Cum a ratat România șansele unei poziții mai bune în confruntarea cu tendința globală a scumpirii energiei

Cotațiile energetice din România ajung uneori printre cele mai mari din Uniunea Europeană, pentru că țara noastră a ratat șansa de a avea prețuri de circa 30% sub mediile europene, printr-o poziționare mai bună de pe care să se confrunte cu tendința globală a scumpirii energiei.  

România intrase în criza energetică având în mână câteva atuuri puternice: o independență energetică de top în statele UE și un mix energetic echilibrat – factori care ar fi tras în jos prețurile mult sub media europeană, în ciuda furtunilor externe:

România nu putea scăpa de factorii generali care au scumpit energia în toată lumea, dar modelul de piață nefuncțional și deprofesionalizarea celor ce ocupă funcții înalte sunt printre factorii interni ai ratării șanselor.

„Un model de piață a energiei funcțional ar fi poziționat prețurile energetice din România cu cel puțin 30% sub mediile europene, dacă ar fi profitat de gradul redus de dependență de sursele externe (printre cele mai mici 3 din UE)”, a estimat expertul în energie Răzvan Nicolescu, pentru CursDeGuvernare.

România ar fi putut profita de o rată de dependență energetică printre cele mai mici 3 din UE, la un moment dat, potrivit expertului citat. Situația s-a deteriorat și de trei ani România este importatoare netă de electricitate, iar importul de gaze a crescut.

Chiar și așa, importul net de electricitate, de 1,95 miliarde de kWh în primele 11 luni din 2021, a acoperit doar mai puțin de 4% din consumul final al României.  Iar Importul de gaze naturale a fost de circa 27% din totalul folosit în aceeași perioadă, potivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Printre cele mai mari prețuri, chiar de la începutul crizei energetice

Încă din Semestrul 1 al anului trecut, România avea printre cele mai mari prețuri la electricitate pentru consumatorii casnici.

Lucrurile s-au înrăutățit exponențial, apoi, odată cu scumpirea de pe piața angro. În octombrie 2021 un megawatt – oră costa în medie 143 de euro și de aproape trei ori mai mult în decembrie – 428 euro / MWh în 22 decembrie.

Este drept, că atunci când vântul bate cu putere, România are șansa de a avea cel mai mic preț angro pentru ziua următoare, dar astfel de recorduri se topesc în portofoliile furnizorilor.

5 lipsuri interne care au contat cât influențele externe

„Factorii globali (cerere crescândă și mult mai elastică decât oferta), cei europeni (politica privind schimbările climatice și prețul certificatlor de emisii) și cei naționali au contribuit în proporții relativ egale la amploarea scumpiriii energiei din România”, apreciază Răzvan Nicolescu.

Dar factorii naționali au contribuit în egală măsură la amplificarea scumpirilor.

5 astfel de factori arată cu câtă lejeritate privește România echilibrul și prețurile în domeniul esențial care preocupă toate economiie lumii:

• lipsa cronică a investițiilor în ultimii 5 ani
• lipsa unui model de piață funcțional,
• liberalizarea pieței prost administrată și gestionată
• slaba capacitate de reglementare a autorităților
• politizarea excesivă și deprofesionalizarea funcțiilor critice din sector.

(Citește și: „Mecanismele creșterii prețurilor energiei într-o Românie prinsă din nou nepregătită”)

Modelul românesc de piață a electricității este afectat de concentrarea masivă a tranzacțiilor pe termen foarte scurt (pentru ziua următoare PZU), respectiv de lipsa unui cadru favorabil pentru tranzacțiile pe termen lung.

Pe piața cu livrare în ziua următoare s-a concentrat aproape jumătate din volumul tranzacțiilor de electricitate, anul trecut, tendință stimulată și de felul în care a fost administrată liberalizarea totală a pieței.

Pe de o parte, la liberalizare operatorii au putut participa fără să li se pună vreo condiție privind capacitatea de a satisface cererea la care se angajează.

Pe de altă parte, liberalizarea a găsit piața nepregătită, fără un cadru favorabil pentru contracte pe termen lung (prin acorduri de achiziție PPA – power purchase agreements) și fără instrumente de admistrare a riscurilor prin contracte la termen (futures).

Astfel că, după insolvența celui mai mare furnizor de pe piața concurentială, ministrul Energiei se vedea nevoit să acuze furnizorii că au constituit un cartel.

Și furtuna prețurilor încă nu se transformase în uragan.

Cât despre deprofesionalizarea celor ce ocupă funcții de răspundere în sistem este suficient de amintit „metoda 4 luni” de numiri provizorii în funcție, până când se găsește candidatul cel mai obedient politic și modul în care înalți funcționari (nu) reacționează la situațiile critice.