10 august, 2022

Rinul – un pilon al economiilor germane, olandeze și elvețiene de secole – urmează să devină impracticabil într-un punct cheie la sfârșitul acestei săptămâni, afectând fluxurile comerciale europene.

Dunărea, care șerpuiește 2.850 de kilometri prin Europa centrală până la Marea Neagră, este și ea impracticabilă în anumite locuri, cu impact asupra comerțului de cereale, se arată într-o amplă analiză Bloomberg pe tema impactului secetei asupra transportului fluvial.

Și nu doar transportul este afectat. Criza energetică din Franța s-ar agravat deoarece fluviile Rone și Garona sunt prea calde pentru a răci eficient reactoarele nucleare, iar răul Po, cel mai lung râu al Italiei, este prea scăzut pentru a putea iriga câmpurile de orez, regiunea din jurul său reprezentând 30% din producția agricolă a țării.


Râurile și canalele continentului transportă mai mult de o tonă de marfă anual pentru fiecare rezident al UE și contribuie cu aproximativ 80 de miliarde de dolari la economia regiunii doar ca mod de transport, conform unor calcule realizate de jurnaliștii străini pe baza cifrelor Eurostat.

„Nu este vorba însă doar despre navigație comercială. Este vorba despre răcorire când este cald, despre irigare și multe alte lucruri”, a comentat Cecile Azevard, director la operatorul francez de apă VNF. „Râurile fac parte din moștenirea noastră.”

Secarea Rinului în 2018 a ”costat” 5 miliarde de euro

Seceta din acest an ar urma să aibă un impact mai devastator pentru economiile regiunii decât pagubele de cinci miliarde de euro cauzate de problemele de pe Rin din 2018, susține Albert Jan Swart, economist în transporturi la ABN Amro Bank NV.

„Capacitatea de transport maritim intern va fi sever limitată atâta timp cât nu plouă suficient de mult în zonă”, a spus el. „Primești și daunele cauzate în Germania de prețurile mari la electricitate. Vorbim de miliarde.”


Costul transportului fluvial a crescut cu circa 30% în ultima perioadă, unul dintre motive fiind că scăderea nivelurilor râurilor afectează capacitatea de încărcare a navelor.

Transportul de cărbune din Germania, periclitat de secetă

Rinul, cel mai important fluviu din Europa, joacă un rol cheie în transportul cărbunilor către centralele germane, alternativa decisă de Guvernul de la Berlin pentru a compensa impactul scăderii aprovizionării cu gaze rusești. Administrația cancelarului Olaf Scholz este însă îngrijorată că problemele de transport generate de secetă vor submina aceste planuri, potrivit unor surse.

Franța – în mod normal un exportator de energie – nu poate ajuta la atenuarea crizei energetice, deoarece doar jumătate din reactoarele nucleare ale țării sunt disponibile, restul fiind oprite pentru lucrări de mentenanță.

Norvegia se pregătește, de asemenea, să limiteze exporturile de energie electrică, deoarece țara va acorda prioritate refacerii rezervelor.

Probleme pe Dunăre la Zimnicea și Cernavodă

Aproximativ 58 de milioane de oameni trăiesc în zona Rinului – unul dintre izvoarele Revoluției Industriale – iar apa acestuia este folosită pentru băut, irigare, industrie și producere de energie. Penuria de apă în bazinele hidrografice ale Europei afectează până la un sfert din teritoriul regiunii, spune Agenția Europeană de Mediu.

Rinul, care este conectat la Dunăre printr-un canal, străbate aproximativ 1.200 de kilometri prin zonele industriale elvețiene și germane, înainte de a se vărsa în Marea Nordului, în portul Rotterdam din Țările de Jos. Acesta este aproape de neînlocuit pentru unele companii.

Rețeaua feroviară a Germaniei se confruntă cu o congestie cronică, în timp ce transportul rutier nu este o opțiune. Sunt necesare peste 110 de camioane pentru a transporta aceeași încărcătură ca o barjă medie, iar Germania suferă o penurie de până la 80.000 de șoferi de camioane.

Estimarea prejudiciilor, dificilă

Nivelul Rinului este mai redus în prezent decât în aceeași perioadă din 2018, când secarea sa a tăiat 0,4% din producția totală a Germaniei, potrivit unui studiu al Institutului Kiel pentru Economia Mondială. Nils Jannsen, unul dintre autori, spune că estimarea este un început bun pentru a evalua daunele potențiale din acest an.

Pe Dunăre sunt în desfășurare operațiuni de dragare de urgență în Bulgaria, România și Serbia, multe nave fiind blocate și așteptând degajarea canalelor. Cele mai critice puncte sunt în zona Zimnicea de-a lungul graniței româno-bulgare și mai în aval, la Cernavodă, blocajele afectând transportul către Ucraina, notează jurnaliștii străini.

„Este cea mai gravă situație pe care am avut-o în ultimii 20 de ani”, a declarat Gabriel Techera, director de relații cu investitorii la Transport Trade Services, cea mai mare companie de transport fluvial din România.

Ironia sorții este că aceste căi navigabile reprezintă o parte cheie a eforturilor UE de a lupta împotriva schimbărilor climatice. În planurile sale de tranziție ecologică, Comisia Europeană urmărește o creștere cu 25% a transportului pe căi navigabile interioare și a transportului maritim pe distanțe scurte până în 2030. Efortul este susținut de fondul Orizont Europa, de 95,5 miliarde de euro, care sprijină investițiile în apele de mică adâncime, bărci și lucrări de inginerie pentru a face căile maritime mai fiabile.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: