cursdeguvernare

luni

9 septembrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Există toate condițiile pentru ca economia europeană să crească, dar reticența consumatorilor complică ecuația redresării

9 septembrie, 2024

Consumatorii din zona euro nu se grăbesc să-și scoată portofelele din buzunar, determinându-i pe analiști să pună sub semnul întrebării redresarea economică pe care aceștia ar trebui să o impulsioneze, notează Bloomberg, într-o analiză pe teme evoluției PIB-ului și a impactului pe care aceasta o va avea asupra politicilor monetare ale Băncii Centrale Europene (BCE).

După ce în prima jumătate a anului, avansul economic din zona euro a fost peste așteptări, lucrurile par că au început să se poticnească. Industria este în continuare pe minus, consumul privat nu acoperă pierderile, iar indicatorii de încredere sunt sub nivelurile de dinainte de pandemie.

În condițiile în care inflația se apropie acum de 2%, unii oficiali ai Băncii Centrale Europene (BCE) consideră că economia aflată în dificultate reprezintă un motiv întemeiat pentru a continua reducerea ratelor dobânzilor. Dacă slăbiciunea persistă și în 2025 (și va trage inflația sub țintă), investitorii și analiștii consideră că ar putea fi necesară o relaxare monetară mai drastică.


„Creșterea lentă pare să fi devenit o preocupare tot mai însemnată pentru oficialii BCE”, a declarat Simon Wells, economist-șef pentru Europa la HSBC. „Consumul slab ar putea înclina factorii de decizie într-o direcție mai conciliantă.”

Pe hârtie nu există motive de îngrijorare: inflația și șomajul sunt jos, iar veniturile cresc mai mult decât prețurile

Pe hârtie, consumul are toate motivele să revină: inflația a scăzut la 2,2% de la un vârf de 10,6%, șomajul este la un nivel minim record, veniturile cresc mai repede decât prețurile și scăderea dobânzilor a ieftinit creditul.

Cu toate acestea, în ciuda tuturor acestor factori – precum și a dublelor impulsuri din partea Germaniei care găzduiește campionatele europene de fotbal și a Franței, gazda Jocurile Olimpice de vară – cheltuielile sunt reduse. Consumul gospodăriilor a scăzut cu 0,1% în al doilea trimestru, potrivit datelor comunicate vineri de Comisia Europeană.

Industria auto zguduie încrederea consumatorilor germani

În Germania, cea mai mare economie din zona euro, aceasta a scăzut chiar mai puternic, iar încrederea consumatorilor a fost zguduită suplimentar de atunci pe fondul disponibilizărilor și insolvenței corporative. Volkswagen AG a anunțat săptămâna trecută că plănuiește să închidă, pentru prima dată în istoria sa de 87 de ani, fabrici de pe teritoriul german.


„Ne așteptam ca consumul să contribuie la creșterea Germaniei, dar acest lucru nu s-a întâmplat încă”, a declarat Olaf Roik, economist șef la Federația Germană de Retail.

Sudul Europei, deși se descurcă mai bine, se confruntă, de asemenea, cu un consum anemic, în special pe măsură ce țări precum Italia și Spania reduc cheltuielile pentru reducerea costului vieții.

„Gospodăriile se pot aștepta ca politica fiscală să fie mai puțin avantajoasă în anul ce vine, deoarece fiecare economie trebuie să depună eforturi pentru a-și reduce datoria”, a comentat economistul Coface Laurine Pividal. Odată cu epuizarea programelor de sprijin guvernamentale, acest efect s-ar putea amplifica.

Avans de doar 0,1% al consumului la începutul T3

Pentru regiune în ansamblu, consumul pare să fie un punct slab, BCE având o prognoză de creștere de doar 0,9% din PIB pentru acest an. Într-adevăr, vânzările cu amănuntul au scăzut sub estimări la începutul celui de-al treilea trimestru, înregistrând un avans de doar 0,1%.

„Așteptările privind cheltuielile nominale sunt la cel mai scăzut nivel din februarie 2022, când Rusia a invadat Ucraina”, a spus BCE în cel mai recent sondaj lunar. O creștere puternică a economiilor la începutul anului 2024 a ridicat „întrebări cu privire la narațiunea bazată pe consum”.

Noile date i-au determinat pe analiștii Bloomberg să anticipeze o scădere a dobânzilor și la ședința BCE din octombrie, investitorii așteptându-se deja la reduceri în septembrie și decembrie.

Veniturile reale ale gospodăriilor din zona euro, sub nivelul din 2019

Având în vedere că veniturile reale ale gospodăriilor sunt blocate sub nivelul de la sfârșitul anului 2019, consumul scăzut nu este surprinzător, cred specialiștii Fitch Ratings, care văd totuși condiții pentru o redresare. Și Bundesbank se așteaptă ca avansul veniturilor gospodăriilor să se reflecte tot mai mult în creșterea cheltuielilor gospodăriilor.

Dorian Roucher, economist la biroul francez de statistică, a subliniat că întotdeauna consumatorii reacționează treptat la „răcirea inflației” (își cresc cheltuielile), în vreme ce răspunsul la creșterea prețurilor este rapid.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: