vineri

19 aprilie, 2024

17 decembrie, 2017

Noul guvern al Austriei va întreprinde acţiuni în Europa pentru a ridica sancţiunile impuse Rusiei ca urmare a conflictului din estul Ucrainei, potrivit programului de guvernare pentru perioada 2017-2022 și declarațiilor făcute de liderii celor două formațiuni, într-o conferință de presă.

Sebastian Kurz devine cancelar al Austriei şi cel mai tânăr lider politic ales în Europa, în urma unui acord între Partidul Popular (OVP, centru-dreapta, conservator) şi Partidul Libertăţii (FPO, extremă-dreaptă) pentru formarea noului guvern de la Viena.

Deşi va guverna împreună cu extrema-dreaptă, Kurz a exclus organizarea unui referendum de tip Brexit, dar cere mai multă putere de decizie la nivelul statelor membre.


La conferinţă de presă comună, liderii celor două partide au spus că au convenit asupra unei poziţii proeuropene clare. În acelaşi timp, noua putere de la Viena doreşte ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei.

„Am convenit asupra unui program de guvernare pentru Austria, după negocieri lungi, intense, dar pozitive”, a anunțat Sebastian Kurz, cancelarul desemnat, lider al Partidului Conservator.

„Susţinem Uniunea Europeană, susţinem planul Europei pentru pace. În ceea ce priveşte sancţiunile impuse Rusiei, da, vrem să fie ridicate. Vom încerca să avem un rol într-o schimbare în această direcţie, eventual ca mediatori, şi să încercăm o soluţie în interesul Europei, pentru a aduce Rusia şi Europa din nou aproape”, a declarat Heinz-Christian Strache, liderul Partidului Libertății (FPOe), partid cu un istoric de extremă-dreaptă.

Programul de guvernare al Cabinetului Sebastian Kurz menționează:


„Neutralitatea Austriei este un factor fundamental care ar trebui luat în considerare în toate acordurile internaţionale.

Implicarea în politica globală este inclusă în interesele naţionale ale unui stat neutru.

Austria, având în vedere legătura istorică, ar trebui să reprezinte un loc activ de dialog între Vest şi Est şi să formeze politica de detensionare dintre Occident şi Rusia.

Scopul nostru este cooperarea pozitivă pe continentul european. Austria va susţine în mod activ eforturile de reducere a tensiunilor care au apărut în special în privinţa conflictului din Ucraina şi a sancţiunilor şi va depune eforturi pentru rezolvarea conflictului din Ucraina şi din regiune”, scrie Mediafax.

Noul cancelar urmează să fie învestit luni, iar  Partidul Libertății va deține cici portofolii, printre care Externele, Internele şi Apărarea.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: