vineri

26 iulie, 2024

Vladimir Ionescu

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, cu 232 voturi „pentru”, 22 de voturi ”împotrivă” şi 13 abţineri, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei pe tema definiţiei familiei. Potrivit propunerii de modificare, alineatul 1 al articolului 48 din Constituţie urmează...
9 mai, 2017
Guvernul îl propune pe Adrian Diță, fost director de Corporate Affairs la Vodafone Romania și actual director de Public Affairs la Telekom Romania, pentru ocuparea postului de președinte al Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații (ANCOM). Mandatul la...
9 mai, 2017
Comisia Europeană a avizat cererea României de întrerupere temporară a exporturilor intracomunitare de vaccinuri care protejează împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei (ROR), a anunțat marți Ministerul Sănătăţii. CE a considerat că în acest caz particular solicitarea adoptării în...
9 mai, 2017
Premierul Sorin Grindeanu a semnat luni decizia de eliberare a lui Dorel Fronea (foto) din funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial. Dorel Fronea deţinea acest post, cu rang...
9 mai, 2017
România pierde 1 miliard de euro în domeniul transporturilor, bani care ar fi putut fi cheltuiți în exercițiul financiar 2007-2013, afirmă comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu. Din această sumă, în funcție de relief s-ar fi putut...
8 mai, 2017
Un medic primar de la Cabinetul Teritorial de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Sinaia a fost trimis în judecată pentru 185 de de infracțiuni de luare de mita și trei infracțiuni de spălare de bani....
8 mai, 2017
Premierul Sorin Grindeanu se întâlnește marți, la Viena, cu cancelarul Christian Kern, în cadrul unei vizite pe care o efectuează în Austria. Potrivit unui comunicat al Guvernului, programul vizitei indică faptul că premierul român va petrece o oră...
8 mai, 2017
Grupul BCR a dat publicității rezultatele financiare consolidate realizate în primul trimestru al anului 2017. Potrivit unui comunicat de presă, repere comerciale şi financiare în Trimestrul I 2017 sunt: Banca Comercială Română (BCR) a obţinut în T1 2017...
8 mai, 2017
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, într-un interviu difuzat luni de caleaeuropeana.ro, că ar fi bine să se înţeleagă Guvernul cu Banca Naţională a României (BNR) pentru a începe să lucreze la un calendar pentru aderarea la zona Euro,...
8 mai, 2017
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a înaintat Ministerului Justiției o propunere ce le-ar putea permite avocaților, în anumite condiții, să devină procurori și judecători fără a da concurs. Condițiile care ar trebui îndeplinite de avocații care vor să...
8 mai, 2017
Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, se va afla în vizită oficială în România, în perioada 8 – 9 mai 2017, a anunțat Reprezentanța din România a Comisiei Europene (CE). ”Mă bucur să sărbătoresc Ziua Europei în...
8 mai, 2017
Traian Băsescu este audiat luni la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), într-un dosar privind o retrocedare din perioada în care era primar general al Capitalei.  Potrivit unor surse citate de Realitatea TV, Băsescu a fost...
8 mai, 2017
The European Deputy Siegfried Muresan, Chief Negotiator of the European Parliament for the EU 2018 Budget, proposed for the European budget for the next year to finance a pilot project aimed at fighting the Russian Federation’s propaganda and...
7 mai, 2017
Mircea-Titus Dobre, ministrul Turismului, a promis vineri că „va analiza cu instituţiile abilitate” problema accesului la apă termală al tuturor proprietarilor de hoteluri şi pensiuni din staţiunea din Băile Herculane. Situația controversată este „determinată de existenţa unui contract de...
7 mai, 2017
Specialiştii în securitate cibernetică de la Bitdefender au identificat o amenințare destinată spionajului instituţiilor guvernamentale şi companiilor, care folosește instrumente disponibile la liber pe internet, potrivit unui comunicat al companiei. „Amenințarea denumită Netrepser folosește mecanisme avansate de phishing (tehnici...
7 mai, 2017
Consiliul de Administrație al BNR a anunțat vineri reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută ale instituțiilor de credit la nivelul de 8 la sută de la 10 la sută începând cu perioada de aplicare 24...
5 mai, 2017
Deloitte a inaugurat joi Centrul de Servicii Regionale în România. Centrul, care operează sub denumirea Deloitte Tehnologie, se înscrie investițiilor strategice ale companiei, menite să pună în slujba clienților din toate sectoarele de business din întreaga lume tehnologii...
4 mai, 2017
Curtea de Conturi identifică pe săptămână unul – două cazuri de primării unde se fură într-un an sute de mii de lei din impozitele şi taxele locale, a declarat, joi, preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, citat de Agerpres. „Într-o...
4 mai, 2017
Graţierea pedepselor pentru mită şi trafic de influenţă a fost respinsă, joi, în Comisia juridică a Senatului, după ce senatorul Daniel Fenechiu, susținut de reprezentantul USR din comisie, a cerut reluarea votului dat miercuri. Daniel Fenechiu (PNL) a...
4 mai, 2017
Actualele birouri din străinătate pentru a promova turismul în România vor fi desființate, iar toți angajații lor, chemați în țară în maximum trei luni. ”Actualii reprezentanţi de la birourile externe vor fi rechemaţi în ţară şi vor avea...
4 mai, 2017

Vizită în Austria a premierului Grindeanu

Premierul Sorin Grindeanu se întâlnește marți, la Viena, cu cancelarul Christian Kern, în cadrul unei vizite pe care o efectuează în Austria. Potrivit unui comunicat

Vizită în Austria a premierului Grindeanu

Premierul Sorin Grindeanu se întâlnește marți, la Viena, cu cancelarul Christian Kern, în cadrul unei vizite pe care o efectuează în Austria. Potrivit unui comunicat

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: