”Trebuie să ne protejăm față de China, Rusia, și chiar Statele Unite”, declara președintele Emmanuel Macron la începutul lunii, cerând pentru Europa autonomie strategică față de Statele Unite. Această autonomie ar include, în viziunea președintelui Franței, și o ”armată europeană adevărată”.
Această viziune capătă amplitudine în Europa și ca efect al diplomației brutale promovate de Donald Trump față de unii aliați europeni ai americanilor.
Există însă o problemă, scrie în Wall Street Journal Elisabeth Braw, șef al proiectului ”Descurajarea militară în epoca modernă” derulat de Institutul Regal pentru studii de Apărare și de Securitate din Marea Britanie: autonomia strategigă europeană poate părea un concept politic interesant, însă este nerealist din punct de vedere militar.
Președintele Macron dorește ca Europa să devină ”o putere suverană naturală”. Din punct de vedere militar, atingerea acestui țel presupune deținerea de cel puțin 3 capabilități esențiale, explică general locotenent Heinrich Brauss, vechi oficial german al NATO retras din activitate în această vară:
- o capacitate nucleară independentă de descurajare
- capacitatea de a asigura apărarea colectivă europeană
- capacitatea de a executa intervenții militare în situații de criză, oriunde în lume
Europei îi lipsesc însă în acest moment capacitățile de a-și garanta proria securitate și de a acționa independent împotriva unui rival major. De zeci de ani, umbrela nucleară europeană este asigurată de Statele Unite. Chiar dacă Franța ar fi pregătită să extindă și asupra altor state propria capacitate de descurajare nucleară, este de notorietate că niciun alt aliat european nu este dispus să renunțe la protecția americană.
În acest moment, armatele Europene nu dețin pur și simplu sisteme suficient de dezvoltate pentru a putea să descurajeze în mod efectiv Rusia și China. ”O mare parte din capabilitățile militare de vârf și factorii strategici care favorizează spectrul complet al misiunilor NATO sunt furnizate de Statele Unite”, admite generalul Brauss.
Și ca să înlocuiești capacitățile americane- dar și contingentele de militari americani- ar însemna ca guvernele Europei să își crească dramatic cheltuielile militare, care azi alocă în medie pentru aceasta mai puțin de 2% din PIB.
În 2016, statele membre UE au avut împreună cheltuieli de apărare de 226 miliarde dolari, față de cele 664 miliarde ale Statelor Unite. Și în ciuda ”insolenței” de care este acuzat Donald Trump, adevărul este că SUA și-au majorat contribuția la Inițiativa Europeană de Descurajare (finanțarea alocată pentru securitatea europeană, pe lângă bugetul regulat al Pentagonului) de la 789 milioane dolari în 2016, la 6,5 miliarde dolari în 2017.
”Armata Europeană” propusă de Emmanuel Macron înseamnă forțe combatante terestre, aeriene și navale integrate, care să opereze sub o comandă centrală, nu sub comandă a guvernelor naționale.
”Ca să avem o armată europeană adevărată am avea nevoie de un guvern european, iar asta nu pare de domeniul posibilului în prezent”, spune și amiralul în rezervă Giampaolo di Paola, fost ministru al Apărării în Italia și președinte al comitetului militar NATO.
Mult mai modesta Inițiativă Europeană de Descurajare, propusă tot de Emmanuel Macron în 2017, deja își arată limitele în condițiile în care Germania suspectează Franța că este mai puțin interesată de creșterea securității Europei și mai mult de schimbarea trupelor sale din Africa cu forțe aliate europene.
Emmanuel Macron are însă dreptate atunci când afirmă că apărarea europeană este mult prea fragmentată și sunt căi realiste de a ataca problema. Unele soluții sunt în derulare:
- Suedia și Finlanda și-au integrat anumite componente aeriene și navale începând cu 2013
- Suedia, Norvegia și Finlanda derulează exerciții aviatice comune aproape săptămânal și își utilizează în comun bazele aeriene
- Belgia și Olanda dețin o flotă navală comună
- Statele Baltice discută în prezent constituirea unei flote navale comune
- Franța și Germania dețin în comun o brigadă
- Elemente ale armatei Olandei sunt integrate în armata Germană, o inițiativă similară este în curs de pregătire între Germania și Polonia
Toate aceste inițiative ”locale” îmbunătățesc eficiența militară. ”Este foarte util faptul că comandantul armatei olandeze a finalizat stagiile de pregătire atât pentru ofițerii olandezi cât și germani. O integrare reală a apărării europene este posibilă doar dacă în viitor comandanții sunt familiarizați cu aspecte distincte ale alor armate”, spune generalul Bruno Kasdorf, fost comandant al armatei germane.
Exemplele de mai sus pot părea minore, dar realitatea este că pașii mărunți sunt mult mai eficienți decât agitarea unui concept de autonomie militară. Amiralul Di Paola este convins că integrări bilaterale de succes sunt posibile, având ca parteneri majori Franța, Germania, Italia și Marea Britanie.
Europenii trebuie însă să nu renunțe la parteneriatul îndelungat cu Statele Unite. ”Îmbunătățirea capacităților, împreună cu accelerarea investițiilor și extinderea cooperării va conduce la întărirea capacităților NATO, dar și europene, de a acționa”, afirmă generalul american Brauss.
Iar Elisabeth Braw pune concluzia firească: Până când liderii europeni nu își vor întreba cetățenii dacă sunt de acord să plătească pentru trupe și pentru armamente care în prezent sunt asigurate de americani, eventual să le obțină și acordul pentru asta- ar fi bine ca aceștia să se abțină să vorbească despre suveranitate.
Urmărește-ne pe Google News
