marți

16 aprilie, 2024

4 august, 2019

Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul a crescut, în primele șapte luni ale anului, cu 6,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2018 pe serie brută, respectiv cu 6,9% pe serie ajustată sezonier, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Statisticile confirmă faza de maturitate a ciclului economic post-criză, dinamica anuală (deși în accelerare în iunie) situându-se sub ritmul potențial pentru a 11-a lună la rând în iunie, în pofida creșterii semnificative a venitului real disponibil al populației în ultimele luni (cu un ritm anual de peste 10%)”, notează Andrei Rădulescu, senior economist la Banca Transilvania.

Dinamica anuală a consumului privat ar putea accelera de la 5,2% în 2018 la 6,3% în 2019, evoluție determinată
de mix-ul relaxat și nesustenabil de politici economice, notează Rădulescu.


Pe de altă parte, ritmul anual al consumului privat ar putea decelera la 5% în 2020, ca urmare a perspectivelor de rebalansare a politicii economice interne (în contextul nivelului ridicat al deficitelor gemene).

„Pentru 2021 ne așteptăm la o re-accelerare a consumului privat la 5.2% an/an”, mai arată el.

În luna iunie 2019, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut față de luna precedentă, atât ca serie brută, cu 0,1% ,cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 1,3%.

Față de luna corespunzătoare a anului precedent, comerțul en detail a crescut, atât ca serie brută, cu 4,9%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 5,7%.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: