cursdeguvernare

duminică

13 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Augustin Lazăr: Deficitul de personal din parchete ar putea crește la 40% dacă intră in vigoare legea pensionărilor în Justiție

4 martie, 2018

Ministerul Public se va confrunta cu o mare criză de personal dacă intră în vigoare noile prevederi privind pensionarea în Justiție, deoarece aproximativ 750 de procurori vor putea ieși din sistem, mare parte dintre ei având funcții de conducere, a declarat procurorul general al României, Augustin Lazăr (foto).

„Am făcut o analiză şi, din ceea ce a rezultat, imaginea din păcate este mai sumbră. Noi nu putem să intuim în acest moment chiar tot ce va rezulta din aplicarea eventuală a acestor legi (legile justiției modificate – n. red.). Însă, putem vedea că aspecte ale aplicării acestor legi, aşezate ca şi piesele de puzzle unele lângă altele, ne dau o imagine a justiţiei care va fi blocată, adică o imagine sumbră a înfăptuirii justiţiei (…)

Se întâmplă multe lucruri pentru că trăim într-o lume foarte dinamică. Ei bine, acum avem 13% lipsă în schema Ministerului Public, neocupată. Dacă vom oferi posibilitatea unor magistraţi să se pensioneze la 20 de ani, aşa cum în mod generos această lege permite, aceasta înseamnă că în perioada următoare vor avea vocaţie de a se pensiona circa 750 de procurori din Ministerul Public. De asemenea, un foarte mare număr de judecători. 700 de procurori din 2.500 este un număr formidabil de mare. Va creşte la circa 30-35%, ba chiar la 40% deficitul de cadre în Ministerul Public”, a declarat Augustin Lazăr, într-un inetrviu acordat Agerpres.


În acest moment, deficitul este de 13, iar Institutul Naţional al Magistraturii nu are capacitatea să trimită absolvenţi în ritmul în care se pensionează unii colegi sau pleacă judecători.

După regulile noi, care permit pensionare magistraților la o vechime de numai 20 de ani, ritmul de acoperire a deficitelor din instanțe și parchete va fi și mai lent.

Risc de prescriere – 1,7 milioane de dosare, la un deficit de procurori în creștere semnificativă

„Ne uităm la faptul că, în următorii patru ani, nu vom mai avea absolvenţi, pentru că la Institutul Naţional al Magistraturii perioada de şcolarizare va fi de patru ani.

Ceea ce ne pune pe gânduri foarte serios, fiindcă numărul de dosare a tot crescut. În acest moment avem circa 1.700.000 de dosare de soluţionat, aşa se va prezenta în bilanţul pe care îl vom avea miercuri, şi ne punem problema cine va rezolva aceste dosare, pentru ca ele să nu se prescrie.


După cum s-a văzut, opinia publică este foarte sensibilă şi cu toţii suntem sensibili la faptul că justiţia ar trebui să se facă într-o manieră rapidă, cu celeritate, şi nu ar trebui lăsate dosarele privind fapte grave să se prescrie. Însă, în acest moment, se prevede că vom avea o criză foarte mare.

Dar nu este tot. Să vedeţi. Cine sunt cei 750 de procurori care au vocaţie de a merge la pensie? Majoritatea sunt conducători ai diverselor unităţi ale Ministerului Public, fiindcă la 20 de ani (vechime – n.r.) oamenii au ajuns la o pregătire profesională, la expertiză în domeniu şi au ajuns conducătorii celorlalţi. Ei bine, foarte multe unităţi ale Ministerului Public vor fi decapitate, cum se zice, din simpla intrare în vigoare a legii. Ceea ce este foarte grav„, a explicat Augustin Lazăr.

Procurorul general confirmă astfel analiza Forumului Judecătorilor, care arăta că există riscul ca 2.000 de magistrați să părăsească sistemul după intrarea în vigoare a modificărilor.

Motivul – posibilitatea pensionării la o vechime de 20 de ani, fără limitarea vârstei, precum și acordarea unor pensii cu 30% mai mari decât indemnizațiile primite ca judecători sau procurori în activitate.

Noile reguli se numără printre modificările făcute de Parlament pe Legea 303/2004 privind statutul magistraților. Legea de modificare a fost declarată de CCR parțial neconstituțională și s-a întors la legislativ.

Anul trecut, în România existau:

  • 4.944 posturi de judecător pe schemă, excluzând ICCJ (125 de judecători), din care 4.362 posturi de judecător
    ocupate, excluzând ICCJ (în funcție 119 judecători)
  • 2.969 posturi de procuror prevăzute + 49 posturi din fondul de rezervă prevăzute, din care 2.514 posturi de procuror ocupate + 30 posturi din fondul de rezervă ocupate.

Dintre acești magistrați, arată analiza Forumului, 2.000 de magistrați ar urma să părăsească imediat sistemul de justiție, iar alți 2.000 vor pleca în următorii 5 ani, din cauza coborârii pragului de vechime la acordarea pensiei de serviciu, de la 25 la 20 de ani, fără limită de vârstă.

Printre magistrații care ar urma să iasă imediat din sistem se numără inclusiv 90% dintre judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: