi amânate, pe care le vor primi producătorii de energie regenerabilă de la 1 aprilie, vor duce la un surplus uriaș de certificate în piață, ceea ce va crea haos în sistemul energetic, dacă Guvernul nu modifică...
28 martie, 2017
Elena Udrea a fost condamnată marți la șase ani de închisoare în Dosarul Gala Bute, caz în care procurorii anticorupție au cerut pedeapsa maxim posibilă, adică 21 de ani. Sentința nu este definitivă. În același dosar au mai...
28 martie, 2017
Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) a anunțat marți cifrele actualizate referitoare la schimburile economice între România și Germania, din care rezultă că aceste schimburi reprezintă peste 20% din totalul comerțului exterior al României. AHK solicită...
28 martie, 2017
Rata de ocupare a tinerilor (15‐24 ani) a coborât în T IV din 2016 la 21,5%, de la aproape 25% în T III, potrivit datelor INS. Rata pentru populației în vârstă de 20‐64 ani a fost de 66,5%, cu 3,5 puncte procentuale sub ţinta  naţională  de 70%  stabilită  în Strategia Europa 2000. În Trimestrul...
28 martie, 2017
UPDATE: Ministerul Justiției a transmis un comunicat în care menționează că oficialul american și Tudorel Toader au discutat luni, printre altele, despre colaborarea oferită de către SUA în domeniul recuperării prejudiciilor provenite din infracțiuni. „Cei doi oficiali au...
27 martie, 2017
Plenul Camerei Deputaților a adoptat pe articole, luni, propunerea legislativă de revizuire a Constituției care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie. În forma actuală, Constituția spune că familia se...
27 martie, 2017
Premierul Sorin Grindeanu a anunțat luni că a luat act în ședința coaliției de guvernare de retragerea sprijinului politic al ALDE pentru Daniel Constantin și va înainta luni președintelui Klaus Iohannis noile propuneri de miniștri. ”Cei de la...
27 martie, 2017
După numărarea a 89,7% din voturi, comisia electorală din Bulgaria a anunțat luni dimineața următoarele rezultate la alegerile parlamentare desfășurate duminică: GERB 32,58%, PSB 26,8%, Patrioții Uniți 9,2%, MRF 8,9%, Voința 4,1%, anunță Reuters. Pragul pentru reprezentarea unui...
27 martie, 2017
The Romanian Local Investors Employers – PIAROM calls on the authorities to quickly adopt concrete supportive measures for involving the private capital in the technical and vocational education in Romania. In a press release issued Thursday, PIAROM mentions...
27 martie, 2017
Un comitet mixt al producătorilor de petrol din OPEC și din afara organizației recomandă extinderea cu șase luni a acordului de reducere a livrărilor, transmite Reuters. Reprezentanții statelor din OPEC și alte altor producători de petrol din afara...
26 martie, 2017
Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a afirmat într-un interviu acordat cotidianului german Frankfurter Allemagne Zeitung (FAZ) că se opune aplicării de sancțiuni țărilor din Europa de Est și refuză să utilizeze fondurile structurale ca mijloc de...
25 martie, 2017
Consilierii generali ai Municipiului București vor vota în ședința de luni, 27 martie, la propunerea Gabrielei Firea, două proiecte prin care municipalitatea va solicita Guvernului României transferarea Metroului și a șoselei de centură a Capitalei, de la Ministerul...
24 martie, 2017
Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri modificările la Legea pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, modificări despre care s-a spus că acordă acestei categorii profesionale o superimunitate. Fostul minsitru al Justiției Raluca Prună spunea la adoptarea acestor...
24 martie, 2017
Președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Cătălin Marinescu, și-a dat demisia după 8 ani în care a exercitat funcția, urmând să preia o funcție în același domeniu într-o instituție internațională, anunță Agerpres, care citează...
24 martie, 2017
Jaak Mikkel, general manager Coca-Cola HBC România, este noul președinte al Camerei de Comerț Americane în România (AmCham România) pentru următorul an, se arată într-un comunicat emis joi de organizție. Din Comitetul Executiv fac parte Vice-Preşedinţii Anda Todor,...
23 martie, 2017
Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul de numire în funcție a noului prim-adjunct de la SRI, generalul de brigadă Răzvan Ionescu. Acesta își va începe activitatea, care înseamnă conducerea operativă a SRI, vineri. Răzvan Ionescu are 45...
23 martie, 2017

Bulgaria, rezultate parțiale: GERB 32%, PSB 27%

După numărarea a 89,7% din voturi, comisia electorală din Bulgaria a anunțat luni dimineața următoarele rezultate la alegerile parlamentare desfășurate duminică: GERB 32,58%, PSB 26,8%,

Bulgaria, rezultate parțiale: GERB 32%, PSB 27%

După numărarea a 89,7% din voturi, comisia electorală din Bulgaria a anunțat luni dimineața următoarele rezultate la alegerile parlamentare desfășurate duminică: GERB 32,58%, PSB 26,8%,

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: