La inițiativa Ministerului Agriculturii, Guvernul a adoptat miercuri o Hotărâre privind ”reacordarea recunoaşterii caracterului de utilitate publică a unor amenajări de irigaţii sau a părţilor de amenajări de irigaţii”.
E vorba de 155 de astfel de amenajări, care au pierdut acest caracter de utilitate publică începând cu anii 90, a explicat pentru CursDeGuvernare prof. dr. Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii între 1994-1996, în Guvernul Văcăroiu, și 2010-2012, în Guvernul Boc.
Tot miercuri, Guvernul a completat o Hotărâre emisă în 2016 – adică în urmă cu 6 ani – care aproba Programul naţional de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii din România, introducând în acest program cele 155 de amenajări dar și o secțiune de 23 de km din Canalul magistral Siret – Bărăgan, proiect aprobat în 1986 de Nicolae Ceaușescu.
Deciziile de miercuri încearcă să dea substanță anunțurilor făcute de actualul ministru al Agriculturii, Petre Daea, potrivit căruia, pe fondul secetei accentuate, România va demara un ambițios program de refacere a sistemelor naționale de irigații.
Mitul salvator al canalului Siret – Bărăgan
Mult visatul canal de irigații Siret – Bărăgan, care ar trebui să aducă apă pentru mai mult de jumătate de milion de hectare din Câmpia Română, nu are un studiu de fezabilitate util nici după deceniile de când a fost lansată ideea magistralei de 198 de kilometri și după mai multe legi, ordonanțe și hotărâri de guvern.
Doar primii din cei 198 de km. prognozați, doar 5,7 kilometri sunt operabili, iar pentru rest există doar o „notă conceptuală”, privind „reabilitarea” a 14,57 kilometri, care spune că doar acest segment ar costa 259 milioane de lei cu TVA, potrivit Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF).
(Citește și: ”O stafie plutește peste Câmpia Română: Canalul de irigatii Siret-Bărăgan”)
Ar mai fi anumite „studii tehnico-economice”, cel puțin unul vechi din 1986, când s-a decis oficial începerea lucrărilor, dar nu și documente pe baza cărora să se poată aloca finanțări în zilele noastre.
Pentru ca magistrala Siret-Bărăgan să fie funcțională numai în această etapă 1 de realizare, ar fi nevoie de alte peste 510 milioane de euro investite în 4 sisteme de irigații locale și în reabilitarea și racordarea altora 5 deja existente, potrivit unui studiu al Aquaproiect.
De unde bani pentru refacerea sistemelor de irigații
Ministrul Daea a declarat recent, la fel cum au făcut-o și diverși lideri PSD, că va cere Comisiei Europene renegocierea PNRR, cu scopul de a introduce irigațiile în planul de relansare românesc.
Probabil că semnalele de la Bruxelles n-au fost încurajatoare, Petre Daea anunțând acum 2 zile, citat de Agerpres: ”Eu nu aştept după PNRR. Obiectivul major pentru noi este acela de a face reţeaua principală de irigaţii cu banii statului pe care îi avem şi avem aprobat prin lege acest program şi în acelaşi timp avem şi obligativitatea de a-l realiza”.
Nota de fundamentare care a însoțit HG de miercuri nu avansează nicio sumă necesară reabilitării sistemelor de irigații românești. Nota face doar referire la legea din 2015 care a stabilit măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare, care stabilește prin dispozițiile art. III suma de 1,5 miliarde euro necesară pentru reabilitarea şi/sau înfiinţarea infrastructurii principale de irigaţii şi infrastructurii de desecare şi drenaj.
Cele 1,5 miliarde euro menționate în legea din 2015 sunt alocate defalcat pe ani, până în 2027. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, din această sumă totală au fost cheltuite până în prezent pentru implementarea programului de realilitare a sistemelor de irigații sub 200 milioane euro.
(Citește și: ”Așa e Agricultura României – Despăgubirile pentru secetă pe un an, de 5 ori mai mari decât investițiile în sistemul de irigații”)
Nu este clar în acest moment dacă bugetul de stat poate asigura peste un miliard de euro pentru refacerea sistemelor de irigații.
În aceste condiții sunt șanse ca Programul de reabilitare al sistemelor de irigații să aibă o eficiență similară cu cea a Planului național de investiții proritare – obiectivele rămân aceleași în fiecare an dar nu există resursă bugeară pentru a finanța lucrările.
Istoric, datele arată: în 2018 s-au finalizat două obiective din Programul de reabilitare, de 26 de milioane de lei în total în județele Brăila și Călărași. În 2020 s-au finalizat patru obiective, 32,6 milioane de lei în total, în județele Brăila, Călărași și Teleorman, potrivit datelor ANIF.
Valeriu Tabără despre planurile lui Petre Daea: Nu poți pune în actualele condiții de climă proiectele lui Ceaușescu
Fostul ministru al Agriculturii a precizat că deciziile de retragere a caracterului de utilitate publică a sistemelor de irigații au devenit practică începând cu 1997. Iar ultimul HG cu acest caracter a fost emis în 2013.
Profesorul Valeriu Tabără este de acord cu principiul refacerii sistemelor de irigații românești, dar nu așa cum vrea să îl aplice actualul ministru al Agriculturii.
”Din punct de vedere al importanței, irigațiile sunt egale pentru România cu infrastructura de transport. Dar sistemele trebuie schimbate radical, sper să înțeleagă și colegul Daea cât nu e prea târziu.
În primul rând discutăm de modul de gestionare a apei – nu poți să pui acum în practică, în actualele condiții climaterice, proiecte gândite pe vremea lui Ceaușescu. De ani de zile le tot spun că lucrurile trebuie schimbate, că nu se mai poate merge pe aceleași tipuri de structuri.
Bine, poți să o faci așa, de formă, dar nu ajungem nicăieri, nu ajutăm agricultura cu nimic”, afirmă Valeriu Tabără, coleg de generație cu Petre Daea.
Irigațiile, ce-au fost și ce-au ajuns
Înainte de 1989, România avea o reţea de irigaţii întinsă pe o suprafaţă de 3,2 milioane de hectare. În prezent, România are un deficit de 2,6 milioane hectare neudate.
(Citiți și: ”De ce a respins Comisia Europeană proiectul de irigații din PNRR”)
În comparaţie cu dimensiunea de 500 de ha, considerată internaţional ca sisteme de irigaţii mari, cele existente în România în 1989 erau considerate, în totalitatea lor, ca sisteme gigant. Din totalul de peste 100 de sisteme de irigaţii, aproape jumătate deserveau suprafețe egale sau mai mari de 50.000 ha.
În toate sistemele, aducţiunea apei se realiza prin canale deschise sau jgheaburi suspendate din beton armat şi amenajări interioare- conducte îngropate sub presiune pe circa 80% din suprafaţa irigată.
Sistemele de irigații au început să se distrugă la scurt timp după 1990. S-a furat tot, de la pompele care trăgeau apa din Dunăre sau din râurile interioare, până la dalele din beton care căptuşeau canalele de irigaţii.
În 2019, o Comisie parlamentară de anchetă estima la 15-16 miliarde euro pierderile din sistemul de îmbunătățiri funciare din România.
Asta în Condițiile în care un raport al Curții de Conturi din 2014 arăta că doar în 4 ani, respectiv perioada 2010-2013, ANIF a avut cheltuieli cu paza sistemelor de irigații de 25 milioane euro.
***
