22 martie, 2022

Maia Sandu a vizitat centrele de primire a refugiaților ucraineni

Berlinul va găzdui la data de 5 aprilie o conferinţă a donatorilor pentru a ajuta Republica Moldova să facă faţă valului de refugiaţi ucraineni. Conferinţa va fi coprezidată de Franţa şi România.

Până la acel moment, aflat luni în vizită la Chișinău, președintele Poloniei a anunțat acordarea unui credit preferențial de 20 milioane euro pentru Republica Moldova.

Apelul Republicii Moldova

„Este vorba despre sprijinirea Republicii Moldova, care este cea mai fragilă ţară aflată în această situaţie”, a anunțat ministrul german de Externe Annalena Baerbock, potrivit Reuters. Oficialul german a estimat că în săptămânile următoare numărul refugiaţilor ucraineni va ajunge la 8-10 milioane de persoane.

Participant ca invitat la reuniunea miniştrilor europeni de externe, şeful diplomaţiei din Republica Moldova, Nicu Popescu, a cerut luni sprijin din partea UE pentru gestionarea valului de refugiaţi.

„Astăzi, avem în Republica Moldova circa 300.000 de refugiaţi ucraineni (…), care au un mare impact economic şi umanitar asupra ţării”, a spus Nicu Popescu.


Conform organizaţiilor umanitare, peste 3,5 milioane de ucraineni şi-au părăsit ţara după declanşarea invaziei ruse pe 24 februarie, alţi circa 6,5 milioane fiind strămutaţi în interiorul Ucrainei, iar mulţi dintre ei sunt copii.

Polonia ajută Republica Moldova

Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat luni, la Chișinău, că țara sa va oferi sprijin Republicii Moldova atât pentru a face față crizei refugiaților ucraineni, cât și pentru parcursul european.

Potrivit Radio Chișinău, autoritățile de la Varșovia vor oferi un credit de 20 de milioane de euro Chișinăului pentru a atenua efectele economice ale crizei.

Șeful statului polonez a mai precizat că va discuta personal cu liderii europeni pentru a deschide piețele blocului comunitar pentru produsele moldovenești.


Președintele Poloniei a vorbit despre criza refugiaților ucraineni și a spus că războiul este deja la pragul Moldovei, referindu-se la dificultățile energetice ale acestei țări.

Președinta Maia Sandu a apreciat susținerea Varșoviei pentru demersul european al Republicii Moldova și a manifestat dorința Chișinăului de a participa mai activ la inițiativa Celor Trei Mări.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: