Creşterea economică este prezentată adesea ca un panaceu al tuturor problemelor de care suferă economia mondială. Este convenabil, atât pentru politicieni, cât şi pentru populaţie,
Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice (
Climă, litoral, munte, deltă, peisaje arhaice şi o infrastructură care ar fi trebuit să funcţioneze ca unsă.
Atunci de ce avem deficit pe turism, în ani în care miza stă pe exporturi?
A existat /există o strategie pe turism, sau secretul ar putea sta în strategii complementare pe alte sectoare pentru care turismul să fie doar capătul lanţului? Investiţiile: unde sunt? Şi de ce 200 de kilometri mai la sud de România lucrurile stau mai bine?
Agricultura: această Cenuşăreasă a Economiei.
Realitatea sta pe cifre necrutatoare:
* avem de două ori mai mult teren arabil pe cap de locuitor decat media din Uniunea Europeana.
* cu toate acestea, 28% din populaţie (cea activă din mediul rural) produce 6% din PIB.
* ”an agricol bun” înseamnă, în România, anul în care hazardul meteorologic hotărăşte să fie ploaie. În anul 2011, acelaşi hazard a salvat PIB-ul şi şi a scos România din recesiune.
* un milion de hectare de arabil zac nelucrate.
Repararea bilanţurilor în toate cele trei sectoare (guverne, bănci comerciale, populaţie) va fi îndelungată, dureroasă şi costistoare. Dar nu există alternativă la ea. În acest context, politicile neo-keynesiene de stimulare a cererii constituie cel mult un paleativ.
E clar că modelul de creştere adoptat de România în 2007-2008, cu Investiţii Străine Directe (ISD) care se duceau în principal în sectoarele neexportabile (non-tradables), cu remiteri ale lucrătorilor români din străinătate care finanţau consumul celor rămaşi acasă şi cu deficite bugetare mari, cauzate tot de un consum în exces – nu mai este posibil.
Mugur Isărescu vorbeşte despre o lume care va arăta, din punct de vedere economic, altfel. Traian Băsescu vorbeşte despre limitele capitalismului. Laureaţii Nobel în economie,
Creşterea economică este prezentată adesea ca un panaceu al tuturor problemelor de care suferă economia mondială. Este convenabil, atât pentru politicieni, cât şi pentru populaţie,
Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice (
Climă, litoral, munte, deltă, peisaje arhaice şi o infrastructură care ar fi trebuit să funcţioneze ca unsă.
Atunci de ce avem deficit pe turism, în ani în care miza stă pe exporturi?
A existat /există o strategie pe turism, sau secretul ar putea sta în strategii complementare pe alte sectoare pentru care turismul să fie doar capătul lanţului? Investiţiile: unde sunt? Şi de ce 200 de kilometri mai la sud de România lucrurile stau mai bine?
Agricultura: această Cenuşăreasă a Economiei.
Realitatea sta pe cifre necrutatoare:
* avem de două ori mai mult teren arabil pe cap de locuitor decat media din Uniunea Europeana.
* cu toate acestea, 28% din populaţie (cea activă din mediul rural) produce 6% din PIB.
* ”an agricol bun” înseamnă, în România, anul în care hazardul meteorologic hotărăşte să fie ploaie. În anul 2011, acelaşi hazard a salvat PIB-ul şi şi a scos România din recesiune.
* un milion de hectare de arabil zac nelucrate.
Repararea bilanţurilor în toate cele trei sectoare (guverne, bănci comerciale, populaţie) va fi îndelungată, dureroasă şi costistoare. Dar nu există alternativă la ea. În acest context, politicile neo-keynesiene de stimulare a cererii constituie cel mult un paleativ.
E clar că modelul de creştere adoptat de România în 2007-2008, cu Investiţii Străine Directe (ISD) care se duceau în principal în sectoarele neexportabile (non-tradables), cu remiteri ale lucrătorilor români din străinătate care finanţau consumul celor rămaşi acasă şi cu deficite bugetare mari, cauzate tot de un consum în exces – nu mai este posibil.
Mugur Isărescu vorbeşte despre o lume care va arăta, din punct de vedere economic, altfel. Traian Băsescu vorbeşte despre limitele capitalismului. Laureaţii Nobel în economie,
