marți

30 aprilie, 2024

9 mai, 2023

UEFA şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA) au convenit monitorizarea efectului prezenţei terenurilor de fotbal asupra vieţii locale, pentru a îmbunătăţi impactul fotbalului asupra mediului, printr-un acord semnat luni.

Documentul ar trebui să permită introducerea „inovaţiei spaţiale în competiţiile de fotbal profesionist”, au explicat cele două instituţii, reunite luni la o conferinţă la Lausanne, citate de AFP, agenție preluată de Agerpres.

La un an de la fiasco-ul finalei Ligii Campionilor de pe Stade de France, utilizarea datelor satelitare poate face posibilă în special „monitorizarea mulţimilor din spaţiu” şi identificarea blocajelor din jurul stadioanelor, a menţionat ESA.


UEFA va putea astfel „accesa istoricul” acestor date referitoare la anumite locaţii, iar sateliţii de telecomunicaţii vor putea „sprijini reţelele de comunicaţii terestre supraîncărcate atunci când mulţimile se adună pentru a viziona meciuri”.

Tehnologia spaţială poate ajuta, de asemenea, UEFA „să identifice beneficiile pe care un stadion de fotbal le aduce comunităţilor locale”, combinând imagini din satelit cu date socio-economice, meteorologice şi de sănătate pentru a le pune la dispoziţie tuturor celor 55 de federaţii europene.

Cele două instituţii promit să exploreze „potenţialul acestor tehnologii de îmbunătăţire a soluţiilor sociale şi de mediu” în fotbalul european, un subiect crucial într-un moment în care impactul economic şi ecologic al sportului la nivel înalt stârneşte din ce în ce mai multe întrebări.

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: