Valentin Lazea / Iarna nemulțumirii noastre: între libertate și prosperitate

(Textul de mai jos e un fragment preluat din nr. 85 al revistei exclusiv print CRONICILE Curs de guvernare / Toamna 2022).

***

Cei care așteaptă o încheiere rapidă a războiului din Ucraina și o revenire la „normalitate” economică vor fi dezamăgiți de realitate. Și aceasta deoarece avem în față un conflict pe termen lung, care se va întinde pe mai mulți ani (chiar dacă va avea unele pauze).
Iarna aceasta va fi, însă un adevărat test economico-social:
și Occidentul și România au de înțeles că, în fața unui război, pentru a-ți proteja valorile și a respinge un compromis cu Rusia, renunțarea la o parte din prosperitatea anilor trecuți este inevitabilă. 

*

Nu trebuie uitat că obiectivele Federației Ruse, enunțate în mod clar de președintele Putin, sunt refacerea URSS/a Imperiului Rus (obiectiv minimal) și refacerea sferelor de influență din Europa, adică revenirea la situația din 1989 (obiectiv maximal).

Elitele conducătoare de la Moscova par să ignore două lecții majore ale istoriei:

• că imperiile nu pot să dăinuie când sunt clădite numai pe coerciție și frică. Hard power-ul trebuie să fie însoțit de soft power pentru a face dominația cât de cât acceptabilă;

• că imperiile aduc costuri mai mari decât beneficiile. Nu degeaba englezii, francezii, olandezii, portughezii etc. au renunțat la imperiilor lor, ci au făcut-o pe baza unor calcule economice clare. (În mod ironic, KGB-ul din anii ’80 și ’90 era conștient de costul insuportabil al păstrării imperiului, lucru pe care urmașii săi par să îl fi uitat).

Ignorând aceste două lecții ale istoriei și alegând mai ales beneficii temporare de imagine internă, elitele de la Moscova se expun unui eșec cert pe termen lung. Totodată, ele mizează pe trecerea timpului, care întotdeauna favorizează pe termen mediu o autocrație în competiție cu societățile democratice:

• în democrații puterea se schimbă cu fiecare ciclu electoral (ce bonus ar fi pentru Rusia revenirea lui Trump la președinție în 2025!);

• într-o federație slabă precum Uniunea Europeană este dificil să păstrezi consensul a 27 de membri pe măsură ce timpul trece;

• în fața dificultăților economice le va fi greu societăților europene să mențină consensul și solidaritatea în interiorul statelor. Iar mass-media și rețelele de socializare care nu caută decât senzaționalul și știrile negative pot amplifica nemulțumirile colective până la punctul de fierbere. De acestă problemă ne vom ocupa în continuarea articolului de față.

Dar înainte de aceasta, să ne oprim la o paralelă interesantă, între Irlanda și Ucraina.

În ambele cazuri, avem de a face cu popoare care păreau complet asimilate de puterile dominante (Imperiul Britanic și cel Rus); în ambele cazuri limba și cultura erau ale puterii imperiale, iar elitele locale erau slujitorii devotați ai metropolei. Doar că în ambele cazuri popoarele au suferit o mare traumă colectivă: The Great Famine (1845-1849) în Irlanda, din care au rezultat circa 1 milion de morți și peste 2 milioane de migranți, respectiv Holodomor (1932-1933) în Ucraina, ce a dus la decesul a 3,5-5 milioane de oameni. Ambele au rămas în memoria colectivă și au rezultat, după trei generații, în mișcări de eliberare: The Irish War (1919-1921) și Revoluția Maidan (2013-2014), în care puterea imperială a pretins controlul unei părți din teritoriul statelor emancipate.

Asemănările se opresc însă aici, întrucât Marea Britanie nu a încercat niciodată să reocupe prin forță Republica Irlanda, chiar și în perioada când atentatele teroriste făceau permanent victime în Regatul Unit.

Respingerea oricărui  compromis: Occidentul, între prosperitate și libertate

Societățile europene în general și cea românească, în particular, vor avea de dat răspuns la următoarele întrebări:

• cum să convingi electoratul că, în condiții de război, o anumită pierdere de prosperitate este inevitabilă?

• cum să convingi același electorat că, dacă nu va accepta o anumită pierdere (inevitabilă) de prosperitate și va aduce la putere partide anti-sistem, riscă să piardă nu numai prosperitatea, ci și libertatea?
  Deoarece partidele anti-sistem nu oferă soluții practice la probleme, ci doar promisiuni deșarte, cu care păcălesc ușor un electorat naiv din punct de vedere economic. Iar atunci când eșecul politicilor populiste devine evident, partidele anti-sistem ajunse la putere tind să se transforme în partide autoritariste (exemplul Ungariei este cel mai evident).

În cazul concret al României, cetățenii trebuie să fi convinși că, fiind un stat din linia întâi a NATO, este nevoie mai mult decât oricând de solidaritate și de acceptarea unei anumite pierderi de prosperitate. Astăzi, în talk-show-uri și pe rețelele sociale asistăm la un cor de bocete privind sărăcirea populației. Nimeni însă nu aduce în discuție următoarele informații:

• în cei șase ani precedenți (2016-2021), salariile medii nete au crescut, cumulat, cu 85,3 la sută, cu mult peste inflația cumulată în aceeași perioadă, de 16,8 la sută. Oare au avut creșterile salariale respective un corespondent în creșterea productivității muncii? (Bineînțeles că nu). Oare nu sunt ele una din cauzele creșterii inflației din acest an, prin excedentul de cerere pe care îl generează? (Bineînțeles că da).
  La acestea ni se va răspunde că trecutul nu contează (ca și cum ne-am fi născut cu toții pe 1 ianuarie 2022) și că tot ce contează este pierderea de putere de cumpărare din acest an, ca urmare a creșterii inflației. Numai că:

• în economie dezechilibrele se corectează întotdeauna, mai devreme sau mai târziu; nu se poate merge la infinit cu un diferențial de 60 la sută între salarii și inflație;

• nici măcar în 2022 pierderea de prosperitate nu este atât de evidentă precum e înfățișată în talk-show-uri: avansul salariului mediu brut pe economie a fost în primele trei luni ale anului de 9,9 la sută, iar în luna aprilie de 11 la sută (față de o rată a inflației de 13,7 la sută):

• cei care astăzi se plâng că benzina a ajuns la 1,80 euro/litru ar trebui să știe că numai în patru state din UE este mai ieftină și că nicăieri nu este sub 1,70 euro/litru. De altfel, aglomerația din trafic nu pare să sugereze vreo restrângere a consumului.

Scenarii pentru a administra intrarea în siguranță într-o altă lume

Societatea românească trebuie să fie pregătită pentru scenariul cel mai nefavorabil, în cazul în care gazul și petrolul rusesc vor fi folosite ca armă geopolitică, scenariu din ce în ce mai probabil. Iar măsurile de creștere a independenței energetice ar trebui să se împartă în măsuri pe termen mediu/lung, respectiv măsuri pe termen scurt, pentru trecerea cu succes a iernii 2022/2023.

Măsurile pe termen lung sunt bine cunoscute și nu are rost să insistăm asupra lor: extracția gazelor de adâncime din Marea Neagră (începând cu anul 2026); construirea a șase  mini-reactoare nucleare de către compania americană NuScale (cu o producție totală de 462 MW); dezvoltarea generatoarelor eoliene din Dobrogea și integrarea lor în rețeaua națională (lăsând deoparte rivalitățile regionale și politice); stimularea celulelor fotovoltaice și transformarea consumatorilor în prosumatori; introducerea contorizării inteligente etc.

Mai presante pentru noi sunt prioritățile pe termen (foarte) scurt, adică a acelor măsuri care pot fi luate pentru trecerea cu succes a iernii următoare, diminuând astfel eventualele nemulțumiri ale publicului.

(……………………………………..)

Trecând la factorii pe care îi putem controla, unul dintre ei deja a fost îndeplinit, prin începerea exploatării gazelor de mică adâncime din platforma Mării Negre, de către firma Black Sea Oil & Gas, care va aduce anual circa 1 miliard de metri cubi de gaze în primii trei ani de exploatare. Din păcate, această cantitate nu va face decât să compenseze diminuarea producției onshore de gaz, realizată de ROMGAZ și PETROM, dar tot este de preferat unei diminuări a producției.

Guvernul a luat și el o măsură pentru diminuarea poverii energetice, prin prelungirea, până în martie 2023, a compensării parțiale a prețului la energie. O eventuală prelungire a compensării, dincolo de martie 2023, ar trebui să corecteze două lacune ale reglementării actuale:

• neacordarea ajutorului în mod nediferențiat, ci doar gospodăriilor mai nevoiașe (primele șase decile? Acum  se vede că recensământul din acest an, concentrându-se exclusiv pe domeniul imobiliar, a ratat un obiectiv important și anume oferirea unui instrument pentru decidenți de a oferi ajutoarele țintit, cu testarea mijloacelor);

• neafectarea rezultatelor financiare ale furnizorilor și distribuitorilor de energie, cu ale căror fonduri se face, de fapt, protecția socială, bugetul întârziind nepermis de mult compensarea acestora.

Tot în sarcina guvernului cade umplerea până la un nivel de 90 la sută a depozitelor de gaze (cu o capacitate totală de 3 miliarde de metri cubi). La jumătatea anului, România era codașă la acest capitol, cu un grad de umplere sub 50 la sută.

În mod excepțional, în acest an s-ar putea încuraja încălzirea bazată pe lemn și pe cărbune, detrimentală pentru mediu, dar à la guerre comme à la guerre, până când noi surse de încălzire vor deveni disponibile.

Nu în ultimul rând, guvernul ar trebui să întocmească o listă a întreprinderilor energofage care, în caz de criză energetică severă, să poată fi închise temporar, așa cum se preconizează în Germania și în alte țări dezvoltate. Este preferabil să trimiți oamenii din aceste întreprinderi în concediu tehnic câteva luni decât să faci să sufere de frig o bună parte a populației.

Dar toate aceste măsuri prezentate până acum vor fi insuficiente, dacă populația nu va fi convinsă să contribuie la rândul său la efortul de economisire a energiei.

În primul rând, vorbim de o izolare termică a clădirilor și a apartamentelor. Oricine are 5000 de euro disponibili ar trebui să îi folosească în această toamnă cu precădere în acest scop. Iar cine nu are 5000 de euro disponibili ar trebui să apeleze la un credit bancar. Băncile însele ar face bine să se concentreze pe acest tip de creditare, cel puțin în această toamnă.

În al doilea rând, vorbim de o temperatură în case de 2 grade Celsius sub ceea ce ne-am obișnuit în anii trecuți. Nu este un sacrificiu nemaipomenit ca în loc de 23 de grade să setezi termostatul pe 21 de grade, sau în loc de 20 de grade să îl setezi la 18 grade. Este cunoscut că multe națiuni (englezii, japonezii etc.) nu își permit, în mod uzual, temperaturi peste 18 grade în timpul iernii, românii fiind printre națiunile răsfățate (până acum) în această privință.

În concluzie, avertismentul merită repetat: dacă nu vom înțelege și nu vom accepta – nici măcar în vremuri de război – o anumită pierdere  de prosperitate – și vom vota aiurea cu forțe anti-sistem – riscăm să rămânem și fără prosperitate și fără libertate

(………………………………..)

***

Textul integral poate fi citit în nr. 85 al revistei exclusiv print CRONICILE Curs de guvernare / Toamna 2022).

***