Teheranul şi cele şase puteri mondiale au ajuns marţi la un acord privind programul nuclear iranian, au declarat surse iraniene şi occidentale, relatează Sky News.
Un diplomat iranian a declarat pentru Reuters că Teheranul a primit garanţii privind reducerea sancţiunilor internaţionale care îl vizează, în schimbul limitării programului său nuclear.
Acordul a fost confirmat de asemenea de un diplomat occidental pentru agenţia Associated Press.
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a calificat marţi drept o „eroare istorică” acordul nuclear încheiat între Iran şi marile puteri, relatează AFP.
Miniştrii de Externe ai celor şase puteri (Marea Britanie, China, Franţa, Germania, Rusia şi Statele Unite) şi omologul lor iranian au ratificat marţi, la Viena, acordul a cărui finalizare a durat luni de zile.
Potrivit unor surse citate de Reuters, acordul include un compromis între Washington şi Teheran care va permite inspectorilor ONU să solicite vizite la obiective militare iraniene, în cadrul efortului de monitorizare, dar nu vor avea dreptul automat de a efectua inspecţii oricând doresc.
În cazul în care Iranul respinge o cerere de inspecţie, o comisie de arbitraj formată din reprezentanţi iranieni şi ai marilor puteri va decide dacă vizita trebuie permisă sau nu.
Analiştii afirmă că lipsa dreptului automat de a efectua inspecţii ar putea fi criticată de opozanţii acordului şi i-ar putea oferi Teheranului timp să muşamalizeze eventualele nereguli până la efectuarea vizitei.
O concesie făcută de Iran este menţinerea sancţiunilor privind rachetele pentru încă opt ani şi a embargoului privind armele pentru cinci ani.
În cazul în care Iranul încalcă acordul, este prevăzută o clauză care permite restaurarea sancţiunilor în termen de 65 de zile, potrivit Reuters.
Iranul şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) au semnat marţi o „foaie de parcurs” care autorizează o anchetă privind programul nuclear din trecut al Teheranului, suspectat că a avut o componentă militară, a declarat directorul general al AIEA, Yukiya Amano, citat de AFP.
Teheranul şi marile puteri au participat la negocieri maraton în ultimele două săptămâni, la nivel ministerial, pentru a rezolva o dispută veche de 12 ani privind ambiţiile nucleare ale Iranului.
Occidentul suspectează de mult timp Iranul că vrea să construiască o bombă nucleară, în timp ce Teheranul susţine că programul său nuclear are scopuri pur civile.
Sancţiunile impuse Iranului de Occident începând cu 1979, inclusiv restricţiile privind vânzările de petrol, au afectat economia ţării.
Principalele prevederi ale acordului
Conform agențiilor DPA și AFP – citate de Agerpres, principalele prevederi conținute în cele 100 de pagini ale documentului, în care intră acordul general și cinci anexe referitoare la aspecte tehnice, sunt următoarele:
—Instalații nucleare: Iranul a acceptat să nu construiască noi instalații de îmbogățire a uraniului timp de 15 ani. Reactorul de cercetare Arak va fi reconstruit astfel încât să nu producă plutoniu de calitate militară, iar deșeurile vor fi trimise în străinătate pe toată durata de funcționare a reactorului. Instalația de la Fordo, construită în secret sub un munte și astfel imposibil de distrus printr-o acțiune militară, va fi transformată în centru de cercetare nucleară. Circa două treimi dintre centrifuge vor fi retrase de la Fordo, unde timp de 15 ani va fi interzisă îmbogățirea uraniului. Nantaz, principala instalație de îmbogățire a uraniului, va rămâne și singura. Din cele 17.000 de centrifuge IR-1 de primă generație și 1.000 de IR-2M mai rapide, vor rămâne doar 5.060, toate de tip IR-1. Cele de tip IE-2M vor fi ridicate și plasate sub controlul AIEA.
—Centrifuge: Numărul centrifugelor va fi redus de la 19.000 în prezent la 6.104, în interval de 10 ani. Dintre acestea, numai 5.060, de primă generație, vor fi autorizate să fie folosite la îmbogățirea uraniului, la un nivel ce nu va depăși 3,67%, suficient pentru combustibilul nuclear, timp de 15 ani, mult sub nivelul de 90% necesar pentru focoasele nucleare.
—Stocurile de uraniu: Iranul își va reduce drastic stocurile de uraniu slab îmbogățit, de la 12 tone la 300 kg, prin exportarea restului de material către Rusia.
—Inspecții: Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), deja prezentă în Iran, va efectua inspecții la intervale scurte pentru a garanta că instalațiile nucleare nu sunt folosite în scopuri militare. Aria de competență a AIEA va fi extinsă la toată filiera nucleară iraniană, de la extragerea uraniului la cercetare-dezvoltare, trecând prin conversia și îmbogățirea uraniului. Iranul a acceptat, de asemenea, un acces limitat al inspectorilor AIEA la instalații nenucleare, mai ales militare, în caz de suspiciuni privind activități nucleare ilegale, în cadrul Protocolului adițional la Tratatul de Neproliferare Nucleară (TNP), pe care Teheranul se angajează să îl ratifice și aplice.
—Sancțiuni economice: Consiliul de Securitate al ONU trebuie să adopte foarte rapid o nouă rezoluție pentru aprobarea acordului de marți și anularea tuturor rezoluțiilor anterioare referitoare la programul nuclear iranian. Anumite măsuri vor fi totuși menținute, cu titlu de excepție. Sancțiunile economice care vizează exporturile de țiței și gaze, sectorul financiar, transporturile și alte domenii vor fi ridicate gradual, de îndată ce Iranul va pune în aplicare angajamentele asumate, fapt ce va trebuie atestat printr-un raport al AIEA, probabil nu mai devreme de anul 2016.
– Embargoul asupra armamentului: Embargoul ONU asupra importurilor și exporturilor de arme convenționale va mai rămâne în vigoare timp de 5 ani, dar Consiliul de Securitate va putea aproba unele excepții. Exporturile pentru programul de rachete balistice al Teheranului vor fi interzise pentru încă 8 ani, potrivit DPA, în timp ce AFP vorbește despre o durată nelimitată.
—Reintroducerea sancțiunilor: Iranul și cele șase mari puteri au convenit asupra unui mecanism prin care sancțiunile vor putea fi reintroduse în situația în care Teheranul va încălca prevederile acordului.