Unul dintre ultimele ordine semnate de Ionuț Mișa, ca președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), este cel care impune tuturor comercianților de produse petroliere să aibă în proprietate sau folosință proprie depozite autorizate metrologic, pentru a-și mai putea desfășura activitatea.
Necesitatea Ordinul 3236 / 27 dec. 2018 este explicată oficial prin nevoia Fiscului de a ști în orice clipă care sunt fluxurile și volumele de produse petroliere.
Victimele au început să apară deja: comercianții de produse petroliere mai mici decât principalii jucători care fac legea pe această piață.
„Ordinul are ca scop curățirea pieței de micii angrosiști, mai ales de motorină, în favoarea celor câțiva mari jucători de pe această piață”, a explicat avocatul Gabriel Biriş, pentru cursdeguvernare.ro.
„Din care alt motiv şi-ar dilua ANAF forţa de acţiune, prin controale la 2000 de mici angrosişti, pentru a colecta 1% din taxele datorate în această speţă, în loc să se concentreze pe 20 de mari angrosişti, pentru 99%, dacă nu ca să se achite de un „sponsor?”, se întreabă retoric Gabriel Biriş.
În speță, e vorba de micii angrosiști care se duc cu cisternele la capătul tarlalelor pentru ca utilajele agricole să alimenteze.
Expertul citat spune că ordinul „rupe lanțul de distribuție și va pune în mare dificultate aprovizionarea flotelor din agricultură, care se alimentează direct în punctele de lucru din cisternele care încarcă de la producători sau de la importatori”.
Chiar o companie de stat, Oil Terminal, confirmă deja faptul, suferind la rândul său de pe urma ordinului: a anunțat că veniturile îi vor scădea cu 3 – 4%, din cauza reducerii încărcării în autocisterne ale comercianților mici, potrivit unui raport trimis la Bursa de Valori București (BVB).
La fel, și marii jucători de pe piață ar putea avea de suferit, din aceeași cauză, potrivit unor surse din piață consultate de cursdeguvernare.ro.
Apariția ordinului cu pricina reia, de fapt, un ordin mai vechi dat anul trecut de ANAF, care a fost deja contestat în instanță.
„Mai multe instanțe din Constanța, Cluj, Timișoara și altele au suspendat ordinul respectiv care a fost contestat în contencios. Acum ANAF l-a luat și i-a dat alt număr”, spune Gabriel Biriș.
Avocatul a întors din drum el însuși un alt ordin similar în 2016, pe când era secretar de stat la Ministerul Finanțelor, din cauză că el produce o ”selecție” a companiilor mari în detrimentul celor mici și că scade concurența din această piață.