24 aprilie, 2017

Alianţa Pacienţilor Cronici a transmis o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, în care îi cere să nu promulge legea care va permite exportul paralel de medicamente, deoarece reglementarea poate avea efecte dezastruoase pentru bolnavii din România.

”APCR este foarte îngrijorată de votul pozitiv acordat zilele trecute de către Camera Deputaţilor legii care va permite oricărei farmacii exportul paralel de medicamente.

Considerăm că adoptarea unei astfel de legi poate avea efecte dezastruoase pentru bolnavii din România. Credem că accesul românilor la medicamente, şi aşa aflat de multe ori la voia sorţii, va suporta o nouă lovitură, deosebit de gravă.


Distribuitorii de medicamente sunt obligaţi (prin Ordinul Ministrului nr. 269 din 14 martie 2017) să asigure stocuri adecvate şi continue de medicamente. Cu toate astea, dacă veţi promulga Legea care a trecut de Camera Deputaţilor, ne temem că asigurarea medicamentelor în farmacii pentru români va fi doar o opţiune.

În condiţiile în care Ordinul menţionat nu prevede niciun fel de sancţiuni, ce vor alege distribuitorii – să îşi crească business-ul făcând export paralel (complet legal) sau să aibă conştiinţa împăcată şi să lase medicamentele în ţară, dar cu profit mai mic pentru companiile lor ?”, explică preşedintele Asociației, Cezar Irimia, în scrisoarea transmisă președintelui Klaus Iohannis.

Deputații au votat pe 19 aprilie o modificare ce permite și farmaciilor efectuarea de export paralel.

Pacienții se tem că măsura va duce la dispariția altor medicamente de pe piața românească, exportul paralel fiind una dintre principalele cauze ale acestei crize.

Medicamentele – ieftinite în martie, exporturile paralele – legalizate în aprilie


În opinia lor, această nouă decizie, care urmează ieftinirii medicamentelor, va accelera dispariția de pe piața românească a unor tratamente vitale.

Reamintim că Executivul a modificat în luna martie metodologie de calcul la medicamente și a impus reducerea, într-o singură etapă, cu 35%, a prețului medicamentelor inovative care își pierd patentul.

Industria dar și asociații ale pacienților au contestat decizia Guvernului încă din momentul în care proiectul de hotărâre a fost pus în dezbatere publică. Concluzia principală a industriei farma a fost: Un singur act guvernamental pune în pericol 48% din piață.

Ieftinirea cu 35% a medicamentelor care și-au pierdut patentul ar putea duce la dispariţia de pe piaţă a unor tratamente importante, au avertizat atunci și asociațiile pacienților.

Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu și fostul premier Dacian Cioloș au criticat cele două decizii ale guvernanților și acuză existența unei strategii în favoarea exporturilor paralele, în detrimentul bolnavilor din România.

„Cu multă ipocrizie, cei care anul trecut ne acuzau că nu ieftinim suficient medicamentele pentru români, azi dau „verde” la exportul paralel al medicamentelor.

Altfel spus, luăm măsuri de ieftinire prin decizie instituțională a medicamentelor în România, după care politicienii „preocupați” de binele românilor vin cu o lege care permite​ firmelor să re-exporte medicamente intrate ieftin pe piața românească.

Asta înseamnă că pacienții români nu vor găsi pe piață unele medicamente tocmai pentru că sunt ieftine iar unii „băieți deștepți” vor face bani pe seama „patriotismului” de fațadă al unor decidenți”, a scris Cioloș pe Facebook, puțin după aprobarea măsurii în Camera Deputaților.

Pe internet circulă o petiție online care a strâns deja peste 20.000 de semnături și care îi solicită președintelui să nu semneze legea:

„Domnule președinte Klaus Iohannis,
Vă cerem să nu promulgați legea care dă undă verde la exportul paralel de medicamente pentru orice farmacie sau lanț de farmacii. Pacienții români au nevoie de medicamente accesibile, la prețuri corecte, nu de măsuri greu de monitorizat care favorizează doar lanțurile de farmacii!”, solicită semnatarii petiției online.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: