21 iulie, 2022

Banca Centrală Europeană (BCE) a majorat joi, după mai bine de un deceniu, dobânzile-cheie de politică monetară cu 50 de puncte de bază, peste așteptările pieței și peste nivelul semnalat oficial, confirmând îngrijorările cu privire la evoluția fulgerătoare a inflației din zona euro, care a atins nivelul de 8,6% în iunie.

”Creșterea de azi, precum și potențialele majorări ulterioare ale dobânzilor – toate au scopul de a reduce așteptările inflaționiste și de a restabili reputația și credibilitatea deteriorate ale BCE ca luptător împotriva inflației”, au precizat economiștii ING Bank, într-o notă transmisă investitorilor.

Decizia de joi reprezintă prima majorare de dobândă operată de BCE în ultimii 11 ani și marchează înscrierea politicilor monetare din zona euro în tendința deja conturată la nivel mondial, de creștere a costurilor de împrumut, în încercarea de a readuce inflația sub control.

Dobânzile din zona euro ies din teritoriul negativ


BCE a majorat rata de referință la depozite cu 50 de puncte de bază până la zero la sută, după ce anterior semnalase o mișcare de 25 de puncte de bază. Rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și ratele dobânzii la facilitatea de credit marginal au fost majorate la 0,5% (după un experiment de opt ani în care acestea s-au aflat în teritoriul negativ), respectiv 0,75%, potrivit comunicatului oficial.

„Normalizarea ulterioară a ratelor dobânzilor va fi adecvată”, se arată în comunicatul BCE. Ieșirea din zona ratelor de dobândă negative va permite „Consiliului guvernatorilor să facă o tranziție către o abordare ședință cu ședință a deciziilor privind rata dobânzii”, se mai arată în document.

Moneda euro, care a scăzut la un minim al ultimelor două decenii în raport cu dolarul la începutul acestei luni, s-a apreciat în urma deciziei BCE.

Instrument pentru ajutorarea țărilor îndatorate

De asemenea, BCE a decis să ofere ajutor suplimentar națiunilor mai îndatorate din zona euro, aprobând o nouă schemă de cumpărare de obligațiuni numită Instrument de protecție a transmisiei (TPI), menită să limiteze creșterea costurilor de împrumut și să limiteze fragmentarea financiară. Italia, spre exemplu, se confruntă cu o creștere mai accelerată a costurilor de împrumut decât alte state din zona euro.


„Amploarea achizițiilor TPI va depinde de severitatea riscurilor cu care se confruntă transmiterea politicilor”, se arată în comunicat. „TPI va asigura că poziția politicii monetare este transmisă fără probleme în toate țările din zona euro”.

Pe măsură ce ratele BCE cresc, costurile de împrumut cresc disproporționat pentru țări precum Italia, Spania sau Portugalia, deoarece investitorii cer o primă mai mare pentru a le refinanța datoria.

Diferența de randament între obligațiunile italiene și germane pe 10 ani a depășit pentru scurt timp 240 de puncte de bază joi, aproape de nivelul de 250 de puncte de bază care a declanșat, luna trecută, o reuniune de urgență a conducerii BCE, reuniune la care s-a discutat despre instrumentul prezentat joi.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: