cursdeguvernare

marți

17 septembrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Studiu: ”Efectul fluture” care a ajutat marile companii americane să devină giganți

acțiuni bvb care au crescut în ultimul an

3 septembrie, 2024

Fluxurile de capital din fondurile pasive de investiții au crescut disproporționat de mult prețul activelor companiilor mari listate pe bursa americană, un efect fluture ce a făcut ca cei mari să devină și mai mari, sprijinind astfel apariția giganților, în special din sfera tehnologică, reiese dintr-o cercetare coordonată de Hao Jiang, de la Universitatea din Michigan.

Unul dintre cele mai importante evoluții de pe piețele de capital din ultimii 30 de ani a fost creșterea investițiilor pasive. Fondurile pasive urmăresc evoluția unor indici bursieri (care includ marile companii listate) și percep comisioane mai mici decât fondurile active de investiții. În 1993, fondurile index pasive de pe bursa americană administrau active de doar 23 de miliarde de dolari, mai puțin de 4% din totalul activelor totale administrate de fondurile de investiții și sub 0,5% din capitalizarea totală a pieței americane. La nivelul anului 2021, activele acestora se ridicau la 8.400 de miliarde de dolari, respectiv 53% din valoarea tuturor activelor administrate de fondurile americane și 16% din valoarea pieței.

Această evoluție i-a determinat pe cercetători să studieze impactul lor asupra prețurilor activelor. Studiul ”Passive Investing and the Rise of Mega-Firms”, coordonat de Hao Jiang de Universitatea din Michigan, demonstrează că avansul investițiilor pasive a dus la o creștere disproporționată a prețurilor acțiunilor companiilor mari, în special a acelor companii supraevaluate.


”Investițiile pasive au redus astfel, în principal, costurile de finanțare ale marilor companii și a distorsionat distribuția companiilor în funcție de mărim”, susțin cercetătorii americani.

Efectul fluture: +30% din prețul acțiunilor companiilor mari

Cu alte cuvinte, fluxurile de capital dinspre fondurile index au creat un efect de fluture în rândul companiilor americane cu mari capitalizări de piață, în general companii tehnologice.

Efectul de fluture se referă la faptul că într-un sistem complex, neliniar, chiar și cea mai mică schimbare a condițiilor inițiale poate duce la rezultate foarte diferite (bătaia de aripi a unui fluture care produce o tornadă în depărtare).

Cercetarea lui Jiang a scos la iveală un efect similar la nivelul pieței americane de acțiuni. Companiile mari s-au bucurat de o capitalizare bursieră cu 30% mai mare decât dacă nu ar fi existat fondurile index. La întrebarea de ce nu s-a observat un efect similar și în cazul companiilor mai mici, studiul oferă un răspuns surprinzător.

De ce nu au câștigat și cei mici


Cercetătorii au măsurat elasticitatea prețului acțiunilor la modificările fluxurilor (de bani) pentru fiecare acțiune americană analizată. Conform rezultatelor, cu cât o companie este mai mare, cu atât cererea devine mai inelastică. Iar atunci când cererea este inelastică înseamnă că o creștere mică a cererii duce la o creștere mai mare a prețului (și, prin urmare, a capitalizării bursiere).

Motivul pentru care cererea devine inelastică pentru acțiuni mai mari este pur și simplu pentru că aproape fiecare investitor – activ sau pasiv – trebuie să dețină în portofoliu cele mai mari companii de pe o piață. Companiile mici se vând cu ușurință când devin prea scumpe sau supraevaluate.

Nimeni nu va învinovăți un administrator de fond activ de performanță slabă pentru că nu a cumpărat acțiuni Etsy, dar investitorii vor reacționa dacă în portofoliu nu există acțiuni NVidia sau Apple și performanța fondului este mai slabă.

Prin urmare, chiar și investitorii activi sunt forțați să dețină cel puțin unele acțiuni NVidia și Apple, indiferent cât de scumpe sunt. Și această mică diferență de cerere a creat un beneficiu imens pentru companiile cu cea mai mare capitalizare bursieră în ultimii 25 de ani.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: