Atenție la industrie! Și mai ușor cu redistribuirea unei creșteri prezumate – să ne uităm la Germania

Într-o perioadă în care toată atenția s-a concentrat publică s-a canalizat asupra redistribuirii beneficiilor unei creșteri economice robuste, prezumate a veni de la sine, nu se mai uită aproape nimeni la sectorul de activitate care dă, de fapt, tonul general: industria. Chiar dacă are o pondere de doar un sfert în expresia PIB, ea determină rezultatele solide, sustenabile pe termen lung.

Or, rezultatul comunicat de Institutul Național de Statistică pentru primele 11 luni din 2016, respectiv 1,6% în serie brută și doar 0,4% în serie ajustată sezonier pentru comparabilitate cu aceeași perioadă a anului anterior se situează mult sub creșterea economică prezumată a atinge 4,8%. Și, atenție mare, mult sub cele 2,4% estimate de Comisia Națională de Prognoză pentru anul în curs, pe baza cărora s-au stabilit la nivel de proiecție făcută la începutul acestui rezultatul de 4,8%.

Ce-i drept, banii incluși în calcularea PIB după metodologia internațională nu fac distincția între valoarea adăugată brută din comerț ( poate ar fi mai intuitiv ca taxa pe valoare adăugată să se numească impozit pe diferența de preț, pentru că valoarea de întrebuințare a unui produs rămâne aceeași indiferent de adaosul comercial) sau cea din administrația publică, sănătate și învățământ ( unde se presupune, prin convenție, că salariile mai mari ar corespunde unor servicii mai bune, cu valoare adăugată mai ridicată) și cea realizată efectiv în industrie.

Prin urmare, dacă cifrele confirmă până acum nivelul plauzibil de 4,8% creștere economică pe 2016 ( 4,9% la 9 luni) în condițiile în care industria ”nu și-a făcut planul” de 2,4%, înseamnă că alte elemente din formarea PIB au supraperformat. Adică s-a ”forjat” pe partea de comerț și de majorări salariale, fără o contrapondere în producția internă și cu inflamarea deficitului extern.

Evident, această feerie consumistă pe bani împrumutați și plătiți (deocamdată) cam cu 5% din banii strânși la bugetul public doar pentru a păstra nivelul datoriei statuluisub 40% nu poate continua la același nivel, darămite să mai crească. Dacă tot se caută zece miliarde de lei prin buget, vă informăm că ați achitat pe 11 primele luni din 2016 aproape exact 9,7 miliarde lei în contul dobânzilor la datoria publică.

Datorie publică ce ar fi trebuit să se vadă în autostrăzi, rețele edilitare și performanță în adiministrația publică. Plus în dotarea spitalelor și a școlilor. Ori, cât le vedeți dumneavoatră, atâta le văd și eu. Rezumând, nu există o bază solidă pentru creșterea beneficiilor și nu există o justificare pentru acumularea de deficite lăsate moștenire generațiilor viitoare.

Revenind însă, cu riscul de fi acuzat de nostalgii pre 1989, la sfera producției materiale, ar mai util să vedem cum s-au modificat rezultatele industriei pe domenii de activitate. Deși mai puțin atractive decât răfuielile politice, sunt mult mai sugestive și cu consecințe implacabile pentru viitorul României.

Așadar, iată rezultele mai importante la zi ale industriei autohtone:

Se poate vedea că, în interiorul industriei ca întreg, există o diferențiere netă în ce privește evoluțiile intrasectoriale, cu performanțe la echipamente electrice (probabil incluse în produsele finite vândute de alții) și fabricarea autovehiculelor dar și cu situații îngrijorătoare pe zone unde se putea obține o valoare adăugată mare ( calculatoare, produse electronice și optice, dar și mașini, utilaje, echipamente).

Alarmantă de-a dreptul este continuarea declinului pe partea de produse ale chimiei sub diverse forme, de la banalele mase plastice și până la medicamentele pe care trebuie acum să le importăm în loc să le fabricăm în țară, fie și din rațiuni de securitate națională. Or, la produsele chimice se concentrează 70% din deficitul extern al României, iar declinul arată perspectiva adîncirii acestei adevărate găuri în industria națională.

Lecția germană

Una peste alta, performanța industriei în ansamblu pe 2016 a lăsat de dorit, departe de atenția opiniei publice. Ceea ce poate creea iluzia că ar putea funcționa doparea cu bani pentru consum din surse de producție predominant externe. Dopare tot mai vizibilă prin plasarea noastră pe podiumul european al creșterii vânzărilor cu amănuntul în luna noiembrie (+1,4%, dar +9,5% față de aceeași lună din 2015) și prin triplarea deficitului de cont curent pe parcursul ultimilor doi ani .

Poate nu ar fi rău să luăm aminte că reperul industriei europene, Germania, deși a înregistrat un excedent de cont curent de peste șapte procente, bazat pe exporturi în expansiune, la nivelul lui noiembrie 2016 s-a poziționat pe ultimul loc la creșterea lunară a comerțului de retail cu -1,8%. Adică nu s-a repezit să toace rezultatul obținut, ci dimpotrivă, și-a redus datoria publică cu trei procente și jumătate din 2014 încoace.

Probabil, pentru ca să nu mai plătească an de an de an (ca în reclama cu aspenterul) dobânzi ( de genul celor peste 10 miliarde de lei pe anul în curs, cum ar fi cazul nostru) pentru împrumuturile din trecut care să greveze viitorul pe timp nedefinit.