sâmbătă

27 aprilie, 2024

16 decembrie, 2020

ANAF a blocat conturile Unifarm, societate cu capital integral de stat ce ar fi trebuit să joace rolul central în dotarea spitalelor cu echipamente de protecție și tratamente în epidemia cu SARS-CoV-2, a anunțat Digi24.

De asemenea, ANAF a pus sechestru pe mai multe stocuri, inclusiv pe ventilatoarele necesare în secțiile ATI.

Unifarm a contractat în perioada 15 martie – 15 mai împrumuturi în sumă totală de 1,725 miliarde lei, pe care însă nu le-a returnat la termenele prevăzute, întrucât nu a reușit să vândă produsele cumpărate. Spitalele au preferat să-și cumpere singure aparatura și echipamentele necesare, la prețuri mult mai mici decât cele practicate de Unifarm.

Neregulile descoperite de Curtea de Conturi în gestionarea achiziției de produse:

  • Achiziții de echipamente/materiale sanitare de la firme intermediare, în loc de cumpărare directă de la producători – ceea ce a făcut ca Unifarm să deconteze sume mult mai mari decât cele de pe piață.  Plățile suplimentare nejustificate se ridică la 175,274 milioane de lei.
  • Prețuri mai mari pentru Ministerul Sănătății. Unifarm a vândut către Ministerul Sănătăţii 500.000 măşti la un preţ unitar de 16,95 lei (fără TVA), respectiv cu un adaos comercial de 71%. Comparativ, compania a practicat un adaos comercial mediu de numai 12,90% la comercializarea produselor specifice combaterii pandemiei în perioada 15 martie – 15 iunie 2020 şi un adaos comercial mediu de numai 9,17% în raport cu alţi clienţi la care s-au comercializat măşti de tip FFP2 KN95. „Astfel, cantitatea de 500.000 măşti de tip FFP2 KN95 în valoare de 4.960 mii lei a fost comercializată de CN Unifarm SA către Ministerul Sănătăţii la o valoare de 8.475 mii lei, cu un adaos comercial de 71%. În cazul în care cantitatea de 500.000 măşti de tip FFP2 KN95, cu o valoare de achiziţie de 4.960 mii lei, de exemplu ar fi fost comercializată de CN Unifarm SA către Ministerul Sănătăţii cu un adaos comercial de 12,90%, valoarea de vânzare ar fi fost de doar 5.600 mii lei, ceea ce relevă faptul că din această tranzacţie compania a obţinut venituri suplimentare în valoare de 2.875 mii lei, afectând astfel bugetul Ministerului Sănătăţii”, arată Raportul Curții de Conturi.
  • Achiziţii mai mari decât cele aprobate și plăți în avans. În perioada 15 martie -15 mai 2020, compania a încheiat contracte pentru achiziţia unor echipamente şi materiale sanitare specifice combaterii pandemiei cu coronavirus în valoare 1,62 miliarde lei. În aceeaşi perioadă, compania a efectuat plăţi de 1,018 miliarde lei, din care plăţi în avans de 805 milioane lei, reprezentând 79% din totalul plăţilor care au fost efectuate. „Contractarea de către companie a acestor achiziţii de echipamente şi materiale sanitare în valoare 1.619.238 mii lei s-a făcut fără existenţa prevederilor bugetare aprobate cu această destinaţie. CN Unifarm SA nu şi-a exercitat obligaţia legală privind modul de întocmire şi execuţie a bugetului de venituri şi cheltuieli, nu a analizat şi nu a propus rectificarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli, în conformitate cu prevederile legale incidente. În plus, CN Unifarm SA a angajat şi a efectuat cheltuieli (achiziţii de produse specifice combaterii pandemiei cu coronavirus) mai mari decât cele aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli, în sumă totală de 1.463.073 mii lei, fără aprobarea consiliului de administraţie, a ministerului de resort şi fără aprobarea AGA”, arată raportul.
  • Achiziții ilegale. Comenzile „au fost efectuate de către CN Unifarm SA contrar legii şi statutului companiei, respectiv fără ca directorul general al companiei să solicite aprobarea Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) pentru efectuarea acestor achiziţii”, deşi potrivit Statutului CN Unifarm SA, „AGA aprobă orice fel de tranzacţie dacă aceasta are, individual sau într-o serie de tranzacţii încheiate, o valoare mai mare de 10% din valoarea activelor nete ale companiei sau mai mare de 10% din cifra de afaceri a companiei potrivit ultimelor situaţii financiare auditate (…)”.
  • Măşti neconforme. Potrivit situaţiei întocmită/asumată de reprezentanţii entităţii, au fost achiziţionate măşti de protecţie neconforme în valoare de 26.449 mii lei, din care, până la data de 15 mai 2020, au fost distribuite măşti în valoare de 5.273 mii lei. Din acestea, furnizorii au înlocuit măşti neconforme în valoare de 1.820 mii lei.
  • Produse plătite în avans, dar niciodată primite. Unifarm a cumpărat produse în valoare de un miliard de lei, în perioada 15 martie – 15 mai, şi nu a primit decât 69% din acestea. „În urma verificărilor efectuate asupra unui eşantion constituit din operaţiunile derulate cu un număr de 10 furnizori, s-a constatat faptul că, în perioada 15.03 – 15.05.2020, CN Unifarm SA a contractat achiziţia unor cantităţi de astfel de produse în valoare de 1.012.946 mii lei din care, până la data de 15.05.2020, au fost recepţionate produse în valoare de 698.534 mii lei, reprezentând 69% din valoarea contractată”, arată raportul. De exemplu, Unifarm a cumpărat pe 19 martie aparatură medicală (20 aparate RT PCR şi un număr de 300 ventilatoare) în valoare de 80 milioane lei care nu fusese livrată de către furnizor până la data de 15 mai 2020.
  • Ventilatoare de opt ori mai scumpe.Unifarm a cumpărat ventilatoare cu 56.000 de dolari, dar existau producători chinezi care vindeau aceleași produse la numai 7.000 de dolari. „În data de 19.03.2020 potrivit contractului de vânzare-cumpărare, CN Unifarm SA a achiziţionat un număr de 20 aparate RT- PCR la preţul de 77.000 USD/bucată plus TVA, 200 buc. ventilatoare la preţul de 56.000 USD/bucată fără TVA, preţul fiind fob Beijing şi 100 buc ventilatoare Drager Evita V300 la preţul de 56.000 USD/bucată fără TVA, preţul fiind fob Germania”, arată raportul Curţii de Conturi. Ca urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat că un ventilator Drager Evita V300 se regăseşte cu un preţ de vânzare de 26.380 dolari/bucată. La acest preţ furnizorul acordă o reducere de 10.000 dolari, astfel încât preţul final este de 16.380 dolari/bucată, comparativ cu preţul de 56.000 dolari/bucată la care au fost contractate de către CN Unifarm. Totodată, pentru ventilatoarele made în China (Beijing) s-au regăsit preţuri cuprinse între 7.000 şi 10.000 dolari/bucată, comparativ cu preţul de 56.000 dolari/bucată la care au fost achiziţionate de către CN Unifarm SA.

Două dosare pe numele fostului director Adrian Ionel


Reamintim că fostul director Adrian Ionel a fost pus sub urmărire penală în două dosare penale instrumentate de DNA. În primul caz, procurorii anticorupție îl acuză pe acesta că a cerut unei companii o mită de 760.000 de euro.

Suma reprezintă, conform DNA, 18% din valoarea unui contract pentru măști de protecție semnat în martie, la debutul epidemiei cu noul coronavirus.

Negocierea contractului ar fi avut loc, potrivit procurorilor anticorupție, la un restaurant, între Adrian Ionel și un intermediar al firmei ce trebuia să livreze comanda.

La începutul lunii decembrie, Adrian Ionel a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile într-un nou dosar de corupție. Procurorii anticorupție îl acuză că a aprobat plata a 3,6 milioane de lei pentru o comandă de măști de protecție ce nu au fost niciodată livrate.


Compania care a obținut contractul și a încasat banii în avans nu deținea avizul Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România pentru importul/distribuția „măștilor chirurgicale cu trei pliuri”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: