vineri

29 martie, 2024

5 iunie, 2023

CNS cartel ALFA solicită demiterea ministrului Muncii şi revenirea la o fiscalitate echilibrată a muncii, prin transferul unui procent din contribuţiile sociale înapoi către angajator, ca primi pași pentru deblocarea dialogului social real, repararea rupturii dintre clasa politică și cetățeni și pentru desprinderea României de eticheta „țara muncii ieftine”.

„Conflictul social amplu existent astăzi în România şi care cuprinde din ce în ce mai multe categorii socio-profesionale este rezultatul direct al unor decizii politice greşite (precum mutarea integrală a poverii fiscale asupra lucrătorilor); al lipsei de responsabilitate a guvernanţilor, care au produs şi întreţinut un adevărat haos legislativ, prin adoptarea de legi pe care apoi le-au blocat de la aplicare şi prin întreţinerea unor inechităţi majore în societate; al incompetenţei promovate la toate nivelurile de decizie; al lipsei de consultare cu partenerii sociali. În fapt, lipsa unei consultări reale este sursa principală a tuturor conflictelor. Obstrucţionarea dialogului social şi atitudinea arogantă a guvernanţilor au dus la blocajele actuale ce au amplificat nemulţumirile lucrătorilor”, acuză reprezentanţii cartel Alfa, într-un comunicat transmisdupă două săptămâni de grevă generală în Educație și în contextul anunțării unor conflicte de muncă de amploare în mai multe domenii.

„Reprezentanţii clasei politice trebuie să îşi asume şi să deconteze eşecul politicilor care favorizează capitalul în detrimentul lucrătorilor, care au trasformat România în ţara muncii ieftine, a lucrătorilor lipsiţi de drepturi şi venituri decente, a serviciilor publice subfinanţate, la care din ce în ce mai puţini au acces”, arată confederația, în comunicat.


CNS cartel ALFA îşi exprimă solidaritatea cu personalul din educaţie care a decis continuarea grevei, cu personalul din sănătate şi cu toate categoriile socio-profesionale care îşi revendică drepturile legitime, se mai spune în comunicat.

„Clasa politică ține cu dinții de privilegii sfidătoare”

Lipsa de transparenţă, „modul în care clasa politică ţine cu dinţii de privilegii aberante şi sfidătoare” , precum pensiile speciale ale aleşilor, ratarea termenelor din PNRR, dar şi semnalele negative transmise de Bruxelles, „arată clar incompetenţa guvernului în gestionarea procesului de revenire din criză”.

Proiecte de legi extrem de importante din domeniu și cuprinse în PNRR – reforma pensiilor speciale, legea salarizării şi reforma sistemului public de pensii – au fost elaborate fără niciun fel de consultare cu partenerii sociali, mai acuză cartel Alfa.

Sindicaliștii consideră că ministrul Muncii interpretează „într-un mod personal şi dictatorial dialogul social”, precizând că oficialul de la Muncă invită la discuţii anumiţi parteneri sociali, „după criterii care nu se regăsesc în nicio lege a dialogului social”.

Primii pași pentru gestionarea conflictului – demiterea ministrului Muncii și transferul unui procent din contribuțiile sociale ale angajaților la angajator


Cartel Alfa consideră că actuala criză socială este rezultatul haosului politic și al lipsei de empatie a clasei politice, ce ilustrează ruptura majoră din cetățeni și politicieni.

Ca primi pași obligatorii pentru reluarea dialogului dintre clasa politică și angajații din țară, cartel Alfa cere demiterea ministrului Muncii Marius Budăi, și revenirea la sistemul în care contribuțiile sociale sunt distribuite echilibrat între lucrători și angajatori:

„Primul pas necesar pentru gestionarea conflictelor este demiterea actualului ministru al muncii şi intrarea intr-un dialog social real şi responsabil. O a două măsură prioritară este revenirea la un sistem fiscal echilibrat, cu transferul imediat a unui procent din contribuţiile sociale ale angajaţilor înapoi către angajator. Haosul politic nu este creat de către lucrătorii care sunt în stradă sau ameninţă cu greva. Răspunsul acestora vine după şiruri lungi de nemulţumiri în care negocierile au eşuat, iar doleanţele lor nu au fost luate în seamă. Nu doar incompetenţa domnului Budăi ne-a adus în acest prag, ci şi lipsa de preocupare, empatie şi solidaritate cu oamenii muncii, ruptura majoră dintre clasa politică şi cetăţeni. Politicienii tratează sindicaliştii din educaţie precum un cartof fierbinte, l-au pasat de la unul la celălalt, fără a zice ceva clar. Accentul se pune pe „nevoia de terminare a grevei” şi nu pe soluţionarea problemelor şi a cauzelor acestora”.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: