Tot eşafodajul de indicatori previzionaţi de Comisia Naţională de Prognoză, aflată în subordinea Guvernului, se sprijină pe prezmuţia unei întăriri a cursului leului faţă de euro pe parcursul a patru ani, din 2017 şi până în 2020. Astfel, cursul mediu ar trebui să fie undeva în apropierea nivelurilor de 4,46 lei/euro în 2017, de 4,44 lei/euro în 2018 şi 4,42 lei/euro în 2019 şi 2020.
Din păcate, datele privind evoluţia trimestrială a cursului de schimb consemnate în ultimii ani nu sunt deloc încurajatoare în privinţa posibilităţii de a reuşi această performanţă.
Practica a arătat în 2015 şi 2016 o medie anuală a euro faţă de leu similară cu cea din primele două trimestre. În absenţa unei aprecieri semnificative a leului în trimestrul al doilea al anului, precum cea din 2014, sunt slabe şanse să încheiem anul cu cei 4,46 lei/euro prognozaţi (vezi tabelul).
Influența cursului pe PIB și impactul semnificativ asupra convergenței
Dacă, dimpotrivă, leul s-ar duce spre 4,60 lei/euro în trimestru al doilea al anului în curs (de altfel, o variaţie minoră, de numai un procent în plus faţă de situaţia actuală), atunci rezultatul PIB exprimat în moneda unică europeană pentru 2017 nu ar mai fi de 182,8 miliarde euro (vezi tabelul) ci de 178,8 miliarde euro, la un posibil curs mediu de 4,56 lei/euro.
Ideea nu este de a vă alarma inutil, de altfel, asemenea variaţii de curs sunt cu totul obişnuite în ţările occidentale. În schimb, economiile lor sunt mult mai stabile, pot prelua şocuri şi au de unde să compenseze.
Pentru România, însă, un minus de circa patru miliarde de euro la un PIB relativ modest nu ar fi de joacă.
Problema e că toată strategia noastră de creştere se bazează pe un ritm al avansului economic cu mult mai mare exprimat în euro decât în termeni reali. Mai precis, se poate vedea cum în datele pe care se bazează distribuirea beneficiilor salariale, de pensii, de reduceri de taxe etc., există un plus important de trei procente în 2017 şi 2018, dacă se face conversia în euro.
Plus diminuat apoi, dar rămas destul de semnificativ în 2019 şi 2020, care ar trebui să ne ducă la un avans economic cumulat de aproape 36% pe patru ani ( esenţial pentru reducerea decalajelor faţă de Occident) şi nu de doar 24%, dacă e să facem calculul în lei, ajustat în preţurile perioadelor de bază.
Şi aşa, prevederile de creştere salarială pe perioada 2017 – 2020 sunt cu peste cinci procente mai mari faţă de avansul economic, cu o creştere cumulată de peste 40% a salariului mediu brut nemaiîntâlnită din vremea cincinalului 1975-1980 ( când fostul dictator a ţinut morţiş să majoreze salariile după cum promisese, în pofida pagubelor cutremurului din 1977, după care a fost obligat să se împrumute şi să crească preţurile).
… Și salariile
Or, deja aceste date de creştere a salariilor se arată a fi depăşite de realitatea începutului de an, chiar înainte de alte majorări anunţate şi/sau solicitate de categorii tot mai largi. Deşi media salarială prevăzută pentru 2017 era 3.131 lei brut şi 2.274 lei net, pentru prima lună a anului statistica oficială a anunţat un brut de 3.168 lei şi un net de 2.300 lei.
Dacă ar fi să luăm în serios soliditatea şi coerenţa datelor CNP, s-ar putea pune întrebarea în care dintre următoarele luni ale anului vor mai scădea salariile pentru ca media câştigurilor avută în vedere la fundamentarea bugetului pe 2017 să mai poată fi păstrată.
Și să nu uităm: marii investitori în România vin din zona Euro, îşi ţin contabilitatea la nivel de grup şi gândesc în euro. În absenţa câştigurilor de productivitate (-0,4% pe 2016 productivitatea muncii anunţată oficial la finele săptămânii trecute în buletinul statistic nr.1/2017 al BNR), nu prea ar avea de unde să dea salarii mai mari decât în lei şi nu în euro dacă vor să rămână competitivi. Cu implicaţia aferentă pentru evoluţia cursului de schimb euro/leu.
