20 februarie, 2018

Banca Europeană de Investiţii (BEI) este pregătită să sprijine proiectul autostrăzii Comarnic – Braşov, dar nu crede că proiectul este protrivit pentru metoda parteneriatului public – privat (PPP), potrivit declarațiilor vicepreşedintelui BEI, Andrew McDowell, după întrevederea de luni cu ministrul român al Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

„Vom continua să colaborăm (…) cu toată capacitatea pe care o avem pentru a sprijini proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov. Am indicat clar că suntem gata să sprijinim asta, din orice poziţie ne-am regăsi. Vreau să adaug faptul că acesta este un proiect mare şi complex. Din perspectiva parteneriatelor public-private, s-ar putea să nu fie chiar primul proiect cu care vrei să începi să ai un PPP. ”, a declarat luni Andrew McDowell, citat de Agerpres.

Oficialul BEI a invocat lipsa de experienţă a României în aplicarea metodei PPP, spunând chiar că, „pentru reputaţia României pe piaţa de PPP, s-ar putea să începem cu ceva mai gestionabil, mai uşor din perspectiva pregătirii proiectului şi în felul acesta să putem construi această reputaţie, ca un loc unde se poate investi în siguranţă prin parteneriate public-private”.


Replica ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, a fost că că România nu are probleme în a finanţa proiecte.

„Discuţiile pe acest proiect (autostrada Comarnic-Braşov, n.r.) au fost demarate anul trecut. România nu a avut o problemă în a finanţa sau a găsi finanţare pentru un proiect sau altul. Principala problemă este modul în care se derulează proiectele. Din acest motiv am avut, de-a lungul timpului, multe exemple de prelungiri de acorduri de împrumut, pentru că pe fond documentele şi chiar proiectele nu erau gata în timpul planificat. Aşa că nu este problema de finanţare pentru Comarnic-Braşov sau alte proiecte din România. Vom vedea exact care este situaţia din discuţiile cu Ministerul Transporturilor. Sunt discuţii înaintate, după cum ştiţi, cu Banca Mondială pe această secţiune. Repet: nu problema de finanţare ne creează astăzi probleme”, a susţinut Eugen Teodorovici.

Guvernul Ponta a încercat să finanțeze această autostradă din fonduri europene, introducând Comarnic-Brașov pe lista proiectelor prioritare conținute de Master Planul General de Transport. Comisia Europeană a refuzat în repetate rânduri să accepte această propunere din cauză că autostrada nu face parte din culoarele europene de transport.

Guvernul a solicitat toamna trecută  Băncii Mondiale asistenţa tehnică pentru a coordona unitatea de management a proiectului, dar discuţiile par să nu fi înregistrat progerse.


Ministerul Transporturilor a anunţat, recent, că termenele de referinţă privind impactul social şi de mediu pentru proiectul Autostrăzii Ploieşti – Braşov, din care face parte şi tronsonul Comarnic – Braşov, au fost evaluate în cadrul unei prime dezbateri publice.

Lungimea totală a autostrăzii este de 110 kilometri, iar costurile sunt estimate la 1,565 miliarde de euro.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: