joi

18 aprilie, 2024

5 decembrie, 2019

Un număr de 46.480 de contribuabili au depus, până la data de 3 decembrie, notificări sau cereri de anulare a obligațiilor accesorii, în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 6/2019, transmite Agenția Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).

”Astfel, pentru accesarea facilității fiscale constând în anularea obligațiilor accesorii, precizăm că, până la data de 16.12.2019, inclusiv, trebuie să fie respectate condițiile impuse de lege, respectiv achitarea obligațiilor bugetare principale cu scadențe până la 31.12.2018, precum și a obligațiilor bugetare principale și accesorii cu termene de plată între 01.01.2019 și 16.12.2019”, precizează ANAF.

Anularea obligațiilor accesorii nu este condiționată de depunerea notificării privind intenția de a beneficia de această facilitate fiscală, însă este obligatoriu să fie depusă, până la data de 16.12.2019, inclusiv, o cerere în acest sens, la organele fiscale competente.

(Citiți și: ”Mirela Călugăreanu, ANAF: Fiscul vrea unificarea sistemului de administrare a persoanelor fizice cu cel al persoanelor juridice”)


Eficiența accesării unei astfel de facilități, constă în aceea că, prin achitarea voluntară a obligațiilor bugetare principale restante la 31.12.2018, precum și a obligațiilor bugetare principale și accesorii cu termene de plată între 01.01.2019 și 15.12.2019, se pot anula obligațiile accesorii aferente obligațiilor bugetare principale restante la 31.12.2018. În caz contrar, se vor continua măsurile de executare silită asupra tuturor veniturilor și bunurilor deținute de contribuabili pentru recuperarea acestor obligații informează Fiscul.

Cererea de anulare a obligațiilor de plată accesorii poate fi depusă și fără a fi necesară deplasarea contribuabilului la organul fiscal compentent, respectiv prin intermediul serviciului  ”Spațiul privat virtual”.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: