duminică

28 aprilie, 2024

17 martie, 2024

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, a fost convocat duminică dimineaţa la sediul MAE, în legătură cu o serie de declaraţii recente ale părţii ruse privind „teme importante, cu relevanţă bilaterală, care îşi au originea în trecutul istoric”. Convocare are loc în contextul reacțiilor oficialilor ruși după ce Parlamentul European a votat săptămâna trecută o rezoluție prin care cere Moscovei să restituie Tezaurul românesc.

„Ambasadorului i-a fost transmisă nemulţumirea profundă a părţii române cu privire la maniera deformată, trunchiată şi neconformă în care sunt abordate, inclusiv în comunicarea publică a Ambasadei Federaţiei Ruse, teme importante, cu relevanţă bilaterală, care îşi au originea în trecutul istoric. S-a reamintit ambasadorului Federaţiei Ruse necesitatea încadrării depline şi permanente în practica diplomatică, inclusiv în ceea ce priveşte menţinerea unei conduite responsabile în comunicarea publică”, se arată într-un comunicat al MAE.

Reacțiile Moscovei la rezoluția PE

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte ale Consiliului Securităţii, a declarat vineri că rezoluţia Parlamentului European privind returnarea aurului românesc trimis pentru păstrare în Rusia în 1916 – 1917 este o „obrăznice”, iar Uniunea Europeană „nu poate fi decât trimisă la dracu”, amintind în acest context de rezervele de aur ale Federaţiei Ruse îngheţate de Occident, a relatat agenţia rusă oficială de presă TASS.


De asemenea, Medvedev a declarat că România nici nu este o națiune: „Românii, după cum se știe, nu sunt o națiune, ci un mod de viață. Părea că nu ne mai poate surprinde nimic. Liderii europeni – idioți, slabi, nimicuri. Dar nu, ne-au dat un motiv din nou. Vor să returneze aurul României”, a scris Medvedev într-o postare făcută pe pagina sa de Vkontakte, echivalentul rusesc al Facebook.

Fostul președinte și premier rus mai spunea în postarea sa că guvernul sovietic a naționalizat în 1918 tezaurul României pentru „comportamentul necorespunzător” al României și că ulterior țara noastră a refuzat să „plătească datoriile” sale către „Imperiului Sovietic”.

(Citește și: „Românii nu sunt o națiune” – reacția lui Dmitri Medvedev, după ce PE a cerut returnarea Tezaurului către România)

În acelaşi timp, potrivit TASS, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că Moscova nu numai că a returnat deja Bucureştiului tot aurul pe care România l-a trimis Rusiei în anii 1916 – 1917, dar i-a și iertat acestei ţări o datorie uriaşă, depăşind cu mult valoarea respectivei rezerve de aur, conform agenţiei de presă citate.

Rezoluția PE

Parlamentul European a adoptat joi o rezoluţie prin care cere Rusiei să restituie integral tezaurul naţional al României pe care şi l-a însuşit ilegal.

În rezoluţie, eurodeputaţii subliniază faptul că, în ciuda mai multor încercări de negocieri diplomatice după Primul Război Mondial, tezaurul naţional al României, trimis în Rusia între 1916 şi 1917 pentru a fi păstrat în siguranţă, nu a fost niciodată returnat integral de Rusia.


****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: