UPDATE 12:20 Acțiunile americane cresc puternic în pre-market
Contractele futures pe acţiunile S&P500 s-au apreciat cu 2,3%, respectiv cu 2,7% pe Dow Jones în pre-market (înaintea deschiderii şedinţei de tranzacționare).
Acțiunile producătorului auto Tesla, deținut de miliardarul Elon Musk, implicat în campania electorală a lui Donald Trump, au înregistrat un avans de 15% în pre-market.
Bitcoin a atins un nou maxim istoric de 75.060 de dolari.
UPDATE 11:45 Bursele europene au deschis ședința de miercuri în creștere.
La scurt timp de la debutul tranzacțiilor, bursa de la Paris înregistra o creștere de 1,11%, cea de la Londra era în creștere cu 0,86%, cea de la Frankfurt cu 0,82%, iar cea de la Milano afișa un avans de 0,63%, potrivit AFP.
UPDATE 11:25 Presiune pe bursele de mărfuri – prețurile scad de la petrol până la oțel și soia
Bursele de mărfuri scad de la petrol la metale și cereale pe măsură ce dolarul se întărește. Prețurile la petrol și soia au scăzut cu aproximativ 1,5%, în timp ce cuprul s-a ieftinit cu peste 2% pe peiețe asiatice, ca urmare a presiunii exercitate de creșterea dolarului american. Metalele prețioase, inclusiv aurul, s-au menținut la un nivel constant, relatează Reuters.
Informația inițială
Victoria tot mai probabilă a republicanului Donald Trump în cursa pentru Casa Albă a impulsionat avansul dolarului pe toate piețele financiare, iar acțiunile americane sunt pe plus. Pentru Europa, veștile nu sunt prea bune.
Investitorii anticipează – chiar dacă poate nu în totalitate – că republicanii vor controla și Congresul, dar cursa pentru Camera Reprezentanților rămâne foarte strânsă. Decizia privind Camera va determina probabil cât de departe va ajunge astăzi raliul dolarului.
”O victorie completă a republicanilor este văzută drept pozitivă pentru economia SUA”, notează analiștii ING într-o notă transmisă investitorilor.
Bursa americană ar putea crește cu încă 20% până la sfârșitul anului
Specialiștii estimează un avans de cel puțin 20% a indicelui S&P 500 până la sfârșitul anului, în cazul unei victorii a lui Donald Trump. “Ne majorăm ținta pentru sfârșitul anului 2025 pentru S&P 500 la 7.000, bazându-ne pe o probabilă victorie a lui Trump. Ținta noastră presupune o reducere efectivă a ratei de impozitare corporative la 18% și o extindere a multiplicatorului pe S&P la 22 (ori câștigurile, n.r.), pe fondul unui mediu de afaceri mai favorabil”, a comentat Jay Hatfield, CEO of Infrastructure capital Advisers, citat de MarketWatch.
Curba de randamente a Trezoreriei SUA prezintă o înclinare negativă (bear steepening) și o vânzare pe scară largă, ”reflectând așteptările generale privind un amestec inflaționist de politici interne (fiscale și de migrație) și externe (tarife) din partea lui Trump”.
”Randamentele Trezoreriei SUA cresc pe fondul anticipației că un Congres republican va adopta reforme fiscale de amploare și reduceri de taxe, pentru a crea condiții favorabile unui climat investițional în Statele Unite”, a comentat Ben Emons, fondatorul Fedwatch Advisors, pentru Reuters.
Euro, cea mai slabă evoluție față de dolar
Până acum, euro a înregistrat cea mai accentuată depreciere față de dolar din rândul monedelor G10, iar acest lucru nu îi surprinde pe analiști.
Având în vedere că Donald Trump pare să fi câștigat președinția cu un mandat popular puternic, agenda sa comercială, axată pe echilibrarea condițiilor de piață, va avea un impact semnificativ asupra economiilor deschise din Europa continentală.
Propunerile sale de a impune tarife de 10% sau 20% asupra importurilor, inclusiv asupra produselor europene, ar putea afecta negativ exporturile UE către SUA și ar putea declanșa tensiuni comerciale. În plus, politicile sale ar putea influența negativ industria auto germană și alte sectoare economice europene.
”Se așteaptă ca Donald Trump să extindă războiul comercial dincolo de China în al doilea său mandat. Aceasta are loc într-un moment de stagnare a creșterii economice în zona euro și de auto-reflecție – în special în Germania – cu privire la viitorul model de afaceri. Planurile zonei euro de a ieși din stagnare prin exporturi nu mai sunt o opțiune”, notează specialiștii ING.
Dobânzile din SUA se vor menține mai ridicate
Totodată, analiștii observă o recalibrare a așteptărilor privind nivelul dobânzilor.
”Piețele anticipează o reducere de 25 de puncte de bază din partea Fed până la 4,75% mâine, dar curba OIS (Overnight Index Swap reprezintă o serie de rate swap pentru diferite maturități, legate de dobânzile overnight – dobânzi pentru împrumuturi de o zi- din piață; aceasta oferă o imagine asupra așteptărilor pieței legate de rata dobânzii pe termen scurt) a înregistrat o recalibrare de peste 10 puncte de bază pe scadențele din 2025. Aceasta implică o rată a politicii monetare de aproape 4,0% în iunie 2025, cu aproape 100 de puncte de bază mai mare decât estimările de la mijlocul lunii septembrie”.
Cu alte cuvinte, piețele anticipează că dobânzile din SUA nu vor mai scădea în ritmul prognozat anterior, deoarece măsurile anunțate de Donald Trump vor duce la creșterea prețurilor, forțând Fed să țină dobânzile mai sus.
(Citiți și: ”Interviu – Trumponomics 2.0: La ce să se aștepte economia americană și a lumii de la un posibil mandat al lui Donald Trump”)
(Citiți și: ”Planul UE pentru un eventual război comercial cu o administrație Donald Trump”)
(Citește și: ”Live text / Cu ochii pe America: rezultatele preliminare ale alegerilor – Trump se îndreaptă spre Casa Albă. Republicanii se impun și în Senat”)
***