vineri

29 martie, 2024

28 martie, 2017

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) a anunțat marți cifrele actualizate referitoare la schimburile economice între România și Germania, din care rezultă că aceste schimburi reprezintă peste 20% din totalul comerțului exterior al României.

AHK solicită însă autoritățile române să se preocupe de chestiuni importantă: dezvoltarea învățământului profesional și tehnic, menținerea statului de drept și continuarea lupttei anticorupție.

Potrivit comnicatului AHK, pentru economia germană, România este un partener economic strategic. Relațiile economice bilaterale au crescut și în 2016, după cum indică actualele cifre publicate de Institutul Național de Statistică (INS), Germania rămânând astfel partenerul economic nr. 1 al României.


Importurile din Germania au însumat anul trecut 13,8 mld. EUR (+10,5%), iar exporturile 12,3 mld. EUR (+14,6%). În total volumul comercial între cele două state a fost de 26,1 mld. EUR (+12,4), ceea ce înseamnă peste 20% din totalul comerțului exterior al României – tendința în creștere. Printre cele mai importante grupe de produse în comerțul dintre Germania și România se numără în mod tradițional mașini și aparate, echipamente electrice, mijloace și materiale de transport, metale comune.

Companiile germane sunt parte integrantă a economiei românești și realizează o contribuție decisivă la valoarea adăugată brută, dar și la creșterea competitivității prin transferul de know-how. Circa 7.500 de companii germane, respectiv cu capital german, sunt active în România. Acestea sunt astfel un important angajator, care în ultimii ani a contribuit decisiv la crearea și asigurarea de locuri de muncă în România. În calitate de contribuabili și angajatori pentru mai mult de 250.000 de angajați, companiile germane au un rol important prin plata contribuțiilor sociale și a altor contribuții către administrațiile fiscale.

În calitate de actor activ în cadrul comunității de business și de partener de încredere pentru ministerele și autoritățile române, AHK România își aduce contribuția la îmbunătățirea și dezvoltarea condițiilor de afaceri și de investiții în România, dar și la consolidarea relațiilor comerciale bilaterale.

Pe fondul accentuării lipsei de personal calificat este important, și din punctul de vedere al economiei germane, ca autoritățile din România și factorii de decizie să ia în continuare toate măsurile necesare în ce privește dezvoltarea învățământului profesional. Dezvoltarea economică poate fi asigurată pe termen lung doar dacă se investește intens în educație.


„În discuțiile noastre cu investitorii germani disponibilitatea personalului calificat este unul din cele mai importante criterii în luarea deciziei investiționale. Acest lucru se referă atât la învățământul universitar, cât și la învățământul profesional, care într-un sistem educațional funcțional sunt complementare,” a declarant Sebastian Metz, director general AHK Romania.

Factorii de decizie din cadrul instituțiilor statului, transmite AHK, ar trebui să acorde o atenție deosebită următorului aspect: în cadrul sistemului de învățământ trebuie integrate mecanisme care să pună în acord cererea de pe piața muncii și oferta educațională. Numai așa se poate forma personal calificat, adaptat la evoluțiile și necesitățile mediului economic.

O importanță deosebită o acordă companiile germane de asemenea luptei anticorupție și menținerii principiilor statului de drept. „În numeroasele evenimente ale Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane, în care se discută teme economice actuale, membrii AHK România au subliniat în nenumărate rânduri că predictibilitatea, stabilitatea, transparența și statul de drept sunt deosebit de importante pentru a putea planifica noi investiții și pentru ca activitățile economice să se deruleze cu succes,” a subliniat Dragoș Anastasiu, Președinte AHK România.

În Germania interesul pentru România este în continuare mare. Conform chestionarelor realizate de AHK România, nivelul în ce privește gradul de satisfacție privind alegerea amplasamentului investițional – comparativ și cu alte țări din Europa de Est – este îmbucurător, dar sunt exprimate și numeroase provocări cu care se confruntă investitorii germani și care trebuie avute în vedere de partea română, pentru a asigura în continuare competitivitatea țării.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: