joi

29 august, 2024

Razvan Diaconu

Administrația Prezidențială a anunțat joi că președintele Klaus Iohannis, va participa marți, săptămâna viitoare, la ceremonia de semnare a Tratatului de cooperare și integrare franco-german care se organizează la Aachen, în Germania. Șeful statului român participă ceremonie la...
17 ianuarie, 2019
Fostul premier Dacian Cioloș a postat miercuri, pe Facebook, un mesaj în care spune că Guvernul condus de Sorin Grindeanu este cel care „a adoptat pe repede înainte proiectul de lege a recursului compensatoriu pe care acum nu...
16 ianuarie, 2019
Piaţa de fuziuni şi achiziţii va însuma în jur de 100 de tranzacţii în 2019, păstrând o tendinţă similară cu cea din perioada 2008-2018, potrivit estimărilor departamentului de Consultanţă Financiară din cadrul Deloitte România. De asemenea, valoarea medie...
16 ianuarie, 2019
Tribunalul Gorj au respins marţi cererea Complexului Energetic Oltenia privind suspendarea grevei minerilor prin ordonanţă preşedinţială, anunță Agerpres. Miercuri, magistraţii vor judeca însă o altă solicitare prin care administraţia CEO cere ca greva să fie declarată ilegală, anunță...
15 ianuarie, 2019
CNA a decis marţi suspendarea pentru 10 minute a emisiei Realitatea TV joi, începând de la ora 19:00, sancţiunea fiind decisă pentru modul în care postul de televiziune a relatat despre protestul din 10 august, din Piaţa Victoriei....
15 ianuarie, 2019
China a cerut unora dintre companiile sale de stat să evite deplasările în Statele Unite şi ţări aliate ale acestora şi să ia măsuri suplimentare de protejare a dispozitivelor mobile, în cazul călătoriilor, potrivit Bloomberg. Comisia pentru Supravegherea...
15 ianuarie, 2019
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a publicat, pe 14 ianuarie, un proiect de lege de modificare a Ordonanței privind protecția consumatorului ce majorează amenzile ce pot fi aplicate băncilor sau retailerilor pentru practici înșelătoare. Potrivit proiectului, în...
15 ianuarie, 2019
USR va depune luni un proiect de lege de abrogare a legii privind recursul compensatoriu, în baza căreia mii de deținuți au fost eliberați din penitenciare înainte de termen. Și deputatul PNL Florin Roman a anunțat duminică seară...
14 ianuarie, 2019
”Taxa pe activele bancare se va calcula şi se va plăti trimestrial, ceea ce înseamnă că la cotaţia medie a ROBOR din ultimul trimestru al anului trecut, rata anuală a taxei se va situa la 1,2%”, a declarat...
14 ianuarie, 2019
Unul dintre ultimele ordine semnate de Ionuț Mișa, ca președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), este cel care impune tuturor comercianților de produse petroliere să aibă în proprietate sau folosință proprie depozite autorizate metrologic, pentru a-și...
14 ianuarie, 2019
Primarul oraşului polonez Gdansk, Pawel Adamowicz (foto), a murit luni, la o zi după ce fusese înjunghiat pe scenă în timpul unui eveniment caritabil, relatează The Guardian. Medicii anunţau de dimineaţă că sunt extrem de rezervaţi în privinţa...
14 ianuarie, 2019
UDMR nu susţine Ordonanţa de urgenţă privind măsurile fiscale adoptată în decembrie 2018 de Guvernul Dăncilă. Poziția Uniunii a fost prezentată luni de către liderul formațiunii, Kelemen Hunor, care a precizat că Guvernul nu ar fi trebuit să...
14 ianuarie, 2019
Impunerea taxei pe activele bancare ar putea pune în pericol întreaga economie, pentru că acţionarii străini ai băncilor ar putea să nu mai contribuie, la nevoie, cu capital suplimentar, așa cum au făcut-o în timpul crizei, potrivit lui...
12 ianuarie, 2019
Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a spus vineri că, în discursul său de joi rostit la Ateneu, În acestă privință a vrut să reamintesc regulile europene: ”Respectarea absolut necesară a statului de drept, care nu poate fi...
11 ianuarie, 2019
După ce președintele Klaus Iohannis și-a motivat joi, prin două scrisori, refuzul de a-i numi în funcția de ministru pe Lia Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici, premierul Viorica Dăncilă i-a retrimis șefului statului cele două propuneri. Acțiunea a...
10 ianuarie, 2019
MApN a anunţat miercuri că a depus, marţi, o plângere prealabilă la Preşedinţie, solicitând revocarea decretului prin care mandatul lui Nicolae Ciucă (foto) la conducere Statului Major al Apărării a fost prelungit. În motivarea demersului, M.Ap.N. susţine faptul...
9 ianuarie, 2019
Comisarul european Corina Crețu a publicat miercuri un grafic al modului în care statele membre au accesat fondurile pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor- din datele definitive rezultă că România este pe ultima poziție, cu un procent apropiat...
9 ianuarie, 2019
Guvernul discută în programata ședință de miercuri un Memorandum privind ”Evaluarea complexă a acţiunilor întreprinse de Guvern în anul 2018 pentru îndeplinirea Programului de guvernare şi publicarea unui volum privind activitatea guvernamentală”. Demersul editorial este justificat în Memorandum...
8 ianuarie, 2019
Ministrul Apărării, Gabriel Leş (foto), consideră că prelungirea mandatului actualei conduceri a Statului Major al Apărării ar putea reprezenta ”un semnal negativ la adresa elitei militare, întrucât ar insinua existenţa unei crize de leadership” şi că a încercat...
8 ianuarie, 2019
Piața neagră a țigaretelor a crescut ușor în noiembrie 2018, la 15,4% din totalul consumului (cu 0,1 p.p. mai mult față de septembrie 2018). Media anuală a comerțului ilegal cu țigarete în 2018 este de 16,3%, față de 16% în...
8 ianuarie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: