31 iulie, 2023

Ucraina a confirmat luni că în Arabia Saudită vor începe în august convorbiri care, potrivit Kievului, vizează restabilirea unei „păci juste” în conformitate cu „formula ucraineană”.

Până la debutul acestor convorbiri, Ucraina a demarat consultări cu Statele Unite în privința garanțiilor de securitate pe care statele membre NATO s-au angajat să le ofere Ucrainei la summit-ul de la Vilnius.

Din perspectivă rusă, discuțiile de pace pot debuta numai după ce Ucraina va accepta ”realitățile actuale”, adică pierderea teritoriilor ocupate în prezent de Rusia.

Ce conține ”formula ucraineană” de pace


”Formula de pace a Ucrainei conţine zece puncte fundamentale, care, pe lângă garantarea păcii pentru Ucraina, va crea mecanisme de contracarare a conflictelor viitoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al biroului prezidenţial, Andrii Iermak, potrivit Ukrinform.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Volodimir Zelenski este convins că discuțiile „trebuie să plece de la planul de pace ucrainean”, el precizând: „Încercăm să luăm în considerare opiniile şi poziţiile care nu contrazic Carta ONU”.

Pentru Kiev, această formulă are în vedere retragerea trupelor ruse de pe teritoriul său.

Discuții de pace cu oficiali din 30 de țări, dar fără Rusia

Cotidianul The Wall Street Journal (WSJ) a relatat sâmbătă că Arabia Saudită plănuieşte să găzduiască la începutul lunii august discuţii de pace privind Ucraina între Kiev, ţările occidentale şi puteri mondiale în curs de dezvoltare precum Brazilia şi India, dar fără Rusia.


Întâlnirea este programată pentru 5 şi 6 august şi, potrivit surselor citate de ziarul american, va reuni în oraşul Jeddah înalţi oficiali din circa 30 de ţări.

Potrivit diplomaţilor occidentali citaţi de ziar, speranţa este că aceste discuţii ar putea culmina cu un summit de pace anul acesta, în care liderii internaţionali să susţină principii comune pentru încheierea războiului din Ucraina, care, la rândul lor, ar putea servi drept bază pentru negocieri între Kiev şi Moscova mai favorabile ucrainenilor.

Potrivit WSJ, întâlnirea de la Jeddah ar urma să aibă loc după o alta desfăşurată în iunie la Copenhaga între reprezentanţi ai Ucrainei, Statelor Unite, ţărilor europene, Braziliei, Indiei, Turciei şi Africii de Sud la finalul căreia aproape că nu s-au făcut publice niciun fel de informaţii.

Alegerea ţării arabe pentru această întâlnire ar urmări, potrivit diplomaţilor occidentali, să înlesnească posibila participare a Chinei, care are bune relaţii cu Moscova, dar şi cu Riadul.

Ucraina își cere garanțiile de securitate promise la Vilnius

Ucraina va începe săptămâna aceasta un dialog cu Statele Unite privind garanţiile de securitate pe care le poate obţine până la aderarea la NATO, a declarat duminică Andri Ermak, şeful de cabinet al preşedintelui Volodimir Zelenski, citat de Agerpres.

Consultările vor avea loc ca urmare la angajamentele pe care şi le-a luat G7 faţă de Ucraina, după summitul NATO de luna aceasta de la Vilnius.

„Garanţiile de securitate pentru Ucraina vor fi obligaţii concrete, pe termen lung, care vor asigura Ucrainei capacitatea de a înfrânge şi limita pe viitor agresiunea rusă. Vor fi formate stabilite clar şi mecanisme de sprijin”, a spus oficialul de la Kiev.

El a adăugat că garanţiile „vor fi în vigoare până când Ucraina îşi asigură apartenenţa la NATO”.

La summitul din Lituania, ţările aliate le-au oferit ucrainenilor sprijin pentru a rezista invaziei ruse şi au promis mai multe arme, dar nu au stabilit o dată pentru aderarea Ucrainei la NATO. Membrii G7 au convenit că fiecare stat va negocia acorduri pentru garanţiile de securitate şi întărirea capacităţii militare a Ucrainei.

Andri Ermak a afirmat că peste 10 alte state s-au alăturat declaraţiei G7, iar Ucraina negociază cu fiecare garanţiile pe care le poate obţine.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: