miercuri

17 iulie, 2024

20 decembrie, 2023

Administratorul firmei care executa lucrări de canalizare în imediata apropiere a internatului Liceului ”Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, care s-a prăbuşit parţial lunI, a fost reţinut pentru 24 de ore. Laszlo Szilveszter Sandor (foto), administrator şi acţionar unic al SC Lareno – Fa SRL- firma executantă a proiectului –  a fost reţinut pentru 24 de ore pentru ucidere din culpă şi vătămare din culpă.

În urma prăbuşirii construcţiei, un adolescent a murit, o fată de 17 ani se află în comă, iar alte două au fost rănite.

Bărbatul este cel care a coordonat în mod nemijlocit lucrările de excavaţie şi nu a respectat cotele prevăzute în proiect, conform unor surse judiciare. El a recunoscut în fața anchetatorilor că a decis singur să se sape aproape de fundaţia clădirii şi a explicat că nu ştia că în inetriorul clădirii se află copii.


”La data de 19 decembrie 2023, în urma audierii mai multor persoane, faţă de administratorul firmei ce executa lucrări, la fundaţia internatului unui liceu din municipiul Odorheiu Secuiesc, a fost luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore. Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Harghita.

Conform anchetatorilor, bărbatul a coordonat în mod nemijlocit lucrările de excavaţie şi nu a respectat cotele prevăzute în proiect.

Conform proiectului, firma ce execută lucrările de canalizare nu avea voie să intervină la mai puțin de 2 m de peretele internatului

De asemenea, administratorul firmei a dispus angajaţilor să sape până în partea de jos a fundaţiei, peste 2 metri, deşi adâncimea maximă prevăzută în proiect era de maxim 1,10 metri, faţă de cota terenului actual înaintea începerii lucrărilor, susţin surse apropiate anchetei.

Întrebat la Observator News cine a decis să se sape până în fundaţie, bărbatul a admis că el a fost cel care a luat această decizie şi că voia să termine mai repede lucrarea, pentru că venea iarna. Întrebat dacă i s-a spus că în clădire sunt copii, el a negat.


Purtătorul de cuvânt al Primăriei Odorheiu Secuiesc, Noemi Zorgo, a declarat, luni seară, pentru News.ro că autorizaţia de construire a fost emisă anul acesta, în 26 octombrie, iar lucrările pentru reţeaua de canalizare au început la 13 noiembrie, conform autorizaţiei emise de Primărie, care prevede un termen de finalizare 36 de luni.

”Clădirea este a Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Alba Iulia, iar lucrările au fost contractate de către şcoală, deci ei sunt administratorii. Primăria este doar emitentul autorizaţiei de construire”, a declarat Noemi Zorgo.

Ea a precizat că, potrivit documentului emis de primărie, constructorul nu avea voie să facă săpături la mai puţin de 2 metri de zidul clădirii.

Noemi Zorgo a menţionat că a fost la faţa locului şi a observat săpături foarte aproape de clădire, subliniind însă că nu este expert în acest domeniu şi că, cel mai probabil, experţii vor trebui să se pronunţe dacă termenii din autorizaţia de construcţie au fost sau nu respectaţi de către firma care face lucrările.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: