30 octombrie, 2015

Turkey ElectionsDuminica alegerilor se anunţă departe de a fi zi de odihna pentru partidul preşedintelui Erdogan spre deosebire de anii trecuti când AKP marşăluia fără emoţii, relaxat şi victorios peste o opoziţie slăbită. Scăderea economiei şi politicile tot mai aspre în plan social dar şi atacurile tot mai dese împotriva presei independente, au tăiat mult din popularitatea AKP iar rezultatele s-au vazut la alegerile din 7 iunie.

În sine, tocmai organizarea alegerilor anticipate de acum, arata criza politică în care s-a tot scufundat Turcia recent, şi imposibilitatea de a obtine un parlament funcţional şi un guvern de coaliţie după scrutinul din vara. În iunie, pentru prima data din 2002 până acum, AKP-ul lui Recep Tayyip Erdoğan nu a obtinut majoritatea in parlament. 4 partide au intrat in legislativ dar, in pofida incercarilor de negociere, nu s-a ajuns la o coalitie.

Kurzii redevin inamici publici

Problema se pare ca a fost chiar presedintele Erdoğan care nu a ascuns ca îşi doreste modificarea constitutiei astfel incat Turcia sa aiba un sistem prezidential, de unde si lipsa de entuziasm pentru orice fel de negociere reala pentru formarea unei coalitii. Asadar Erdogan a preferat sa riste organizarea de alegeri anticipate.


Surpriza în iunie a fost că un partid kurd a întrunit numărul necesar de voturi pentru a intra in Parlament. Odata cu eşecul din iunie, Erdogan şi al sau AKP au schimbat radical si discursul in ce priveste problema kurda. Dacă în ultimii  ani, Erdogan isi stabiliste in varful listei de prioritati un proces de pace cu kurzii si dorea ca acesta sa fie mostenirea sa politica, in momentul in care AKP a inceput sa piardă teren, kurzii si in special PKK au redevenit inamicii statului.

Între timp, PKK a declarat o incetare unilaterala a focului, tocmai pentru o buna desfasurare a alegerilor, o situatie care a intrat in fapt chiar pe 10 octombrie cand au avut loc atacurile asupra mitingului pentru pace organizat de kurzi.

Opoziţia ameninţată

Analiştii turci dar şi opinia publică arată clar că tocmai de noi alegeri nu era nevoie pe fondul tensionat din ultima vreme, cu independenta presei grav atacata, o economie subrezita, milioane de refugiati sirieni pe teritoriul turc, cu teroristii de la statul islamic la granite si nu numai, dar si cu o Rusie bine instalata in Siria tocmai de partea inamicului Ankarei, Bashar al Assad.

Presedintele Erdogan, însă, cel putin public, se arată încrezator că ziua de duminica va aduce o victorie AKP şi că opoziţia nu va avea încotro si va negocia. Preşedintele chiar a amenintat opozitia, care nu a vrut sa viziteze noul sau palat denumit “palatul ilegal” pentru ca nu prea se stie cu ce bani a fost facut, ca, ”vor cădea pietre mari cat cele din asa zisul palat ilegal peste capetele voastre si mai devreme sau mai tarziu, veti veni aici, vrand nevrând” a spus Erdoğan.

Neveste la ofertă pentru alegătorii AKP


E drept ca se poate ajunge la noi negocieri, spun mai toţi analiştii specializaţi în politica interna turcă, pentru că cel mai probabil, AKP nu va obtine duminică majoritatea de care are nevoie ca să formeze de unul singur un guvern dar depinde si cât de mult loc de negociere va avea, şi e posibil să nu aibă prea mult dacă va înregistra un scor chiar mai prost decât în iunie.

Nici campania  electorală a AKP nu a ajutat prea mult la îmbunătăţirea imaginii partidului, acum considerat de mulţi tot mai retrograd, în condiţiile in care, de exemplu, premierul Davutoglu a promis la un miting electoral bărbaţilor necăsătoriţi  că daca voteaza cu AKP, partidul său le va gasi neveste!

***
Carmen Gavrilă este jurnalist la Radio România, specializat în problemele Orientului Mijlociu

Articole recomandate:

Etichete: , , , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: