Armand Goșu / Războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Cum se poziționează România?

Chiar dacă oficial Moscova nu a declarată Kievului război, de câteva zile, în diferite puncte ale teritoriului Ucrainei, au loc operațiuni militare ale trupelor regulate și detașamentelor speciale. Practic, cele mai sumbre scenarii legate de evoluția situației din Ucrainei par a se materializa.

După terminarea Jocurilor Olimpice, Vladimir Putin a preluat inițiativa și croșetează o plasă din care Ucraina nu va putea scăpa ușor. Cel puțin până acum, succesiunea acțiunilor Moscovei indică faptul că ele au fost din vreme pregătite, că nimic important n-a fost lăsat la voia întâmplării. Potrivit unor publicații din Rusia și Ucraina, un rol important în pregătirea strategiei l-ar fi jucat ideologul Vladislav Surkov (cel care a formulat conceptul <<democrației suverane>>), care vizitând recent Crimeea s-a întâlnit cu comandamentul Flotei Mării Negre și cu liderii politici de la Simferopol. La 10 zile după această vizită, a început pregătirea activă pentru punerea în practică a scenariului.

Ce obiective urmărește Rusia declanșând acest război?

a). Președintele Putin spune că viața etnicilor ruși de pe teritoriul Ucrainei este în pericol (Comunicatul de presă al Președinției Federației Ruse, www.kremlin.ru, postat la 2 martie, 1.20 „Президент России акцентировал наличие реальных угроз жизни и здоровью граждан России и многочисленных соотечественников, находящихся на украинской территории. Владимир Путин подчеркнул, что в случае дальнейшего распространения насилия на восточные регионы Украины и Крым Россия оставляет за собой право защитить свои интересы и проживающее там русскоязычное население.” – Președintele Putin insistă asupra pericolelor reale care amenință viața și sănătatea cetățenilor Rusiei …. de pe teritoriul ucrainean.

Putin a subliniat că în cazul continuării răspândirii violențelor în regiunile de Est ale Ucrainei și în Crimeea, Rusia își rezervă dreptul de a apăra propriile interese și populației rusofonă care locuiește acolo.) Acesta este obiectivul pe care Moscova și-l asumă public: apărarea vieții rusofonilor din Ucraina și a cetățenilor ruși – iar distribuirea de pașapoarte rusești a luat avânt în ultimele luni.

Dacă ne-am lua după documente am constata lunga tradiție umanitară a Kremlinului. La 17 septembrie 1939, Stalin a ordonat ocuparea estului Poloniei, după cum s-a înțeles cu Hitler, acordul fiind fixat în Pactul Molotov-Ribbentrop. În nota guvernului sovietic adresată Ambasadei poloneze de la Moscova, URSS spunea că nu poate tolera ca „frații ucraineni și bieloruși care trăiesc pe teritoriul polonez, să fie abandonați, fără nici o protecție”. Și în 2008, Rusia a atacat Georgia pentru a apăra pașapoartele rusești din Osetia de Sud.

Consiliul Federației a votat sâmbătă, 1 martie, în unanimitate, o rezoluție care permite președintelui Putin să trimită trupe în Ucraina – gest teatral, trupele ruse, fără votul camerei superioare, acționau de trei zile în Crimeea. Rezoluția Consiliului Federației a fost votată pe baza informațiilor privind jerftele umane din rândul cetățenilor ruși, informații difuzate de Valentina Matvienko („sunt victime, inclusiv printre ruși”). Ziariști ucraineni au telefonat consulului general al Rusiei din Crimeea. Supriză, neplăcută pentru Kremlin: nici o jerfă umană, cu sau fără pașaport rusesc. (Interfaks – Ukraina)

b). Dacă ne uităm la istoria mai veche a Rusiei, la Ivan cel Groaznic de pildă, sau mai recentă, la Stalin, observăm că argumentul privind tradițiile umanitare ale liderilor de la Kremlin este puțin șubred. Deci, care ar fi adevăratele obiective ale Rusiei?

Obiectivul strategic al Kremlinului este recalibrarea Rusiei ca pol mondial de putere, într-o lume multipolară, alături de SUA, China, UE. Pentru atingerea acestui obiectiv, planul tactic al Rusiei este să-și refacă imperiul. Elita rusă gândește politica externă și de securitate într-o grilă realistă, în care teritoriul este valoarea supremă, cu elemente de gândire strategică care trimit la cancelarul Gorceakov. În afară de Țările Baltice, care au aderat la structurile occidentale, celelalte republici sovietice sunt vizate pentru proiectul Uniunii Euro-Asiatice și al Uniunii Vamale, în care Rusia își asumă un rol de lider fondator.

Dintre toate fostele republici sovietice, Ucraina este perla coroanei. Din cauze istorice, geografice, culturale de Ucraina depinde succesul sau eșecul proiectelor Moscovei de refacere a unității politice a acestui spațiu. Numai că Ucraina vrea să se apropie de Occident, a avansat în negocierea unor acorduri cu UE, iar cu ceva ani în urmă, chiar cu ocazia summit-ului de la București (aprilie 2008), Ucraina bătea la ușa NATO.

Pentru Rusia este vital ca Ucraina să nu fie integrată în structuri euro-atlantice, precum UE sau NATO. Pe lângă mâna de ajutor pe care elita politică de la Kiev și calitatea precară a politicilor publice produse de aceasta în Ucraina în ultimii 20 de ani a dat-o Rusiei, nici din partea Occidentului nu s-a putut observa, mai ales după vara 2008, vreo determinare pentru a oferi o perspectivă clară Ucrainei.

Dacă rațiuni geostrategică și nu umanitare determină Rusia să împiedice evadarea Ucrainei din „fostul spațiu sovietic” și o posibilă integrare a ei în structurile occidentale, unde de fapt nu a invitat-o nimeni, variantele tactice – maximale sau minimale – în actualul context sunt destul de variate.

Nu voi rezuma situația de pe teren, din Crimeea și estul Ucrainei. Amănuntele sunt cunoscute. Rusia va destabiliza Ucraina prin acțiuni militare dar mai ales prin propaganda masivă și eficientă potrivit căreia la Kiev au venit neo-fasciști la putere, că populația este îngrozită de Maidan, că în unele regiuni ale Ucrainei se impune intervenție umanitară mai ceva ca în Bosnia, Kossovo sau Osetia de Sud.

Pregătindu-și atent mișcările în această criză, Rusia are o paletă largă de opțiuni.

Rusia e pregătită de război și-l va purta dacă va fi cazul. Totul depinde de reacția celorlalți actori. Obiectivele de etapă ale Rusiei se vor modifica în funcție de reacția Ucrainei, a Statelor Unite, a Marii Britanii, a Turciei, în funcție de evoluția conjuncturii internaționale. În cazul în care aceste capitale, dar mai ales NATO ca alianță politico-militară, vor reacționa decis deplasând în zonă capacități militare care să amenințe superioritatea în oameni și armament a armatei ruse, atunci Moscova va renunța la acest exercițiu de forță și se va replia. Numai că, în logica oricărui aparat de securitate-politică externă, cu cât se va înainta mai adânc în această criză, cu atât mai greu vor fi de oprit trupele rusești. Nu din cauză că președintele Putin nu știe să spună „назад!”, ci pentru că nu va mai putea să dea o astfel de comandă.

În cazul în care se va evita războiul dintre Rusia și puterile occidentale (o reeditare a Războiului Crimeei de acum un secol și jumătate), Moscova, în mod realist, are trei opțiuni: a) anexarea Sevastopolului, portul militar, orașul cu toate utilitățile care deservesc baza militară; b) Rusia poate sprijini formarea unui regim separatist în Crimeea, după modelul Transnistriei etc; b) o largă autonomie pentru Crimeea, în cadrul – de ce nu? – unei federații ucrainene.

Pentru a): Duma a votat joi, un proiect de lege care permite „anexarea pașnică” a unui teritoriu și includerea lui în federație. b): puțin probabil, am păstrat această variantă, pentru că autoritățile de la București o consideră cea mai probabilă, judecând după declarațiile domnului Băsescu; c): scenariu plauzibil, după medierea internațională care să calmeze criza Kiev-Moscova, federalizarea Ucrainei ar putea fi sprijinită atât de Rusia cât și de către Germania, care a și sugerat un astfel de proiect.

O federalizare va permite consolidarea influenței rusești în regiunile de est și sud ale Ucrainei. Federalizarea s-ar realiza prin instrumentele democrației directe, inaugurată pe Euro-Maidan. Ar putea lua forma referendumurilor privind statutul regiunilor. Implementarea rezultatelor voturilor populare s-ar putea realiza prin intermediul consiliilor locale și republicane, cu activa susținere a militarilor ruși, prezenți în Ucraina pentru a apăra populația civilă de „pogromurile” neo-fasciștilor.

Riscul tensiunilor inter-etnice este ridicat. De pildă, în Crimeea, 13-15% din populație este formată din tătari crimeeni care recunosc noile autoritățile de la Kiev și care se uită cu mare rezervă spre Rusia, unde frații lor musulmani sunt vânați nu doar de către poliție și servicii secrete ci și de către grupările neo-fasciste de tipul „Nași”. Mai multe delegații din Tatarstan au sosit în Crimeea, încercând să calmeze comunitatea tătarilor de aici ca nu cumva să strice jocurile rusești din peninsulă.

Legitimarea organelor locale rezultate în urma unor astfel de revoluții pe invers, adică pro-Rusia, s-ar putea realiza prin intermediul președintelui Viktor Ianukovici. El le va recunoaște drept legitime și va afirma că noiile consilii locale sunt legale, iar ele îl vor recunoaște pe Ianukovici drept președinte. Asta nu înseamnă că Ianukovici va fi repus în fotoliul de președinte al Ucrainei. Am construit un simplu scenariu, pe baza elementelor pe care le am din presa centrală și regională ucraineană și rusă. Sunt zeci de astfel de scenarii pe piață, în acest moment.

Ucraina. Evoluția va depinde esențial de noua putere de la Kiev, de starea de spirit a ucrainenilor. Chiar dacă din punct de vedere militar superioritatea rușilor este evidentă, acest lucru ar putea fi insuficient pentru a convinge autoritățile de la Kiev să facă concesii majore. Câteva date ar trebuie avute în vedere: bună parte a noii administrații de la Kiev este formată din persoane care nu au experiență, miniștri imprevizibili, aflați încă sub mirajul Euro-Maidanului; de altă parte, ei sunt puși să conducă un aparat birocratic, pe care în vreme de pace nu l-ar putea controla decât după câteva luni; starea de spirit de la Kiev, din Ucraina centrală și de vest este profund anti-moscovită, pentru că fostul fostul președinte Ianukovici este asociat cu președintele Putin. În ultimele luni, patriotismul, naționalismul ucrainean a atins cote înalte în manifestările lui.

Tot acest cocktail poate fi exploziv în cazul în care Rusia nu-și retrage trupele peste graniță sau în cazărmile din Crimeea. Agresiunii militare rusești i-ar putea răspunde tineri naționaliști ucraineni, în mâinile cărora ar putea ajunge arme…. Un război de guerilla urbană în centrul Europei ar fi un scenariu de coșmar, dar nu trebuie exclus.

Statele Unite. Președintele Obama a purtat vineri seară o lungă convorbire telefonică cu liderul de la Kremlin. Din comunicatul președinției ruse rezultă că V. Putin a insistat asupra drepturilor minorității ruse care ar fi grav încălcate de noile autorități de la Kiev. Însă, potrivit anunțului pentru presă al Casei Albe, președintele Obama a invitat Rusia să se adreseze ONU și OSCE, care se ocupă cu protejarea minorităților.

Cât privește intervenția miliară rusească din Ucraina „President Obama made clear that Russia’s continued violation of Ukraine’s sovereignty and territorial integrity would negatively impact Russia’s standing in the international community. In the coming hours and days, the United States will urgently consult with allies and partners in the UN Security Council, the North Atlantic Council, the Organization for Security and Cooperation in Europe, and with the signatories of the Budapest Memorandum. The United States will suspend upcoming participation in preparatory meetings for the G-8. Going forward, Russia’s continued violation of international law will lead to greater political and economic isolation”. Deocamdată, e maximul a ceea ce a putut produce Casa Alba în această criză.

Comunicatul mai conține o sugestie de mediere între Moscova și Kiev, dar nu sunt create condiții pentru așa ceva. Luni ar putea veni un răspuns de la NATO ceva mai consistent adresat Rusiei, cu deplasări de trupe spre bazinul Mării Negre. În acest moment, e puțin probabil că Putin își va modifica planurile pentru că liderul american ar putea să nu participe la G – 8, la Soci, în vară. Oricum, relațiile ruso-americane sunt mai proaste acum decât în unele perioade ale Războiului Rece. Numai că Moscova nu mai este o prioritate pentru Washington, care se concentrează acum pe regiunea Asia – Pacific.

Ar fi trebuie să scriu un paragraf despre UE, despre Ashton, Barroso, Van Rompuy. Dar pentru demnitarii Bruxelles-i weekend-ul este sfânt!

Turcia. Ankara a fost și este un actor important în bazinul Mării Negre. Rolul Turciei ar putea crește și pentru că în Crimeea este o importantă populație tătară. Firul roșu al diplomației turce în crize care implică Rusia se rezumă la următoarea afirmație: cu cât mai departe rămâne Rusia de granița Turciei cu atât mai bine pentru Ankara. O prezentă consistentă a Rusiei în Crimeea nu va bucura Ankara. Iar Turcia are și instrumente să creeze dificultăți. Nu e clar dacă vrea să le folosească, dată fiind agenda internă încărcată din Turcia în următoarele luni.

Polonia. Varșovia rămâne implicată în Ucraina, fiind singura capitală pentru care democratizarea și racordarea Ucrainei la Occident este un obiectiv strategic. Ochiul vigilent al Poloniei pe Ucraina ar putea fi decisiv. Varșovia va putea modera excesele noii administrații și deveni un facilitator de contacte între Ucraina, pe de o parte, NATO, UE, pe de alta.

Unde se situează România?

În ciuda faptului că România are 650 km frontieră comună cu Ucraina (mai mult decât Polonia, 542 km, Ungaria – 135 km, Slovacia – 98 km), dar mai puțin decât Rusia (2000 km) sau Belarus (975 km), relațiile cu Kievul nu se bucură de atenția meritată. Agenda bilaterală este dominată de problema minorității române/moldovenești din Ucraina.

Revoluția Portocalie ar fi putut reprezenta un moment de încărcare a relației bilaterale cu un conținut pe măsura potențialului celor două țări. Euro-Maidanul a fost o altă ocazie de relansare a relației cu Ucraine, pe care autoritățile de la București au ratat-o.

România n-a fost alături de Grupul de la Weimar (Polonia, Germania, Franța) la Kiev pentru a negocia acordul putere-opoziție, deși era mai îndreptățită să fie prezentă acolo de lungimea frontierei comune, nu însă de istoricul negativ al relației bilaterale cu Ucraina. România n-a fost nici măcar alături de Ungaria, Cehia și Slovacia, care au recunoscut guvernul provizoriu condus de Arsei Iațeniuk. România a fost astfel expediată într-o grupă a popoarelor pravoslavnice din UE, alături de Bulgaria, Grecia și Cipru. Lucrurile sunt chiar mai grave dacă ne uităm la comunicatele Președinției și ale MAE.

Care este ideea centrală a acestor comunicate?

• Liderii politici din opoziția ucraineană „să se delimiteze de elementele radicale violente și să nu se asocieze unor acte provocatoare la adresa forțelor de ordine”, cerea președintele Băsescu, într-un Apel, la 20 februarie.
• Ministrul Titus Corlățean a participat la Budapesta, la întâlnirea Grupului Vișegrad + Grecia, Bulgaria, România. Aici, șeful diplomației române „a exprimat precuparea față de abrogarea de către Parlamentul Ucrainei a Legii Ucrainei privind principiile politicii de stat în domeniul lingvistic” (comunicat MAE, 24 februarie).
• Tot la 24 februarie, într-un alt comunicat, MAE menționează că „urmărește cu maximă atenție”, „exprimă profunda preocupare” pentru că ar fi fost încălcate drepturile lingvistice, odată cu abrogarea legii limbilor națioanale.

Legea limbilor regionale din Ucraina a avut o miză electorală în 2010, mai ales pentru minoritatea rusă din Ucraina. În ce-i privește pe români, această lege a contribuit la atragerea de voturi către Partidul Regiunilor condus de Viktor Ianukovici. Legea a fost literă moartă de la început. Să-ți manifești îngrijorarea pentru o lege care oricum nu se aplica este un gest diplomatic discutabil. Și dacă chiar ești îngrijorat de ce nu te manifești mai discret? În astfel de situații discreția este mai eficientă.

În fapt, România și-a însușit punctul de vedere al Rusiei. Tot în 24 februarie, cu câteva ore înaintea comunicatului MAE, ministerul rus de Externe a difuzat un comunicat ceva mai dur, în care vorbește despre interzicerea limbii ruse, despre lustrație, despre neo-naziști, despre monumentele sovietice care sunt date jos.

Funcționarii militari sau civili de la București, din sistemul de securitate și politică externă, sunt atenți la cele mai mici detalii. Nu se publică întâmplător, în probleme atât de sensibile, astfel de comunicate.

De ce această poziționare anti-EuroMaidan și apropiată de cea a Rusiei?

• Fie analizele experților indică faptul că Rusia va ieși învingătoare din confruntare și-și va consolida influența regională; interesul american pentru regiune scade tot mai mult, iar România va trebuie să se acomodeze cu avansul tot mai evident al Rusiei. Analizarea liniei politice adoptate de București indică faptul că România nu se mai consultă cu aliații ei și în consecință este departe de pozițiile lor. Nici măcar parteneriatele strategice cu vecini din regiuni precum Polonia și Turcia nu funcționează în aceste momente de criză, ceea ce este îngrijorător.
• Fie sunt dosare în lucru pe care Bucureștiul vrea să le protejeze. Care ar putea fi acele dosare pe care le discutăm cu Rusia? Tezaurul? puțin probabil. Transnistria? nici vorbă, în 2011 a fost singura dată când însărcinatul rus a venit la București pentru consultări. Republica Moldova? Greu de crezut! Atunci? Suntem într-un an electoral iar în anii electorali, 2004, 2009, liderii politici de la noi vor să fie trași în poză cu mai marii de la Moscova. Trei ar fi posibilele variante: vizita dlui Băsescu la Moscova; vizita premierului Dmitri Medvedev la București; vizita ministrului de Externe Serghei Lavrov la București. Cum nici unul dintre cei trei demnitari români, beneficiari ai acestor vizite nu și-a anunțat intenția că va candida la prezidențialele din 2014, scenariul nu pare să aibă logică.

Poate vreunul dintre cei trei se răzgândește și candidează.

Sau poate că nici una dintre cele două explicații nu este valabilă. În acest caz, MAE și alte instituții au o reală problemă de a înțelegere corect ce se întâmplă în lume, în jurul României, de adaptare a poziției Bucureștiului la un context inernațional destul de fluid, în permanentă schimbare. Ar fi foarte grav ca lucrurile să stea tocmai așa. Ar fi o problemă se securitate națională.

***

Armad Goşu este doctor în istoria Rusiei, conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti, redactor-şef al Revistei 22