Talibanii au început formarea unui guvern interimar, printre primii numiți aflându-se Abdul Qayyum Zakir, un fost deținut în închisoarea din Guantanamo, acum ministru al Apărării, informează Al Jazeera, citată de Reuters.
El este unul dintre principalii comandanți ai talibanilor și unul dintre cei mai vechi membri ai mișcării. A participat la confruntările dintre talibani și forțele americane, iar după ce a fost capturat a fost deținut o scurtă perioadă în închisoarea din Bagram, de unde a fost trimis la Guantanamo, Cuba.
De asemenea, tot miercuri, talibanii au numit mai mulți miniștri interimari, printre care Sadr Ibrahim – ministru al Internelor, Gul Agha – ministru al Finanțelor, precum și un șef al serviciului de informații al talibanilor. Au mai fost numiți guvernatorul și primarul Kabulului.
Ambasada SUA din Kabul le recomandă americanilor să nu se îndrepte spre aeroport
Lucrurile rămân tensionate în capitala Afganistanului și la aeroport, cu numai câteva zile înainte de termenul limită pentru retragerea trupelor americane, când vor părăsi această țară și aliații.
Belgia a anunţat miercuri că a pus capăt operaţiunilor sale de evacuare de pe aeroportul din Kabul, cu câteva zile înainte de retragerea trupelor americane care securizează situl, relatează AFP.
„Guvernul federal a luat decizia de a pune capăt evacuărilor de pe aeroportul din Kabul, având în vedere evoluţia situaţiei în Afganistan”, a anunţat pe Twitter prim-ministrul belgian Alexander De Croo.
De asemenea, ambasada SUA din Kabul le recomandă cetăţenilor americani să nu se deplaseze acum la aeroportul internaţional Hamid Karzai, iar cetăţenii aflaţi la deja la poarta Abbey, la porţile de est şi de nord au primit recomandarea de a pleca imediat, potrivit unei alerte de securitate.
Alerta, postată pe site-ul amabasadei, nu furnizează motivele pentru care a fost emisă.
Ea urmează după avertismentele preşedintelui SUA, Joe Biden, şi ale altor oficiali din administraţia, privind o ameninţarea din partea grupării Statul Islamic la adresa operaţiunilor de evacuare, în contextul în care mulţimile se înghesuie la porţile aeroportului.
De asemenea, alerta le recomandă cetăţenilor americani „să fie conştienţi de ce se întâmplă în jurul lor în orice moment, în special în mulţimi mari”.
Angela Merkel: Germania este pregătită să discute cu talibanii, dar nu le va oferi un acord necondiţionat
Cancelarul Angela Merkel a declarat miercuri că Germania este pregătită să discute cu talibanii pentru a proteja câştigurile din ultimii 20 de ani, dar nu va oferi militanţilor vreun acord necondiţionat.
Merkel a precizat că Guvernul german va continua evacuările pentru armată şi personalul de dezvoltare care a lucrat cu Germania „atâta timp cât va fi necesar”, şi că va sprijni organismele ONU în oferirea de ajutor umanitar poporului afgan şi celor care au plecat în ţările vecine.
Liderul de la Berlin a spus că armata germană a evacuat mai mult de 4.600 de oameni până acum – cel mai mare transport aerian străin din istoria ţării – şi că Germania va face eforturi în zilele rămase „de a continua să îi ajute pe cei care ne-au ajutat, să ofere protecţie”.
„Această nouă realitate este una amară, dar trebuie să ne implicăm în ea”, a spus Merkel legat de preluarea puterii de către talibani şi despre creşterea riscului atacurilor teroriste. „Ce am subestimat absolut a fost cât de incredibil de rapid trupele afgane au renunţat în faţa talibanilor sau că o astfel de rezistenţă nici nu a fost încercată”, a adăugat cancelarul.