fbpx

La obiect

Inflația anuală a urcat la 3,75% – influențe negative conjuncturale pe toată linia

Inflația anuală a urcat la 3,75% conform datelor publicate de INS, după ce prețurile s-au majorat în luna aprilie 2021 cu 0,53% iar efectul de… Mai mult

11.06.2021

La obiect

Falanga noastră din Bruxelles. Incredibil de slaba reprezentare a României în instituțiile UE

„Nu există niciun cetățean român care să ocupe o funcție de conducere în calitate de director general, în timp ce prezența cetățenilor români în alte… Mai mult

09.06.2021

Analiză

Joe Biden vine în Europa – lunga listă a defectelor de reparat în relația transatlantică

Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, începe miercuri, în Europa, primul său turneu în străinătate – o săptămână plină, cu vizite în Marea Britanie,… Mai mult

09.06.2021

La obiect

Deficitul comercial trece de 7 Miliarde de euro (3% din PIB) după doar 4 luni din an. Peste un miliard deficit vine numai din alimente

Deficitul comercial pe aprilie 2021 s-a redus la 1,73 miliarde euro, potrivit datelor comunicate de INS. Semnificativ sub valoarea record din luna precedentă (2,25 miliarde… Mai mult

09.06.2021

Analiză / Dan Dungaciu: „Dumnezeu își ia revanșa!” – versiunea turcească

de Dan Dungaciu , 4.9.2020

(Textul de mai jos reprezintă fragmente din analiza apărută în CRONICILE Curs de Guvernare  (publicație exclusiv print, cu un conținut diferit de cel al cursdeguvernare.ro), al cărui număr 93 tocmai a apărut – în secțiunea ”Războiul timpurilor”:

Noile comportamente imperiale ale Turciei complică lucrurile atât la Marea Neagră, cât și în Mediterana – ”pântecele moale al Europei”.

Despre sumarul numărului 93 al CRONICILOR, precum și despre alte detalii privind publicația – UN LINK AICI.
Ce sunt CRONICILE UN LINK AICI. 
Redacția)

*

Cel mai mare neajuns al civilizației islamice este că nu are un centru – un stat lider. Cea mai mare provocare astăzi este că Turcia vrea să devină acel lider. Așa trebuie citite toate evoluțiile de la Ankara, de la prezența în Mediterana până la islamizarea Sfintei Sofia.

Memoria istorică nu moare niciodată. Poate să zacă, neutilizată, în cămara plină de praf a experiențelor istorice ale popoarelor, dar nu e niciodată dispărută. Mai ales când avem de-a face cu o memorie densă, constitutivă, victorioasă. Când împrejurările o permit, iar lideri puternici utilizează oportunitățile, aceasta revine pe scenă, intempestivă, în forme noi, copii vagi ale originalului istoric, dar, totuși, recognoscibilă.

Este ceea ce se întâmplă azi.

Naționalizarea islamului și a imperiului

Ce a făcut Kemal Atatürk cu Turcia după Primul Război Mondial nu are echivalent decât în efortul de occidentalizare a Rusiei făcut de Petru cel Mare înainte cu 200 de ani. O schimbare din temelii – dură, radicală, dureroasă. Aparent, au câștigat și unul, și celălalt, și liderul turc, și cel rus, dar numai aparent. Căci asemenea victorii nu sunt niciodată complete și creează, vorba lui Spengler, pseudomorfoze care lasă în sistem tensiuni permanente și neostoite. Nici Rusia „asiatică”, nici Turcia „islamică” nu au dispărut complet.

Procesul a fost sângeros, chiar dacă „progresist”. Tehnic vorbind, nici unul, nici celălalt nu au avut de dat socoteală nimănui, nici intern, nici extern. Nu au existat atunci nici „societate civilă”, nici „opoziție”, nici „monitorizări”, nici drepturile omului. Când Kemal Atatürk a organizat în Turcia anilor ’30 un concurs de Miss Univers sau când fiica lui conducea avionul, ne putem doar imagina reacțiile șocate ale unei populații care abia dădea ochii cu modernitatea…

Acum, că se întoarce roata, iar Erdogan resuscită ceea ce Kemal Atatürk voia astupat pe vecie, lucrurile sunt incomparabil mai complicate. Dar faptul că, într-o oarecare măsură, a întors roata, fie și ajutat enorm, la vremea respectivă, de rețeaua lui Fethullah Gülen, e o performanță unică, în sine remarcabilă.

„Dumnezeu și-a luat revanșa” și în Turcia, după formula celebră a lui Gilles Kepel, care voia, prin ea, să ilustreze resurecțiile religioase generalizate care au marcat lumea după 1990.

(………………………………………………….)

Resurecția religioasă, islamul politic de astăzi și aproprierea moștenirii imperiale sunt, toate, veșminte pentru naționalismul turc, la fel de pregnant, poate, ca pe vremea lui Kemal Atatürk, dar exprimat, cum spuneam, în alte forme.

Și iată paradoxul la care asistăm. Căci deosebirea de esență (ontologică) între Kemal Atatürk și Recep Tayyip Erdogan nu e atât de mare precum sugerează morfologia (formele divergente). Fundamentul resurecției turcești la care asistăm astăzi este națională și religioasă, este un islam turcesc sau un turco-islam, mai degrabă, specific, care se descarcă acum în forme imperiale, expansioniste, orgolioase și revendicative.

Și se varsă în toate direcțiile:

(………………………………………………..)

Dimensiunea religioasă

Cea mai vizibilă și recentă a fost cea religioasă. Pentru a marca ruptura de „lumea veche”, una dintre deciziile lui Kemal Atatürk a fost transformarea Sfintei Sofia în muzeu, în 1934. Prin asta nu a dorit atât „să o ofere umanității” – cum se tot repetă calin –, cât să o ia de la islam, pentru a slăbi relevanța publică a religiei, miza fundamentală a „revoluției” operate de „părintele turcilor”.

Astăzi, Erdogan o transformă în moschee, sub privirile admirative ale turcilor din interior, dar și din afară. Semnalul a fost profund, pentru toți compatrioții, indiferent unde s-ar afla ei și nivelul lor de religiozitate, mai ales cei din Europa.

Acest semnal de forță, naționalist și religios, a fost fără riscuri: o Europă sleită religios, o civilizație creștină fără vigoare nu au dat, practic, niciun răspuns concludent. Erdogan a jucat la câștig. America a luat act, Europa a tăcut, Rusia, vicleană, a răspuns pe toate calapodurile, în funcție de vocea care glăsuia – președintele Putin, Biserica Ortodoxă sau MAE rus , cu satisfacție evidentă că patriarhul ecumenic Bartolomeu – „patriarhul americanilor”, cum zice Moscova – a încasat o lovitură dură inclusiv pentru autocefalia Bisericii Ucrainene.

Care e, de fapt, miza? Simbolică. Turcia este statul islamic cu cea mai puternică armată, cel mai bine plasat strategic, cu istorie imperială religioasă etc. Dar cel mai populat stat islamic este Indonezia, Mecca este în Arabia Saudită, teocrația islamică se află în Iran…

Nimeni nu poate strânge cu o singură mână pumnul islamic. De aceea Turcia vrea să adune mănunchiul reprezentării complete. Islamizarea unui muzeu fost biserică – căci despre asta a fost vorba până la urmă – înseamnă aproprierea unei simbolistici religioase care să facă Turcia și mai pregnantă în competiția pentru preluarea reprezentării islamului. Și să dea semnalul că centrul islamului este la Istanbul.

Acesta a fost mesajul principal.

(…………………………………………………………)

Dimensiunea financiară și economică

Și nu e singurul. Un alt eveniment care s-a bucurat de mai puțină atenție s-a petrecut doar cu o lună în urmă.

„Vrem să facem Istanbulul centrul economic și financiar al islamului” – a spus cu subiect și predicat președintele Erdogan la cea de-a 12-a Conferință Internațională dedicată finanțelor și economiei islamice, desfășurată la Istanbul în iunie 2014.

(Citiți și: ”Interviu Robert Kaplan: Intrăm în faza a doua a globalizării – aliniamentul SUA-UE în problema Chinei e o oportunitate care va fi ratată”)

La începutul anului, agenția de raiting Moody a anunțat că instrumentele bancare islamice ale Turciei se vor dubla în viitorul deceniu, ca urmare a inițiativelor guvernamentale care au pornit un program de creștere accelerată. Turcia și-a asumat deja ideea de a deveni un hub al finanțelor și băncilor islamice.

E primul mesaj transmis de președintele Erdogan.

(……………………………………………………….)

Dimensiunea geopolitică și geoeconomică

„Cine a pierdut Turcia?”, se întreba, retoric, Le Monde cu ceva vreme în urmă. Strategic, Turcia s-a simțit „eliberată” în timpul războiului din Siria.

Atunci, administrația Obama a pus o bombă cu ceas sub NATO, preferând să-și aducă kurzii de partea ei într-o sfidare totală la adresa Ankarei. A fost o lovitură pe care Turcia nu a uitat-o. Și nici populația.

Nu e vorba doar despre faptul că a fost „trădat” un aliat NATO. E vorba că, pentru turci, chestiunea kurdă este ca pentru ruși chestiunea ucraineană. Nu e simplă geopolitică. E geopolitică existențială. E mai mult decât o linie roșie.

În acest moment, antiamericanismul turcilor este la cel mai înalt nivel. Au resimțit „trădare” până în rărunchi. Ideea de a nu avea încredere în nimeni a devenit „politică de bucătărie”, adică subiect discutat de turci când gătesc mâncarea sau își așază produsele de la supermarket în rafturile cămării personale. E un resentiment greu, pe care nu îl poți extrage cu ușurință din mintea lor…

De aici și jocul cu Rusia, din resentiment față de Washington, îmbrățișările cu cuțitele la spate, e drept, dar totul favorizat inclusiv de un sfârșit al multilateralismului în care „lumea lui G0” primează – interesul național al fiecăruia, adică – și la nivel NATO, dar mai ales la nivel UE.

(………………………………………………………..)

Mediterana este expresia la nivel geoeconomic al acestui comportament. Complicațiile vechi din regiune, alianțele cu geometrie – și geografie! – variabilă au izbucnit acum. Tensiunile recente din interiorul NATO dintre Turcia și Franța s-au rezolvat în favoarea Turciei, cel puțin pentru moment. Dar e numai un respiro, căci interesele Franței rămân acolo și ele țin de blocarea controlului total al Ankarei în Libia, inacceptabil pentru Paris, căci ar tăia o cale de intrare a Franței spre nordul Africii în care are interese majore, istorice, dar și prezente.

Între timp, s-a vădit că în Libia nu va fi o soluție simplă și nu va rezulta un singur câștigător, cel mai probabil se întrevede o negociere sau un conflict înghețat între cele două tabere care joacă (Egipt, Rusia şi Emiratele Arabe Unite, pe de-o parte, Turcia și Tripoli, pe de alta) spre satisfacția enormă a Rusiei, care se vede iarăși în tribuna oficială a negocierilor, deși a cheltuit doar pentru un bilet la peluză.

NATO câștigă timp, America are interese relativ limitate în regiune, deși a trimis o bezea Franței, dar o Turcie care să țină Rusia în șah la Marea Neagră poate fi utilă. La nivelul Bruxelles-ului, lucrurile sunt amestecate și nedecise, așa-numitul ministru de externe al UE, Josep Borrell, fără nicio divizie în spate – vorba lui Stalin –, trimite mesaje contradictorii și fără valoare de întrebuințare, demonstrând, un pic jenant, că UE nu poate fi „actor strategic” (sau nu poate avea „autonomie strategică”) nici măcar în relație cu Turcia, darămite cu restul lumii…

Să fim bine înțeleși. Marea Mediterană îi oferă Ankarei ceea ce nu are, adică resurse energetice. Și-a înfipt colții acolo și e o iluzie că cineva o poate scoate din joc doar cu vorbe dulci sau acuzații de „neo-otomanism”. Fără Turcia, nimic nu se va rezolva la Marea Mediterană – acesta e mesajul Ankarei.

Cât despre Occident, nimeni nu vrea confruntare, în principal Germania, care deține acum președinția UE. Confruntare, cel mai probabil, nu va fi la Marea Mediterană. Dar cine taie nodul gordian sau, în final, negociază?

(…………………………………………………………)

Sfârșitul multilateralismului. Negociem cu Turcia, dar cum?

Concluziile sunt de etapă, dar trebuie subliniate:

  • Niciun element dintre cele enumerate mai sus nu trebuie tratat separat, extras din contextul mai amplu al resurecției național-religioase a Turciei, înveșmântată în haine islamice și imperiale. De aici gravitatea și complexitatea situației cu care ne confruntăm apropo de Ankara;
  • „Motorul” Turciei în Mediterana nu este doar nevoia de surse de energie, ci nevoia de manifestare decisivă, la nivel regional, a unei puteri care nu mai admite ca jocurile să fie făcute – nu doar la Marea Mediterană – fără ea;
  • Păstrând proporțiile, suntem într-o logică asemănătoare cu atitudinea față de Rusia sau China. Toate cele trei state au devenit, la un moment dat, conștiente de puterea lor, revendicative și tot mai prezente pe scena publică. Cum reacționăm la ele? Negociem sau ne confruntăm?
  • Asemănarea dintre Rusia și Turcia este esențială din perspectiva unei negocieri ulterioare: ambele puteri regionale sunt dispuse să folosească puterea militară pentru a-și atinge sau apăra interesele. Aici e marea deosebire față de alții. Folosirea forței militare face diferența (asta va trebui urmărit și la China de acum înainte). Prin urmare, dacă nu vrem confruntare, o negociere cu Turcia nu mai poate fi evitată și nu doar chestiunea Mediteranei va fi pe masă. Va fi o negociere, mult așteptată, între Occident și Turcia – atât putem spera;

(………………………………………………..)

Turcia este, la București, o mare și semnificativă tăcere. Pe bună dreptate. Probabil că tăcerile României sunt și strategice. Nu pui întrebarea despre Turcia nici la Ankara, nici în altă parte, pentru că ți-e teamă de răspunsul pe care îl poți primi.
Când constați că Turcia este în expansiune inclusiv pe canal religios, devine absurd să faci moschei „turcești” în România – era și atunci când politicieni fără viziune își dădeau girul pentru așa ceva.

(………………………………………………..)

*

Citiți analiza integrală în nr. 93 al revistei CRONICILE Curs de Guvernare. 

Sumarul numărului 93 al CRONICILOR, precum și despre alte detalii privind publicația – UN LINK AICI.
Ce sunt CRONICILE – UN LINK AICI. 

(CRONICILE Curs de Guvernare: un ghid de navigare prin istoria vremii tale). 

 

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 4.9.2020

2 comentarii

  1. Dan T
    5.9.2020, 5:55 am

    Concluziile, fie ele si de etapa, sunt pertinente.
    Numai ca, din toata analiza, lipseste referirea la importanta pozitiei administratie americane actuale. Amintind doar actiunile administratiei Obama arata clar partizanatul- sau teama – ne punctand cu cat a contribuit administratia Trump la situatia instabila actuala chiar si prin exemplul atitudinii nationaliste a USA de acum. Sa speram ca nu si in viitor, o noua administratie trebuie sa refaca legaturile indispensabile cu Europa-in special-dar si restul lumii occidentale.

  2. Laurentiu B.
    7.9.2020, 12:11 pm

    Urmăresc analizele lui Dan Dungaciu și le găsesc foarte pertinente, însă ele ignoră în mod constant acea dimensiune a lucrurilor care stă la baza principiilor și valorilor fundamentale ale Occidentului: valoarea omului, respectarea drepturilor omului și a demintății umane, care se plasează mai presus de Stat.

    În cazul de față, e vorba de profilul liderilor cu care Occidentul ar trebui să negocieze și care sunt niște dictatori sângeroși, care-și masacrează și reprimă sălbatic propriile popoare, adică opusul vlorilor și principiilor civilizațiilor occidentale.

    E de bun simț să existe negocieri pentru drepturi pe care aceste țări le cer și poate chiar le au în zonele respective. Problema e însă CU CINE DUCI aceste negocieri? Cu acești trei potențiali hitleri, care vor deveni REALI hitleri negociind cu ei și dându-le încă și mai multă putere decât au – Putin, Erdogan si Xi Jingping?

    Îi lași pe acești satrapi să acumuleze putere și influență, iar pe urmă nu-i mai poți opri decât tot printr-o confruntare deschisă, adică un război. Doar nu își imaginează cineva că, odată ce Erdogan va obține ce-și dorește în estul Mediteranei și în Libia, se va opri acolo. Va dori și mai mult. Idem Rusia putinistă și China comunistă.

Lăsați un comentariu


Stiri

Personalul medical nevaccinat ar putea fi obligat să se testeze periodic anti-Covid, pe proprii bani – ministrul Sănătății

Vladimir Ionescu

Personalul medical care nu se vaccinează ar putea fi obligat să facă periodic teste anti-Covid, din fonduri proprii, pentru a respecta în felul acesta dreptul… Mai mult

Stiri

23% din absolvenții promoției actuale de liceu, nu s-au înscris la Bacalaureat

Vladimir Ionescu

Aproximativ 34.000 de elevi înregistrați în ultimul an de liceu, adică aproape un sfert din absolvenții din 2021, nu s-au înscris la examenul de bacalaureat,… Mai mult

Europa

Viktor Orban: UE se transformă într-un imperiu ce încalcă interesele naționale

Iulian Soare

Uniunea Europeană se transformă într-un “imperiu” ce contravine intereselor naţiunilor de pe continentul european, a declarat sâmbătă premierul Ungariei, Viktor Orban. “În loc de Europa… Mai mult

Europa

Renault permanentizează munca la distanță, în Franța – 3 zile pe săptămână, pentru mii de angajați

Iulian Soare

Mii de angajați din Franța ai Renault vor putea lucra de acasă, trei zile pe săptămână, la cerere, conform acordului privind munca de la distanță… Mai mult

Stiri

Contractul pentru centrala de la Iernut a fost reziliat de Romgaz – Duro Felguera nu a finalizat în termen lucrările

Vladimir Ionescu

Romgaz a reziliat contractul de lucrări pentru construcţia centralei termoelectrice de la Iernut, încheiat cu asocierea formată din Duro Felguera şi Romelectro, întrucât executantul nu… Mai mult

Europa

Iran / Ultraconservatorul Ebrahim Raisi a câștigat alegerile prezidențiale

Iulian Soare

Ultraconservatorul Seyyed Ebrahim Raisi al-Sadati (foto) a câștigat alegerile prezidențiale din primul tur, potrivit declarațiilor unor lideri iranieni făcute înaintea anunțării rezultatelor oficiale. Iranienii şi-au… Mai mult

Europa

Viktor Orban, despre impozitul minim global: Toxic pentru economia Ungariei

Iulian Soare

Impozitele mai ridicate ar fi “toxice” pentru economia Ungariei orientată spre export, a afirmat vineri premierul Viktor Orban, comentând iniţiativa internaţională vizând un impozit minim… Mai mult