12 decembrie, 2022

Sâmbătă urmează să aibă loc la București un summit ad-hoc în vederea semnării unui acord între Ungaria, România, Georgia și Azerbaidjan, privind transportul de electricitate din Azerbaidjan, printr-un cablu submarin prin Marea Neagră, al cărui proiect a fost resuscitat recent. Și Serbia s-a arătat interesată de proiect ca să importe din Azerbaidjan

Ar urma să participe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președinții Azerbaidjanului și României, Ilham Aliyev și Klaus Iohannis, premierii Georgiei și Ungariei, Irakli Garibashvili și Viktor Orbán. Întâlnirea a fost confirmată de Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al premierului ungar, potrivit MTI, citată de Rador.

Ministrul de Externe maghiar, Péter Szijjártó, anunţase încă din August, după o întrevedere cu ministrul azer al Energiei, că Azerbaidjanul va produce cantităţi mari de energie electrică regenerabilă care vor fi transportate printr-o conductă submarină, mai întâi în Georgia, iar apoi în România și Ungaria.


„Am stabilit că Ungaria se va alătura acestui proiect de mare anvergură, deoarece ca proiectul să beneficieze de sprijinul UE este necesară participarea a cel puțin două țări membre”, a mai spus Péter Szijjártó.

Georgia a comandat studiul de fezabilitate

Operatorul sistemului energetic georgian (Georgian State Electrosystem  – GSE) așteaptă, până în noiembrie anul viitor, un studiu de fezabilitate privind construcția cablului submarin de transport al energiei electrice spre România.

GSE confirmă „cooperarea activă” cu  omologul său din România, Transelectrica (TEL), și cu operatorii de sistem și cu „ministerele relevante din România, Armenia și Azerbaidjan”, potrivit unui comunicat al GSE.

Ministrul Român al Energiei, Virgil Popescu, a afirmat de cel puțin două ori în acest an „deschiderea României” pentru ceea ce a numit Coridorul Verde, care să lege parcurile eoliene offshore din Marea Caspică și Marea Neagră și din care România să preia și să exporte electricitate în restul Europei.


Un alt vechi proiect de cablu subteran, care ar fi trebuit să lege România de Turcia, pare abandonat, deși Transelectrica îl mai pomenește, încă, printre obiectivele sale de investiții strategice.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: