vineri

19 aprilie, 2024

22 septembrie, 2016

structura crestere economieAmCham Romania a salutat joi inițiativa Administrației Prezidențiale de a constitui un grup de lucru care să elaboreze un proiect de țară pentru Români, exprimând și opinia că un asemenea proiect ”nu poate fi realizat fără participarea mediului de afaceri”.

AmCham Romania afirmă că urmăreşte cu interes iniţiativele de formulare a unui proiect de țară pentru România, în contextul în care ”AmCham a pledat constant în ultimii ani pentru realizarea și adoptarea unui astfel de proiect cu orizont multi-generațional care, în urma unui larg proces consultare, să definească rolul și locul pe care România îl va putea deține doar prin eforturi coerente de creștere a competitivității economice bazată pe avantaje competitive și diferențiere în valoare.”

Opinia AmCham referitoare la structura și modul de derulare al proiectului care ar detașa demersul de față de încercările precedente este transmisă prin intermediul unui comunicat în care se precizează:


În primul rând, asumarea pe scară largă de care are nevoie un astfel de demers trebuie asigurată prin implicarea în procesul consultativ a tuturor entităţilor relevante.

Un proiect de țară construit în jurul unor deziderate economice nu poate fi realizat fără participarea mediului de afaceri care alături de vectorii din zona politică, administrativă, academică, societatea civilă, diaspora, sindicate și chiar exponenți din sfera cultural-artistică, ar asigura în viziunea AmCham un mix relevant de expertiză și diversitate în abordarea potenţialelor căi de dezvoltare sustenabilă a țării noastre.

Mediul de afaceri are deja exercițiul participării la platforme de consultare public -privat și considerăm că poate avea un aport valoros la formularea unei strategii coerente.

Susţinerea şi interesul manifestate de mediului de afaceri, corelat cu deschiderea din partea autorităților creează un moment foarte favorabil, și care nu trebuie pierdut,  pentru lansarea unui astfel de demers pe baze funcționale, dar în egală măsură, pentru un impact de durată și o implementare cu succes, nu este mai puțin importantă metodologia la care se va apela pentru elaborarea proiectului.


Salutăm iniţiativa Administraţiei Prezidenţiale de a îşi asuma lansarea acestui proiect, ceea ce răspunde recomandărilor AmCham din trecut, dar subliniem că în viziunea AmCham, facilitarea procesului presupune mobilizarea tuturor entităților relevante din societate, astfel încât fiecare dintre acestea să își poată aduce contribuția la formularea viziunii şi să se implice în implementarea proiectului de ţară. Experienţele ţărilor care au avut o abordare similară dovedesc că numai în acest fel se poate asigura o reprezentativitate legitimă şi o susţinere transpartinică, multisectorială  a poziţionării strategice  a României.

AmCham Romania rămâne un susținător ferm al obiectivului de definire a unui proiect de țară pentru România și îşi exprimă deschiderea de a fi parte a acestui proces, precum şi disponibilitatea de a pune la dispoziţia autorităţilor recomandări specifice privind modul de derulare a acestui proces transformațional de o asemenea complexitate dar atât de necesar.

Camera de Comerț Americană în România (AmCham România) este cea mai reprezentativă  asociaţie profesională de afaceri, înfiinţată în anul 1993 de un grup de companii americane, dar care reuneşte în prezent peste 400 de companii americane, internaţionale şi locale.

Acestea au cumulat investiţii totale de peste 20 miliarde dolari, generând în jur de 250.000 de locuri de muncă.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: