joi

28 martie, 2024

23 noiembrie, 2021

Indicele BCR cu frecvență zilnică arată că activitatea economică din primele două săptămâni din noiembrie a încetinit la 95% din media unei luni pre-pandemie, de la 99% în octombrie, avertizează specialiștii băncii.

”În prima jumătate a celui de-al patrulea trimestru, activitatea economică se află pe o traiectorie de decelerare comparativ cu trimestrul al treilea, care a fost, de asemenea, mai slab față de trimestrul precedent”, notează economiștii BCR într-o notă transmisă investitorilor.

Mobilitatea către locurile de muncă și-a reluat trendul ascendent după redeschiderea școlilor, observă ei. Şi alte măsuri alternative ale mobilității precum cea către centre comerciale şi restaurante indică o revenire treptată a consumatorilor la mijloacele tradiționale de cumpărături.


”Se pare că și pe piața muncii a revenit optimismul, lucru vizibil în scăderea căutărilor <<ajutor șomaj>> pe Google la începutul lunii. Consumul de energie electrică a fost scăzut atât în România, cât și în Germania. Tranzacțiile cu cardul BCR au crescut puternic de Black Friday”, se mai arată în analiza BCR.

Cifra de afaceri din serviciile pentru întreprinderi, ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a crescut în al treilea trimestru al acestui an cu +2,7% față de trimestrul precedent.

”Observăm o temperare a ritmului de creștere a serviciilor pentru întreprinderi, ceea ce ar putea fi tradus și într-o contribuție mai modestă la expansiunea PIB din T3 care s-a situat sub așteptări”, mai notează ei.

BCR a revizuit săptămâna trecută în scădere prognoza privind evoluția economiei din acest an, micșorând estimarea avansului PIB cu un punct procentual, la 6,4%, ca urmare a datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).


Economiștii BCR au revizuit totodată și prognoza pentru 2022, de la 4,5% la 4%, cu riscul de a fi și mai slabă de atât dacă efectele de încetinire a PIB-ului se vor răsfrânge și în primul trimestru al anului viitor.

”PIB-ul real a înregistrat o creștere de 0,3% trimestru la trimestru și 7,2% an la an în trimestrul al treilea din 2021, cu mult sub așteptările pieței de 9,7% an la an, respectiv estimarea noastră de 10,3%, cu toate că două puncte procentuale din eroarea de estimare a provenit din revizuirea datelor istorice. Datele defalcate privind evoluția PIB-ului din trimestrul al treilea vor fi publicate pe 7 decembrie”, notează Ciprian Dascălu, economist-șef BCR, într-o notă transmisă investitorilor.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: